Descriere

În galeria marilor cîntareţi români, a vocilor de aur care au intrat în istoria artei noastre lirice, numele tenorului   Ionel   Tudoran   se  află   la   loc  de  cinste.   El a marcat un  moment important în  hronicul  muzical  al ţării sale, fiind de-a lungul a trei decenii mereu în actualitate —    personalitate   puternică,   împletind   în   chip   armonios înzestrări  naturale cu   multiple calităţi  cîştigate  Io şcoala cea  mai  înaltă.  Se  poate spune fără  teama  de a  greşică   între   anii   1934   şi   1963,  adică  de la primii paşi ai debutului şi pînă în clipa părăsirii în plină glorie a scenei, numele său s-a aflat pe toate buzele iubitorilor de operă de la  noi, Iar cronicarii  l-au  elogiat pentru arta cîntului său, pentru vocea sa minunată, de rară frumuseţe :

,,Ionel Tudoran, cîntăreţ excepţional… te farmecă aidoma tonului unei vechi viori italieneşti in mina unui maestru,..” ;

„Vocea splendidă, emisia corectă ţi facilă, frazarea ireproşabilă, jocul de scenă degajat şi sigur, ţinuta sobră şi elegantă au fost pe scurt însuşirile tenorului Ionel Tudoran…” ;

Ionel Tudoran şi-a iubit profesia cu pasiune, cu putere de sacrificiu, aşa cum numai artiştii de vocaţie ştiu să o facă. A respectat munca de la vîrsta cea mai fragedă, nerămînîndu-şi niciodată dator. Nu a lăsat nimic pe seama hazardului, a şansei. Şi totuşi, şansa l-a favorizat tocmai atunci cînd avea cea mai mare nevoie, fâcîndu-l să întîlneascâ, la început de drum artistic, dascăli de valoarea lui Vasile Rabega, Alexandru Zirra, Antonin Ciolan sau Agatha Bîrsescu.

Viaţa lui Ionel Tudoran a fost o permanentă luptă de autodepăşire, cu o tenacitate pusă mereu la încercare. Nu împlinise încă treizeci de ani, cînd realizează un tur de forţă aproape unic pentru un tînăr cîntăreţ : în decurs de doua luni – de la 22 septembrie la 21 noiembrie 1941

—    va debuta în cinci roluri principale, în opere de facturi stilistice total diferite – Traviata de Verdi, Mireasa vîndută de  Smeiana,  Madama  Butterfly  de   Puccini,   Făt  Frumos de Hermann Klee şi Răpirea din Serai de Mozart l

Lista rolurilor interpretate este prea lungă pentru o fi reprodusă integral aici. Trebuie însă să amintim cîteva dintre marile sale succese, în Othello de Verdi, în Tosca şi Boema de Puccini, în Carmen de Bizet, Faust de Gounod, Manon de Massenet sau în numeroase opere româneşti dintre care cităm Oedipul enescian (rolul Laios), Kir lanulea de Sabin Drăgoi. La seceriş de Tiberiu Brediceanu, Fata de la Cozio de Emil Monţia.

Manon   – rolul vieţii, cum îl definea într-un recent interviu radiofonic ; Othello — supremă consacrare, hărăzit doar celor aleşi — cîţi tenori se pot mîndri cu o asemenea anvergură stilistică ? Tenor dramatic prin timbru şi con­sistenţa sonoră, Ionel Tudoran a ştiut să alieze marile intensităţi cu cantabilitatea ; printr-o muncă de zi de zi a reuşit să posede o agilitate vocală care-i permitea subtilităţi interpretative nebănuite. Strălucirea acutelor s-a îmbinat cu ştiinţa gradării nuanţelor, cu naturaleţea cîntului, servit de o tehnică perfectă a respiraţiei.

Iată cum se explică succesele sale în ţară şi străinătate, în U.R.S.S., Polonia, R. D. Germană, Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia. Iar acordarea, în 1957, a titlului de ,,Artist emerit” consacra o carieră şi merite artistice deosebite.

A părăsit scena în 1963, in plină glorie, după ce timp de treizeci de ani a slujit neîntrerupt teatrul liric românesc, mai întîi ca solist de operetă la laşi, apoi la Opera din Cluj şi în cele din urmă la Bucureşti, unde a debutat in mai 1948. Şi-a continuat însă activitatea ca profesor la Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu”, străduindu-se să împărtăşească tinerilor din vasta sa experienţă artistică, dar mai cu seamă învăţîndu-i să preţuiască munca, cu care s-a deprins de mic copil, în satul său Bărăştii de Vede din judeţul Olt, unde s-a născut la 24 iunie 1913.

A lexandru Lupescu este unul dintre cei mai străluciţi **• cintăreţi – şi norocoşi fondatori ai Opere! Române ai cărui peste douăzeci de ani de activitate n-au  fost decit o ascensiune spre frumosul în muzică şi o coloană de susţinere a Instituţiei pentru care s-a străduit cu drag şi a biruit”.

