Descriere

Dansul este artă înfrăţită cu muzica; vechimea ambelor se pierde în negura vremurilor şi, cu rare excepţii (în practica folclorică — arhaică şi modernă — şi în unele forme de balet contemporan), ele se desfăşoară — şi se percep — simultan. Există o determinare reciprocă între mişcarea dansantă şi muzică, la baza coregrafiei stînd, în majoritatea cazurilor, opera componistică (fie că este cazul unui balet « de acţiune » sau al unuia « alb»). Totodată, este de observat că elaborarea muzicii se face urmărind un libret, o schemă de desfăşurare scenică sau cel puţin dinamica unor idei de spectacol care trebuie să declanşeze discursul sonor, generînd apoi, prin fantezia coregrafului, evoluţia scenică propriu zisă. Sînt perioade în istoria baletului cînd creaţia coregrafului a fost deasupra celeia a compozitorului, ultimul acceptînd rolul de factor secund, închegarea şi înflorirea baletului romantic s-au produs fără mari repercursiuni asupra muzicii (exceptînd pe Ceaikovski, care şi-a putut domina, autoritar, colaboratorii), menţinută adesea la rolul de suport ritmic, de cadru nu chiar neutru dar detaşat, oricum nu organic şi indisolubil, de psiho¬logia şi faptele personajelor. Un moment important, copleşitor chiar, al baletului romantic francez este spectacolul Giselle, creat în 1841, după Theophile Gautier, dansat de Carlotta Grisi şi înfăţişînd istoria tragică a iubirii dintre o fată din popor şi un prinţ. Partitura, semnată de Adolphe Adam, este tipică pentru ceea ce azi numim muzică funcţională. Plăcută la auz, uşor de memorat pentru dansatori, consonantă cu trăirile eroilor, cu incontestabilă forţă caracterologică, plină de ingenuitate în momentele lirice şi îndeajuns de răscolitoare în cele dramatice, graţioasă în melodie, mobilă în armonie şi abil înveşmîntată orchestral, această muzică se poate asculta şi independent de spectacol, fireşte în părţile sale cele mai expresive, aşa cum au fost selectate pe acest disc.
Adolphe Adam a fost o personalitate larg cunoscută la vremea sa (a trăit între 1803 şi 1856). Fiul unui compozitor (Louis Adam, azi uitat), pianist şi pedagog reputat, care i-a călăuzit primii paşi în arta muzicii, Adolphe Adam a beneficiat de îndrumarea unor profesori recunoscuţi ca Reicha şi Boieldieu, obţinînd un al doilea Premiu al Romei la absolvirea Conservatorului din Paris, în 1825. „rolific, el a compus în diverse genuri, pînă cînd şi-a descoperit vocaţia pentru teatrul muzical (Pierre şi Catherine, prima sa operă de succes, datează din 1829 şi este urmată de alte 52, între care mai cunoscute sînt Le Post/’/lon de Lonjumeau, Le Roi d’Yvetot, Si j’etais Roi), pentru care a făcut o pasiune ce i-a adus multe satisfacţii dar şi multe necazuri (în 1847 a înfiinţat « Opera naţională » care a dăinuit doar un an, trebuind apoi să plătească datorii imense). Adam a compus mai puţină muzică de balet, alături şi după Giselte doar Corsarul stînd ca renume. A fost un înflăcărat şi pitoresc critic muzical (avea rubrică permanentă la Le Constitutionnel), şi memorialist, a predat pianul la Conservator. Creaţia lui Adolphe Adam, larg cunoscută în vremea ei, nu a lăsat urme adînci în istoria muzicii franceze (este din acest punct de vedere departe de cea a lui Berlioz, colegul său de generaţie); totuşi, în limitele sale stilistice (apare drept continuator al lui Boieldieu şi precursor al lui Offenbach), ea este tipică prin graţie, naturaleţe şi expresie a spiritului francez.
Interpretarea de pe disc a celor 14 secvenţe aparţine dirijorului Carol Litvin (care adoptă tempi diferiţi de cei impuşi de desfăşurarea spectacolului, tocmai pentru a articula o mare suită independentă) şi orchestrei Operei Române din Bucureşti, în a! cărei repertoriu Giselle figurează de mult timp, cu programare frecventă justificată de spectacolul conceput pe linia marilor tradiţii ale baletului romantic şi de apariţia celor mai de seamă vedete ale primei scene lirice româneşti.
PETRE CODREANU
Dance, and music are, usually, inseparable, twin arts. There is a mutual determination between them, since music stimulates the choreographer’s fantasy, while the choreographer asks the composer to materialize, in sounds, certain ideas of the action or the characters’ psychology. There were moments in the history of music when composition was subordinated to dance; that was the case of the first half of the 19th century when romantic ballet materialized and flourished. One of the reference moments, in this sense, was represented by « „GISELLE”, created in 1841, after a story by Theophile Gautier, danced by Carlotta Grisi, which presents the tragical Iove story of a simple girl and a prince. The score, composed by Adolphe Adam, is typical for what we call, today, functional music. Pleasant to hear, easy to remember for the dancers, in consonance with the heroes’ experiences, of undeniable characterizing force, full of ingennuousness in the lyrical moments and moving enough in the dramatic ones, melodiously graceful, harmoniously mobile and skilfully orchestra-ted, this music can be also listened to, independently of the show. The creation of Adolphe Adam (1803—1856), widely known at its time, also includes numerous operas (the most important being „Le Postillon de Lonjumeau”, „Le Roi d’Yvetot”, „Si j’etais Roi”) ballets, different pieces which place him, stylistically, speaking, between Boildieu, his professor and Offenbach.
The 14 numbers are performed on this record by conductor Carol Litvin (who adopts different tempos than those require by the evolution on stage, to lend to it the character of an independent suite) and the orchestra of the Romanian Opera of Bucharest, which has included in its repertoire „Giselle” for quite a long period of time, presenting quite often this show conceived on the traditional romantic line, with the participation in the cast of the most remarkable ballet stars of the first Romanian opera house.
English version by Doina Caramzulescu