Descriere

O distribuţie de excepţie ! În rolul lui Horaţiu: George Vraca.

Poet, dramaturg, prozator, publicist, descoperitor şi valorificator de seamă al co­morilor creaţiei artistice populare, Vasile Alecsandri şi-a înscris numele în cartea de aur a culturii româneşti, alături de Eminescu, Creangă, Caragiale, Coşbuc, fiind considerat unul dintre clasicii noştri de frunte.

Activitatea sa literară şi politică parcurge o epocă îndelungată, ale cărei trăsături social-economice şi spirituale îşi găsesc ecouri spe­cifice în opera scriitorului.

Vasile Alecsandri este omul secolului al XlX-lea – a trăit între anii 1821-1890 – secol al unor mari transformări sociale în întreaga Europă. In această perioadă, el avea să fie unul din străluciţii ctitori ai culturii şi artei naţionale româneşti, desfăşurînd – totodată – o luptă susţinută pentru cauza revoluţiei de la 1848 din Moldova, pentru unirea Munteniei şi Moldovei într-un singur stat român, dovedindu-se şi un entuziast ambasador al intereselor poporului român peste hotare.

Omul politic progresist, patriotul luminat, slujitorul fervent al idealurilor de înnoire so­cială este acelaşi şi în beletristica sa. Fără Alecsandri — omul politic, n-ar fi existat, pro­babil, nici Alecsandri — scriitorul.

Sesizînd posibilităţile polemice şi eficacitatea teatrului ca armă critică socială („am proiectat sâ-mi fac din teatru un organ spre biciuirea năravurilor şi a ridicolelor societăţii noastre”, mărturisea el), Alecsandri a pus piatra funda­mentală la clădirea teatrului românesc, scriind primele piese originale de valoare, prin care a demascat şi satirizat politicianismul veros, mo­rala putredă a asupritorilor, corupţia aparatu­lui de stat, a satirizat cu vigoare ereziile lati­niştilor şi italieniştilor, a evocat în dramele sale istorice trecutul glorios al romanilor pe care-i considera precursori ai poporului nostru.

Un capitol aparte al teatrului lui Alecsandri îl formează dramele istorice, în rîndul cărora figurează la loc de cinste „Fîntîna Blanduziei”. Prin înălţimea şi puritatea sentimentelor orneneşti pe care le exprimă, prin vigoarea şi plasticitatea limbii româneşti, pe care Alecsandri — in plină maturitate artistică — o stăpînea ca un adevărat maestru, „Fîntîna Blanduziei” se impune drept opera dramatică, ce încununează, alături de „Ovidiu” şi „Despot Vodă”, creaţia marelui nostru poet, prozator şi dramaturg.

Reprezentată în .premieră la 22 martie 1884, ,,Fîntîna Blanduziei” cunoaşte un succes de o amploare rar întîlnită, stîrnind un entuziasm unanim. Inspirată din viaţa marelui poet latin Horaţiu, drama nu urmăreşte o autenticitate strict informativă şi nu constituie o operă de interes biografic şi documentar. Ea reliefează în culori pline de poezie figura clasicului latin, personalitatea sa tulburătoare. Universul sufletesc al lui Vasile Alecsandri îşi găseşte multiple ecouri în psihologia poetului roman, a cărui dramă o înţelege şi o evocă cu o intensă trăire. Izolat de lume, Horaţiu trăieşte la Tibur, după cum, scîrbit de politicianismul monstruoasei coa­liţii, Alecsandri se retrăsese la Mirceşti înainte de a-şi încorda lira pentru a da glas versului armonios din ,,Fîntîna Blanduziei”.

Poetul roman va căuta să depăşească drama copleşitoare a bătrineţii, incercînd să uite du­rerea dragostei neîmplinite, trăind in schimb satisfacţii de o înaltă elevaţie spirituală in to­vărăşia versurilor sale.

„Intr-un cuvînt, spune G. Călinescu în studiul său despre Vasile  Alecsandri, piesa tratează lupta geniului bâtrîn cu duşmanul implacabil ce se chiamă timp, rezumată in finalul traducînd pe „Non omnis moriar” : Din bunurile vieţii cu tine  mă aleg l O, glorie, Horaţiu nu va peri întreg l Dramă romantică, „Fîntîna Blanduziei” In-mănunchiază într-o imagine de sinteză un pu­ternic filon liric cu elemente de ordin social şi moral. Astfel, Horaţiu, „fiul  libertului”, nu-şi uită strămoşii sclavi. Generozitatea sa faţă de aceştia determină de altfel opoziţia totală între poet şi odiosul Scaur.

„Fîntîna Blanduziei” rămîne una dintre ope­rele de prestigiu ale lui Vasile Alecsandri. Prin crezul democratic, progresist, pe care îl ex­primă, prin profundul ei umanism, prin suflul de o intensă respiraţie poetică, de care este stră­bătută, piesa s-a impus de la bun început, cu atît mai mult cu cît la prima ei realizare scenică şi-au dat concursul nume ilustre ale vremii, cum au fost C.l. Nottara (Horaţiu) şi Aristizza Romanescu (Getta).

Succesul incontestabil, de care s-a bucurat piesa în zilele noastre, se datoreşte în bună măsură interpretării memorabile a marelui ac­tor George Vraca, azi dispărut dintre noi, Urmind linia monumentală a rolului, George Vraca a reliefat figura eroului pe un fond bogat de idei şi sentimente; el a exprimat pe deplin sensul poetic al dramei realizînd profilul unui Horaţiu, care impune prin nobleţea şi umanismul său.