Descriere
Creaţia pentru orgă a lui Johann Sebastian Bach este una din cele mai valoroase moşteniri muzicale lăsate de acest genial compozitor. Ea reprezintă o sinteză a tuturor cuceririlor anterioare pe tărîmul muzicii de orgă şi totodată o revoluţie în tratarea acestui instrument, ale cărui surse expresive sînt aici deplin dezvăluite.
Majoritatea lucrărilor pentru orgă au fost scrise de J. S. Bach în tinereţe şi în timpul cit a stat la Weimar. (1708—1716). Doar spre sfîrşitul vieţii sale, el va simţi din nou o puternică atracţie pentru acest instrument, ceea ce îl determină să compună un şir de lucrări pentru orgă care poartă pecetea desâvîrşitului. Tot atunci J. S. Bach revizuieşte şi transformă compoziţiile pentru orgă care au fost scrise cu ani în urmă. Moartea însă pune capăt acestei munci de cizelare.
Toceala si Fuga in re minor fac parte din marea serie a „Preludii-lor şi Fugilor” pentru orgă. Prin această lucrare grandioasă şi de mare respiraţie, a cărei vigurozitate şi forţă dramatică se manifestă cu spon¬taneitate în cadrul unei arhitectonici clare şi sever organizate, J. S. Bach a realizat o punte care duce spre noi cuceriri pe tărîmul muzicii pentru orgă. in nici o altă lucrare de pînă atunci, el nu a folosit în aşa mare măsură întreaga bogăţie sonoră şi toate posibilităţile de combinare a registrelor pe care le oferă instrumentul, ca în Toceala şi Fuga în re minor.
Toccata în Do major, căreia i se alătură — în cadrul unei construc¬ţii sonore grandioase — un Adagio şi o Fugă este pe deplin repre¬zentativă pentru profunzimea şi diversitatea geniului bachian. Introdu¬cerea .lucrării se desfăşoară în pasaje cîntate mai întîi la manualul orgii, trecînd apoi într-un solo de pedalier, cu specifice efecte de ecou. Introducerea se încheie cu mare strălucire, după care începe Toccata propriu zisă, întemeiată pe două teme contrastante : prima, cu preg¬nanţă ritmică, cu un desen ascendent, a doua cu un mers coborîtor, în arpegii care vin din registrul acut spre a coborî la pedalele grave. Urmează apoi celebrul Adagio, în care o cantilenă plină de nobilă duioşie se desfăşoară pe acompaniamentul unui bas în octave. La sfîrşitul Adagio-ului se intercalează o scurtă punte — marcată cu indicaţia Grave — în acorduri masive, realizîndu-se trecerea din la minor spre tonalitatea de. bază a lucrării, Do major, Fuga pe patru voci, care încheie lucrarea, se organizează pe trei mari planuri sonore-, pe care interpretul a dorit să le sublinieze anume pentru a restitui arhi¬tectura desăvîrşită a acestei măiestre construcţii polifonice.
Toccatele de Johann Pachelbel (1653—1706) incluse pe acest disc sînt bazate pe textele reproduse în colecţia „Denkmăler deutscher Ton-kunst” (Monumente ale artei muzicale germane), aparţinînd seriei „Monumente ale muzicii în Bavaria”. Dacă Toccata în Do major se desfăşoară într-o mişcare plină de voioşie, cea în sol minor are un caracter de lirism interiorizat, cea în mi minor, care începe cu pasaje de virtuozitate, se distinge printr-o parte centrală mai liniştită şi apoi o secţiune cu o ritmică pregnantă, iar Toccata în do minor degajă o nobilă gravitate.
Către sfîrşitul secolului al XlX-lea, cînd muzica romantică ajunge la apogeul ei şi cînd apar germenii unor noi orientări estetice, marea tradiţie a artei organiştilor din epocile trecute găseşte în compozitorul Cesar Franck un strălucit continuator, atît pe tărîmul interpretării, cit şi pe cel al creaţiei.
Puţinele sale lucrări scrise, pentru orgă reprezintă un aport de seamă în literatura acestui instrument, în special dacă ne gîndim la faptul că atît muzica clasică, cît şi cea romantica, mai ales, au contri¬buit în prea puţină măsură ia îmbogăţirea acesteia cu opere de mare valoare.
Alături de „Marea piesă simfonică”, cele trei Corale în Mi major, si minor şi la minor pentru orgă mare constituie partea cea mai de preţ din creaţia pentru acest instrument a lui Cesar Franck.
Concepute scurt timp înaintea morţii compozitorului, ele sînt ulti¬mele lucrări pe care le-a lăsat Cesar Franck. Procedeul marii variaţii, folosit în primele două corale, se face simţit în cel de-al treilea (construit în formă de lied) doar în secţiunea centrală, datorită „admira¬bilei folosiri a ornamentaţiei melodice” cum spune Vincent d’lndy.
Privită în ansamblul ei, creaţia pentru orgă a lui Cesar Franck este expresia unei strălucite îmbinări între spiritul muzicii marilor maeştri ai orgii din secolele al XVII-lea şi XVIII-lea şi sensibilitatea caracteris¬tică gîndirii muzicale a compozitorului.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.