Descriere

Cînd în 1969, la New York, asistam vrăjită la concertele date de Corul „Madrigal” la Lincoln Hall, la Metropolitan şi la Sediul Naţiunilor Unite, această for­maţie număra doar şase ani de existenţă. Căpătase însă chiar de mai înainte acele virtuţi extraordinare care i-au dat strălucirea şi faima in ţară şi mai ales dincolo de hotarele ei, în cele peste 1700 de concerte susţinute cu un brio inegalabil. Muzicalitatea ansam­blului, capacitatea de pătrundere pînă în cele mai fine nuanţe ale textului interpretat, puritatea glasurilor de angelice transparenţe, coeziunea lor perfectă au fost doar cîteva din acele virtuţi distinctive care au făcut din „Madrigal” un superb microcosm sonor. Şi fiecare muzician în parte aducea şi aduce prinosul glasului său, lucrat după cele mai severe exigenţe ale muzicii corale,  buchetul strîns cu infinită măiestrie şi dra­goste de perfecţiune nestinsă, de către uimitorul dirijor al ansamblului, profesorul Marin Constantin. Bijutier delicat şi minuţios în modelarea glasurilor pe care le transformă în sunete de instrumente celeste, răsunînd ireal în desăvîrşirea lor, muzicianul acesta practică parcă o curată, sacră demiurgie care construieşte noi şi noi universuri sonore, unul mai per­fect decît altul. Că se apropie de muzica sacră sau de cea profană a Renaşterii (italiene, flamande, fran­ceze etc.) ori selectează sugestiv volutele sonore ale barocului muzical ori intră în ritmurile vii, frînte ale unor piese moderne ca „Ritual pentru setea pămîntului” de Miriam Marbe, mîna lui Marin Constantin lucrează cu aceeaşi siguranţă, cu aceeaşi înţelegere dinăuntru, Ia edificiul sonor pe care-1 construieşte în auzul nostru, uimit de atîta perfecţiune, aproape ne-analizabilă. Şi totuşi perfect comunicabilă ! Iar cînd în piesele construite intră în j’oc şi frumoasa, sobra tradiţie a muzicii vechi româneşti, cu rezonanţele catifelate ale omofonici psaltice, cu inflexiunile atît de familiare ale muzicii populare, atunci sensibilitatea ar­tistului se dublează de temperatura înaltă a unei afectivităţi care se traduce în mai însufleţite accente. Şi aşa se întimplă mai cu seamă în colinde, unde spiritualitatea românească s-a concentrat sărbătoreşte de generaţii şi generaţii.

In lumea aceea a colindelor, lume a copilăriei regăsite de oameni prin naşterea pruncului divin, domneşte seninătatea şi bucuria conlucrării celor de sus cu cele de jos, a îngerilor şi păstorilor, reuniţi în închinarea lor la ieslea din Bethleem, Cu glasuri îngereşti, „Madrigalul” intonează în dis­cul de faţă, cele mai cunoscute, mai specifice, mai iu­bite colindo româneşti, prelucrate sau compuse de cei mai însemnaţi autori ai genului muzicii corale. Să ascultăm cu emoţia sacră, ţinînd de valorile solemne ale religiei, dar şi cu emoţie estetică generată de perfecţiunea interpretării, frumoasele pagini semnate de Timotei Popovici, D. G. Kiriac, Gh. Cucu, I. D. Chirescu şi alţi muzicieni mai noi. Se integrează desăvîrşit atmosferei şi Podobia şi Condacul din ..Oratoriul de Crăciun” de Paul Constantinescu.

Să trăim un. ceas de bucurie curată, ca o purificare In preajma acelei lumi evocate de Eminescu în poemul său postum „Colinde, colinde” şi privite de el ca un paradis pierdut.

Pentru acest ceas de împlinire în minte şi inimă. mulţumim unicului nostru „Madrigal” !

In 1969, when I attended the Madrigal Choir’s enthralling concerts at the Lincoln Hall, the Met and the United Nations Headquarters in New York, this ensemble had only existed for six years. But it had already acquired those extraordinary virtues which have imparted it brilliance and won it fame in this country and abroad, in more than 1,700 matchless concerts. The ensemble’s musicality, its perception of the finest nuances of the text, the purity of the voices evincing angelic transparences, their faultless cohesion are just a few of those distinctive qualities which have made Madrigal a superb microcosm of sound. Each of its musicians makes his or her own special contribution to the overall sound ; their voices, polished in keeping with the most exacting demands of choral music, are masterfully gathered in a bouquet by the amazing conductor, professor Marin Constantin, with insatiable love of perfection. A delicate and scrupulous jeweler who shapes voices into sounds of celestial instruments, so consummate that they seem unreal, this musician appears to have pure and holy demiurgical powers which create new, perfect sonic universes. Whether he approaches the sacred or the lay music of the Renaissance (Italian, Flemish, French etc.) suggestively selects the sonic columns of the baroque or gets into the lively, syncopated rhythm of modern pieces such as Ritual for the Thirst of the Earth by Miriam Marbe, Marin Constantin’s hands work with the same assurance and insight on the musical edifice that he builds for our ears, amazing them with this perfection which defies analysis but is utterly communicable at the same time. And when the beautiful though sober tradition of old Romanian music comes into play, with the velvety resonances of psalmic homophony, with the fami­liar inflexions of folk music, then the artist’s sensitivity combines itself with the high temperature of an affectivity which is translated into most inspirited accents. This is especially the case of the Christmas carols in which Romanian spirituality has been festively concentrated for generations.

The universe of Christmas carols, a universe of childhood retrieved through the birth of the divine child, is pervaded by serenity and the joy of reconciliation between earthly and heavenly creatures, between angels and shepherds, reunited in their prostration to the star of Bethlehem.

With angelic voices,  the  Madrigal singers perform on this record the most popular Romanian carols, written by major choral composers. Let   us   listen   with pious as well as aesthetic emotion  to the fine pages authored by Timotei Popovici, D. G. Giriac, Gh. Cucu, I. D. Chirescu and a few more recent composers. Perfectly fitting into this atmosphere are also the hymns Podobie and Condac from the Christmas Oratoric by Paul Constantinescu.

Let us experience an hour of pure joy, of spiritual cleansing in the face of that world evoked by Eminescu in his poem Carols, Carols,¹ which he regarded as a paradise lost.

Thank you, our unique Madrigal, for this hour of . fulfillment  you have offered our minds and hearts

ZOE DUMITRESCU BUŞULENG. English version by Magda Morait