Descriere

Trebuie să recunoaștem, dincolo de orice alte considerații, prezența în creația mozartiană a unui instinct genial care i-a îngăduit compozitorului să realizeze, pe de o parte, o profundă sinteză, o expresivă și originală f uzi u ne sonoră din îmbinarea mijloacelor de expresie ale epocii sale, contribuind la perfecționarea stilului clasic, pe de alta să prevadă și să ofere numeroase cuceriri, să anticipeze idealul romantic, să extindă cîmpul sonor al disonanței, să dea expresie unor « neologisme » de o rară inventivitate. Ne gîndim la melosul și armonia cromatizată din Fantezia în do minor pentru pian, care ar putea fi revendicată de exponenții post-romanticului wagnerian, la polifonia barocă din Simfonia Jupiter, care anunță neo-barocul secolului XX, la fiorul tragic al capodoperei sale Don Giovanni, care aduce o dimensiune nouă în arta timpului, cînd teatrul liric era mult prea galant, manierist chiar, la îmbinările de timbre extrem de rafinate din Concertul pentru flaut, harpă și orchestră, care anunță profetic «Sonata pentru harpă, violă și flaut» de Debussy.
Sentimentul culorii instrumentelor i-a permis lui Mozart nu numai îmbogățirea cu noi efecte a muzicii de cameră sau simfonice, ci i-a deschis, în domeniul expresiei lirice, perspective neașteptate. Astfel, în Nunta lui Figaro, în Don Giovanni și mai ales în Flautul fermecat, orchestra ia parte la acțiune intervenind prin forța timbrală a unui instrument sau altul. Este o noutate a cărei importanță istorică nu a fost îndeajuns subliniată. Wagner spunea că, în orchestra lui Mozart, instrumentele au «voce umană», subliniind astfel prețioasa achiziție pe care o făcuse teatrul muzical, anexîndu-și o incomparabilă resursă.
Nimic cerebral la acest geniu instinctiv. Spontaneitatea se manifestă la folosirea stilului celui mai dramatic, a celor mai nobile accente, dar si în volubilitatea surîzătoare. Privilegiul unic al lui Mozart este de a fi știut să scrie cu aceeași ușurință, cu același inefabil, limbajul lui Don Giovanni, al lui Papageno, al donnei Ana sau al lui Cherubino.
Exponent al seninătății absolute este Mozart și în muzica de cameră, domeniu în care aflăm numeroase capodopere: sonate pentru pian, sonate pentru vioară și pian, triouri, cvartete. Printre acestea — Cvintetul cu pian și Divertismentul nr. 14 pentru suflători.

Ca și în alte lucrări, se reliefează formele de sonată, lied, rondo. în plus, Mozart introduce « dialectica sonoră » în forma de sonată, în sensul contrastului dintre temele principale, mult mai puternic decît la Haydn. Totodată, se poate vorbi de o formă mai puțin schematică, cu o mai mare varietate a mijloacelor de expresie utilizate.
Atît în Cvintetul cu pian, cît și în Divertismentul nr. 14 pentru suflători, instrumentația e diversă, cu un echilibru de o perfecțiune tulburătoare. Simțul timbrurilor pure si al sonorităților ample alternează firesc, ceea ce crează o muzică simplă, de o mare seninătate și profunzime.
Definind muzica în general, Rabindranath Tagore se apropie, credem, cel mai mult de descrierea anume a muzicii mozartiene: « Muzica e forma de artă cea mai pură și, de aceea, expresia imediată a frumuseții.
Diyertismentul pentru suflători este interpretat de cunoscutul cvintet «Concordia» — una din cele mai importante formații camerale din țara noastră. Cvintetul cu pian ne oferă și aportul pianistic de excepție al lui Don Grigore, solist care, prin virtuozitatea și adîncimea gîndirii interpretative, își justifică locul în constelația pe care compozitorul Doru Popovici a numit-o « cvartetul de aur al pianisticii românești: Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Tudor Dumitrescu. ».
Revenind la întrebarea inițială, după ascultarea discului, răspundem că geniul lui Mozart scapă oricărei definiții. Grația, transparența, eleganța naturală înnobilează tot ceea ce iese din pana acestui ales al Muzelor. Prospețimea ideilor melodice, ingeniozitatea desenelor ritmice, varietatea inflexiunilor suple și caligrafice ale frazei sale înaripate — alcătuiesc un mod foarte personal de a-și exprima gîndirea, răspunsul, prin intermediul rezonanțelor suave, la toate încercările și întrebările vieții.
MARTHA POPOVICI

W. A. Mozart is the type of composer who realized a deep synthesis, an original fusion of the expression means of his epoch, but who also announced the new conquests of the coming time, anticipating the aesthetic ideal of the following creative period. The particular sense of instrument timbre allowed him to enrich with new effects not only the chamber or symphonic music, but also the field of the lyrical expression. The chamber music contains numerous masterpieces, among which: The Quintet with Piano and the Divertissement no. 14 for Wind Instruments. As in other chamber music works, the forms of sonata, lied, rondo are underlined, Mozart introducing the „sonorous dialects” within the form of sonata, that is the contrast bet-ween the main themes is more emphasized than formerly. The instrumentation is diverse, in an equilibrium of a touching perfection. The Divertissement no. 14 for Wind Instruments is interpreted by the renowned „Concordia” Quintet — one of the most important Romanian chamber music group. The Quintet with Piano enjoys the exceptional piano contribution of Dan Grigore, interpret belonging to the constellation named by composer Doru Popovici the „Romanian Gold Pianist Quartet: Dinu Lipatti, Valentin Gheorghiu, Dan Grigore, Tudor Dumitrescu”.
(English version by Martha Popovici)