Această frază, conţinind în ea o lapidară caracterizare, aparţine unuia dintre muzicienii de seamă ai ţării noastre, compozitorul Dimitrie Cuclin. Cînd, în 1944, apăreau aceste rînduri, baritonul Alexandru Lupescu parcursese deja un lung şi glorios drum artistic, ajunsese pe culmile carierei, la deplina maturitate.

S-a născut la Galaţi, în anul 1892. După terminarea liceului , se înscrie la Şcoala Navală din Constanţa. Dar alte orizonturi, mai puternice, înfrîng prima chemare : iată-l student la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, la clasa marelui profesor Dimitrie Popovici-Bayreuth. Urmează apoi cursuri de perfecţionare la Berlin, unde îşi însuşeşte tehnica liedului şi pătrunde tainele dramei muzicale wagneriene, întors în ţară, se alătură artiştilor care luptau pentru un teatru liric permanent ; va avea fericirea să se numere printre realizatorii acestui vechi deziderat şi titlul de membru fondator al Operei Române, primit după Eliberare, apare ca o recunoaştere a acestor eforturi, o încununare a unei cariere de artist-cetăţean, fiu credincios al patriei sale.

Activitatea artistică a lui Alexandru Lupescu s-a confundat cu succesele Operei Române din Bucureşti, pe care a slujit-o aproape trei decenii, înregistrează de asemenea succese de prestigiu în Germania, Cehoslovacia, Grecia, Turcia, Ungaria.

Cîntăreţ de operă dar şi de concert, fin cunoscător al muzicii germane, dar tot atît de înzestrat şi pentru opera italiană, a fost, asemeni iluştrilor săi colegi de generaţie Grigore Teodorescu, Gheorghe Folescu, Vasile Rabega, Jean Athanasiu, Mircea Lazăr, George Niculescu-Basu etc. şi un credincios propagator al muzicii româneşti, creînd printre altele un impresionant Alexandru  Lăpuşneanu i cei care l-au  auzit îşi   amintesc  fermecătoarea  simplitate cu care cînta Cîntecul de leagăn” al compozitorului  Ion Borgovan, cu acea simţire  românească izvorînd din tărimurile dorului.

Mai tinerii iubitori ai gestului liric au ocazia să facă cunoştinţă cu arta sa prin intermediul acestui disc. Ne întîmpină o voce caldă, condusă cu subtilă virtuozitate, cu o naturaleţe de invidiat. Cîntul ne comunică o neasemuită linişte, o generozitate sinceră, o lipsă de emfază ilustrînd. măiestrie profesională şi puritate stilistică.

Aria Luceafărului din opera Tannhäuser de Richard Wagner, în transcripţie pentru pian, cu care se termină recitalul, este un document impresionant şi semnificativ, un testament artistic, poate, al unui artist a cărui carieră nu a fost altceva decît ,,o ascensiune spre frumosul în muzică”.

Alexandru .Lupescu a  murit la  19 mai  1958.

VLADIMIR POPESCU-DEVESELU

Ionel Tudoran (ne en 1913) occupe une place prépondérente parmi les grands chanteurs roumains d’opéra. Pendant trois décennies, entre 1934 et 1963, son nom s’est toujours trouve dans l’actualité du théâtre lyrique de notre pays.

Possesseur d’une remarquable voix de ténor dramatique, ii a aborde une liste impressionnante de rôles, parmi lesquels ii convient de citer Othello, Mario (dans Tosca), Rodolfo (dans La Bohème), Don José (dans Carmen J, Faust, Des Grieux (dans Manon), Pinkerton (dans Madame Butterfly), etc. Grâce á son excellente technique vocale, il a également interprété des rôles lyriques.

Ionel Tudoran a été fréquemment sollicite par des scènes d’opéra de l’étranger (en Pologne, R.D. Allemande, Bulgarie, Hongrie, Yougoslavie, Tchécoslovaquie, U.llS.S.)/

Chanteur d’opéra, mais aussi de concert, fin connaisseur du lied allemand et du drame musical wagnérien, qu’il a étudiés a Berlin, le baryton Alexandru Lupescu (1892—1958) s’est prouve aussi un excellent interprète de l’opéra italien, surtout du répertoire verdien.

Possédant une voix chaude, au timbre de baryton lyrique, ii s’est fait remarquer par sa subtile virtuosité, son ton généreux, sans emphase, sa maîtrise professionnelle. Alexandru Lupescu a été un des fondateurs de l’Opéra Roumain de Bucarest, réalisant également de nombreuses tournées en Allemagne, Tchécoslovaquie, Turquie, Grèce, Hongrie. La romance à l’étoile, de l’opéra Tannhäuser de Wagner, interprétée sur ce disque dans une transcription pour piano, est peut-être le testament artistique d’un chanteur dont la carrière a été réellement „une ascension vers la beauté en musique”, comme la définissait le compositeur roumain Dimitrie Cuclin.