Descriere
Acţiunea operei « Nunta lui Figaro » înfăţişează un şir de intrigi amoroase, ţesute în jurul celor două perechi principale: de o parte contele şi contesa Almaviva, de cealaltă parte Figaro, valetul contelui şi logodnica sa Suzana, camerista contesei.
Fire uşuratecă şi înclinată spre aventuri galante, contele Almaviva doreşte să cucerească pe Suzana şi din această pricină caută să o împiedece să se căsătorească cu Figaro.
Contesa (adică frumoasa Rosina pe care o cunoaştem clin comedia « Bărbierul din Sevilla »), odinioară atît de iubită de către tînărul Almaviva, este azi o victimă a frivolităţii soţului ei. Aliată cu Suzana şi cu Figaro, ea pune la cale un complot pentru a dejuca planurile contelui, dîndu-i în acelaşi timp o lecţie bine meritată, în acest scop, Suzana dă contelui o întîlnire, seara, în parcul castelului. La această întîlnire însă, în locul Suzanei, se duce însăşi contesa, îmbrăcată în hainele cameristei sale.
Contele, demascat de intenţiile sale galante şi ruşinat de deznodămîntul neaşteptat al aventurii plănuite, cere iertare şi revine pocăit la dragostea curată a soţiei sale. Nemai fiind nici o piedică în calea fericirii lor, Figaro şi Suzana se pot căsători în voie.
Necunoscînd toate amănuntele planului celor două femei şi confundînd în întunericul nopţii pe contesă cu Suzana, Figaro se crede la un moment dat înşelat.
Aria din actul IV al operei redă momentul, cînd Figaro, îndurerat şi indignat de trădarea presupusă a Suzanei, lansează un adevărat rechizitoriu împotriva
frivolităţii: şi nestatorniciei feminine.
*
In. opera «Bărbierul din Sevilia», tînărul conte Almaviva se îndrăgosteşte de frumoasa Rosina, care locuieşte în casa bătrînului Don Bartolo, tutorele ei. Avid de zestrea pupilei sale, Don Bartolo intenţionează să se căsătorească cu Rosina şi de aceea o păzeşte cu străşnicie, spre a o feri de orice influenţe străine.
Ajutat de curajosul şi isteţul bărbier Figaro, contele izbuteşte să dejoace planurile meschine şi egoiste ale lui Bartolo şi ale complicelui său, intrigantul profesor de muzică Don Basilio, şi în cele din urmă se va căsători cu Rosina.
Iniţiator şi conducător al planurilor celor doi îndrăgostiţi, Figaro devine motorul întregii acţiuni şi de fapt personajul central al comediei.
Cavatina —pe care o cîntă în momentul primei sale apariţii în actul I — este un fel de autoportret muzical, Plină de vervă, această celebră arie caracterizează pe deplin figura veselului şi întreprinzătorului bărbier,
al cărui optimism şi energie înving toate obstacolele.
*
Din opera « Bal mascat» de G. Verdi, o arie din actul III. Contele Ricardo, guvernatorul provinciei Boston, iubeşte pe Amelia, soţia devotatului său secretar şi prieten Renato. Deşi Amelia se simte la rîndul ei atrasă spre conte, amîndoi sînt decişi să renunţe la realizarea dragostei lor. Datorită unor împrejurări nefericite însă, Renato descoperă sentimentul ce s-a înfiripat în. sufletul contelui şi al Ameliei şi convins fiind că soţia sa 1-a înşelat, hotărăşte să se răzbune, omorîndu-şi prietenul care i-a distrus fericirea.
Aria — «Numai tu mi-ai furat onoarea şi ai zdrobit ce am mai sfînt pe lume» — marchează momentul cînd Renato concepe planul răzbunării.
*
Rigoletto, bufonul ducelui de Mantua, are o singură mîngîiere în viaţă, fiica sa, frumoasa Gilda, pe care bătrînul o ţine ascunsă, spre a-i păstra cinstea neatinsă.
Nobilii şi curtenii, înfuriaţi de glumele pe care bufonul le face pe seama soţiilor lor, plănuiesc să se răzbune pe Rigoletto, care va plăti scump aceste glume batjocoritoare. Descoperind secretul bufonului şi crezînd că este vorba de vre-o tainică legătură amoroasă a acestuia, curtenii pun la cale răpirea Gildei. Printr-o infernală uneltire, ei îl fac pe nenorocitul bătrîn să participe în mod inconştient la răpirea propriei sale copile. In actul al II-lea, Rigoletto, deznădăjduit de dispariţia Gildei, imploră mila curtenilor, dar aceştia îşi bat joc de durerea lui. Descoperind apoi adevărul şi văzîndu-şi copilul dezonorat, Rigoletto blestemă curtenii strigîndu-şi ura şi dispreţul faţă de fapta lor josnică, în sufletul îndurerat al bufonului se aprinde o ură neînduplecată şi el jură răzbunare.
