Descriere

Izvoarele baletului sînt împlîntate adînc în istoria artei. Dansurile rituale ale popoarelor antice, spectacolele de dans şi pantomimă ole grecilor, saturnalele romane, re­prezentaţiile sacre a!e Evului Mediu, alături de „chan-sons â danser” ale trubadurilor, de mascheratele floren­tine, de scenele din spectacolele de curte ale secolelor XIV—XVI, vor pregăti de-a lungul secolelor apariţia noului gen artistic – baletul.

Dezvoltarea operei merge mînă în mînă cu baletul, mai cu seamă din secolul al XVI-lea, cînd acesta capătă o importanţă de sine stătătoare, contaminînd puternic ge­nul liric, care n-a putut rezista tentaţiei de a-i folosi mijloacele de expresie şi priza la public, la început ca divertisment în forma numerelor independente.

Compozitorii romantici francezi adopta baletul în accep­ţiunea sa de element decorativ al spectacolului, muzica avînd doar rolul unui fundal agreabil, de o pregnantă melodicitate, adeseori exotică. Fragmentele din operele franceze înscrise pe discul de faţă oferă pagini de mare popularitate, destinate acestor divertismente coregrafice din opere intrate în repertoriul curent al scenelor lirice.

Antractul şi farandola din actul IV sînt două dansuri din opera „Carmen” de Georges Bizet, în care se fac auzite intonaţiile şi ritmurile specifice ale folclorului spa­niol. Aceeaşi sferă muzicală a fost abordată şi de Jules Massenet în opera sa „Cidul”, cu suita celor şapte dan­suri – Castiliana, Andaluze, Aragoneza, Aubada, Catalana, Madrilena şi Navarezo. Pe disc au fost selecţionate trei din ele : Aragoneza, Aubada şi Navareza, împreună cu un final ce reaminteşte intonaţiile Aragonezei, legînd acest triptic într-o unitate dramatică adecvată.

Marea scenă de balet din actul II al operei „Lakmé” de Léo Delibes cuprinde, între o introducere şi o codă, un grupaj de trei dansuri rituale indiene – Terana, Rek­tah şi Persian -, executate de slujitoarele unei pagode brahmane. În felul acesta ambianţa în care se petrece acţiunea este evocată cu un pitoresc sporit.

Balet de mare întindere în opera „Foust” de Charles Gounod, „Noaptea Valpurgiei” reprezintă o suită de şapte fragmente dansante, diferite ca ritm (Allegretto – Movi-menta di Valzer, cu rol de introducere, Adagio, Allegretto, Moderato maesloso, Moderato con moto, Allegretto, Al­legro vivo), care au prilejuit în decursul anilor nenumă­rate versiuni în prezentarea unor personaje mitologice şi legendare: Antoniu şi Cleopatra, Astarteea, Apollo, Poris şi cele trei muze, Frumoasa Elena etc.

Urmînd exemplul şcolii franceze, mulţi compozitori din alte şcoli naţionale au introdus baletul în operele lor. Italienii apreciază baletul ca un element al artei sinte­tice de operă, dar îi folosesc mai de grabă ca o compo­nentă a dramaturgiei muzicale, pregătind sau accentuînd o situaţie dramatică, un conflict. Este cazul operelor lui G. Donizetti („Fiica regimentului”, „Lucia din Lammer-moor”), G. Rossini („Wilhelm T_ell”), A. Ponchielli („Dan­sul orelor” din „Gioconda”) sau G. Verdi („Rigoletto”, „Trubadurul”, „Vecerniile siciliene”, „Traviata”, „Aida” sau „Falstaff”).

Din opera „Aida” au fost extrase pentru acest disc miniaturalul dans al micilor negri din tabloul IV (un con­trast faţă de încordata confruntare dintre Aida şi Amneris) şi cunoscutul balet din scena triumfală (tabloul V).

În operele compozitorilor ruşi, scenele de balet au fost folosite din abundentă : Glinka („Ivan Susanin” şi „Ruslan şi Ludmilo ‘), Borodin (cunoscutele „Dansuri polov-ţiene” din „Cneazul Igor”), Dargomijski („Rusalko”), Rim-ski-Korsakov („Snegurocika”, ,,Kitej”), Musorgski („Boris Godunov”), Ceaikovski („Evghenii Oneghin”, „Dama de

pică”, „Fecioara din Orleans”) etc.

Autor a trei balete de mari proporţii — „Lacul lebede­lor”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa adormita” — Piotr Ilici Ceaikovski s-a dovedit un compozitor atras ne­întrerupt de lumea dansului, prezentă în majoritatea opu­surilor sale simfonice, de cameră sau de operă, prin nu­meroase valsuri lirice sau patetice, gavote, poloneze, me­nuete, dansuri populare ruse, orientale, spaniole etc. Din. opera „Evghenii Oneghin”, care cuprinde un vals de rară gingăşie, o spirituală ecoseză şi o poloneză, pe disc este inclusă ultima piesă, strălucitoarea poloneză ce su­gerează atmosfera balului, la care Oneghin, reîntors în ţară după lungi peregrinări, o reîntîlneşte pe Tatiana. devenită soţia cneazului Gremin.

ştefan  bonea

E  tabli comme genre indépendant des le XVI-ème siècle et devenu un des principaux éléments de l’art romantique de l’opéra, le ballet s’est vu dédier, par la suite, beau-coup de pages musicales, par de nombreux compositeurs, qui l’ont utilise souvent comme divertissement, mais aussi en lui attribuant un rôle dramaturgique.

Les fragments enregistres sur ce disque représentent quelques scènes chorégraphiques des plus importants opéras français (entr’acte et farandole du II-ème acte de l’opéra „Carmen” de G. Bizet, la grande scène de ballet du ll-ème acte de l’opéra „Lakmé” de L. Delibes, trois danses — Aragonaise, Aubade et. Navarraise – et la danse finale de la suite de ballet de l’opéra „Le Cid” de J. Massenet, ainsi que la bien connue „Nuit Valpur-gique” de l’opéra „Faust” de Ch. Gounod), italiens (la danse des petits nègres et le ballet de la scène triomphale de l’opéra „Aida” de G. Verdi) et russes (la Polonaise d’ „Eugène Onéguine” de P. l. Tchaikovsky).

L exécution de ces pages, d’un prégnant mélodisme et d’une grande variété rythmique, appartient à l’orchestre de l’Opéra Roumain de Bucarest, sous la baguette de Jean Bobesco, vétéran des chefs-d’orchestre roumains, présent depuis 6 décennies aux pupitres des plus importantes scènes lyriques de Roumanie.