*
Drept consecinţă a intrigilor urzite de lago, Othello este convins de vinovăţia Desdemonei. Exasperat de gelozie şi de durere, Othello îşi învinuieşte soţia de adulter, jignind-o şi ameninţînd-o cu moartea în timpul unei recepţii dată în cinstea trimişilor Veneţiei. După acesta teribilă scenă, Desdemona se retrage în camera ei şi în timp ce se pregăteşte pentru odihnă, evocă amintiri din timpul copilăriei (Aria sălciei). Apoi, din ce în ce mai tristă şi, presimţindu-şi parcă sfîrşitul apropiat, ea îşi face rugăciunea de seară.
*
Subiectul operei « Faust» de Gounod se bazează pe prima parte a tragediei cu acelaşi titlu a marelui poet german Goethe, înfăţişînd povestea dragostei dintre Faust şi Margareta.
în actul II din operă, Mefisto înlesneşte realizarea visului de dragoste al lui Faust, picurînd în inima Margaretei sentimentul iubirii. Fermecată de frumuseţea şi eleganţa tînărului cavaler, pe care 1-a întîlnit în timpul unei plimbări, Margareta este obsedată de dorinţa de a-1 cunoaşte. Lucrînd la vîrtelniţă în grădina din faţa casei sale, Margareta cîntă Balada legendarului rege din Thule, a cărui poveste oglindeşte propria ei fră-mîntare. în cadrul aceleiaşi scene, urmează faimoasa Arie a bijuteriilor, care exprimă bucuria naivă a tinerei fete, în clipa cînd descoperă caseta cu giuvaeruri, aşezată în faţa uşii sale de către Mefisto. Plină de graţie tinerească şi de frăgezime, aria se modelează cu o admirabilă supleţe după textul comentat.
DAN IORDĂCHESCU s-a născut în 1930, la Vînju Mare, o comună din Oltenia, înzestrat cu una din cele mai frumoase voci de bariton din cîte cunoaştem, dublată de o profundă sensibilitate şi intuiţie muzicală, tînărul cîntăreţ şi-a desâvîrşit pregătirea artistică la Conservatorul « Ciprian Porumbescu » din Bucureşti, în această şcoală romînâ de canto, în care se cultivă şi se perfec’ ţioneazâ nu numai calităţile pur vocale, ci întregul complex de însuşiri care contribuie la formarea personalităţii artistice a unui cîntăreţ.
Dan Iordăchescu este, fără îndoială, unul din produsele excepţionale ale acestei şcoli. Strălucirea si expresivitatea vocii sale, talentul său dramatic şi capacitatea sa de a se identifica cu eroul întruchipat, sînt demne de toată admiraţia.
Verva şi siguranţa magistrală cu care înfruntă şi învinge cele mai mari greutăţi tehnice, pe de o parte, iar pe de alta, nobleţea şi căldura frazării şi maturitatea concepţiei sale artistice, îl situiază de pe acum pe Dan lordăchescu printre reprezentanţii cei mai de seamă ai artei lirice romîneşti.
Descoperit abia în anul 1955, cu prilejul unui concurs al studenţilor Conservatorului din Bucureşti, Dan Iordăchescu s-a afirmat apoi într-un timp record şi pe plan internaţional, obţinînd consacrarea strălucitului său talent cu prilejul unor concursuri internaţionale de cea mai înaltă exigenţă,ca acelea de la Berlin (1956),Salzburg si Geneva (1956).
Soprana TEODORA LUCACIU, laureată a concursurilor internaţionale de la Varşovia, Moscova şi Geneva, şi « revelaţia » concursului de la Toulouse din 1957, este o artistă de o rară distincţie, posedînd, pe lîngă o tehnică superioară a emisiunii vocale, o încîntătoare puritate de stil, calităţi de expresie şi de dicţiune excepţionale şi mai cu seamă o inteligenţă si o sensibilitate « rarisime », după cum afirmă critica muzicală de pretutindeni.
Născută în Ardeal, Teodora Lucaciu a trecut prin diferite şcoli, dar în cele din urmă şi-a desâvîrşit măiestria la Conservatorul « Ciprian Porumbescu » din Bucureşti, pe care l-a absolvit în anul 1955.
Datorită farmecului şi sensibilităţii sale excepţionale, Teodora Lucaciu ne apare ca o ideală interpretă a rolului Margaretei din opera « Faust ». Cit atît mai surprinzătoare este magistrala întruchipare a unui rol atît de contrastant ca acela al Desdemonei din opera « Otkello » de Verdi. O pătrundere adîncă a caracterelor, o intuiţie perfectă a nuanţelor psihologice, atît de diferite în aceste două roluri, conferă interpretărilor tinerei cîntăreţe o veridicitate şi profunzime rareori atinse chiar si de artişti ajunşi la apogeul carierei lor.
PROF. CONSTANTIN STROESCU
Recenzii
Nu există recenzii până acum.