Descriere

S-a întîmplat adesea ca una sau alta din­tre, împrejurările vieţii lui Mozart să dobîn-dească ulterior, prin consecinţele ei în creaţie, o însemnătate nemăsurat mai mare decît putea să-i fie atribuită la vremea respectivă. Aşa este cazul şi cu circumstanţele compunerii celor două Concerte pentru flaut şi orchestră (KV 313 şi 314), date la iveală în epoca peregrinărilor compozitorului în vîrstă de 21 de ani — sîntem în anii 1777—1778 — prin centre culturale şi muzicale germane precum Miinchen, Augsburg şi în cele din urmă Mannheim, unde ajunge, împreună cu mama sa, Anna Măria, la 30 oc­tombrie 1777. La curtea prinţului elector Cari Theodor (care făcea parte din nobilimea lumi­nată a secolului al XVIII-lea, cu o cultură fran–ceză însuşită la universităţile din Leyden şi Liege, aflat în corespondenţă cu Voltaire), Mo­zart găseşte o bibliotecă bogată, colecţii de artă de mare frumuseţe, un bun teatru şi mai presus de toate o orchestră neobişnuit de completă şi calitativă; aici întîlneşte, de pildă, pentru prima oară clarinetele permanent consolidate într-un asemenea ansamblu instrumental. La Mann­heim face multe cunoştinţe artistice însem­nate — poetul Wieland, de pildă, în legătură cu care scrie tatălui său observaţii pline de ascu­ţime.

Mozart face o adîncă impresie asupra compo­zitorilor din Mannheim ; ca de obicei, unii — abatele Georg Joseph Vogler sau Peter von Winter — sînt iritaţi de geniul său şi roşi de gelozie, dar alţii — Ignaz Holzbauer sau Chris-tian Cannabich îl primesc cu prietenie şi adîncă preţuire. Fiica de 13 a lui Cannabich; Roşa, îi place chiar atît de mult lui Mozart încît îi tra­sează un portret muzical în mişcarea lentă a unei Sonate de pian (în do major, KV 309), sin­gurul exemplu ştiut de astfel de piesă de ca­racter, cu program mărturisit chiar de compo­zitor, din întreaga sa creaţie.

La Mannheim, Mozart se împrieteneşte cu flautistul Johann Baptist Wendling, membru de frunte în orchestra locală, împreună cu care, ca şi cu oboistul Friedrich Ramm, plănuieşte să plece la Paris după trecerea iernii. Pînă atunci, trebuiau să fie găsite mijloace de exis­tenţă, bineînţeles mai ales diferite prilejuri de a da lecţii ; Wolfgang lua mesele în familia Wendling ; mama lui, Anna Măria, îşi primea prînzul în casa lui Christian Danner, al cărui fiu lua lecţii de compoziţie cu Mozart. Printre elevii cei mai notabili de atunci se număra şi un olandez, De Jean sau Dechamps, care era flautist şi la comanda căruia au fost scrise mai multe lucrări : Concertele în sol major şi in re major (KV 313 — 314), un Andante, de asemenea pentru flaut şi orchestră (KV 315), precum şi Cvartetele pentru flaut şi instrumente de coarde (KV 285 şi 298).

Cele două Concerte pentru flaut şi orchestră de Mozart, rămase perle de unică splendoare în literatura instrumentului, sînt înrudite ca stil şi mijloace cu anterioarele Concerte pentru vi­oară şi orchestră, egalîndu-le în ce priveşte adîncimea simţirii şi originalitatea gîndirii muzicale. Unele amănunte le împrumută o nota de poezie şi individualitate aparte, ca de pildă tema principală a primei părţi din Concertul în re major, KV 314, care a fost preluată ulterior în aria Blondei, „Welche Wonne, welche Lust”, din Singspiel-ul Răpirea din serai. Duhul operei comice franceze îşi face şi el adesea simţită prezenţa, în rondo-ul final al Concertului în sol major, KV 313, ca şi în mişcările lente ale ambelor lucrări ; chiar maniera de a acompania partida solistică doar de cîntul viorilor prime şi secunde (concertare „în trio”) aminteşte de muzica franceză de epocă, întreaga structură formală evocă pe cea a Concertelor de vioară mozartiene. Un farmec deosebit îl au unele relaţii inedite în ţesătura tematică : în prima parte, a Concertului în re major, de pildă, materialul muzical, prin care îşi face intrarea solistul îşi are originea într-un motiv, aparent fără importanţă la prima lui apariţie, din grupul tematic final al expoziţiei orchestrale. Bogăţia contrastelor dinamice, prin care era vestită şcoala de compoziţie de la Mannheim, nu a înrîurit, după cît se pare. scriitura Concertelor. Dimpotrivă, maniera mannheimeză străbate în tratarea orchestrei, aşa cum o dovedeşte conducerea independentă a violinelor secunde şi mai ales a vio­lelor, în ce priveşte scriitura solistică, ea de­monstrează, ca întotdeauna la Mozart, o cunoaştere perfectă a resurselor instrumentului, a tehnicii lui specifice, aceasta cu toate că este uşor sesizabilă şi înrudirea cu tehnica violonistică. Flautistul Gavril Costea, solistul discului de faţă, face parte dintre personalităţile de prim ordin ale artei interpretative româneşti contemporane. Autoritatea sa în materie de repertoriu clasic este notorie, fiind ilustrată de îndelungata activitate în cadrul formaţiei de muzică veche „Collegium musicum academicum” precum şi de înregistrările unor opere capitale din litera­tura flautului, de pildă a integralei Sonatelor de Johann Sebastian Bach. Diversificarea stilis­tică remarcabilă a contribuţiilor sale se evidenţiază, între altele, în participarea la redarea Sonatei pentru flaut, violă şi harpă de Claude Debussy.

Flautistul Găurii Costea se impune printr-o frazare de extremă logică şi expresivitate, puritatea sonoră şi consecvenţa ritmică excepţio­nale. Participarea permanentă la evoluţiile an­samblului „Ars Nova” din Cluj-Napoca atestă egala sa competenţă în domeniul propagării muzicii contemporane, coafirmată, de pildă, de tălmăcirea lucrării Vivaldiana de Ede Terenyi. Pedagog dintre cei mai distinşi, Gavril Costea face parte dintre profesorii care au stabilit prestigiul claselor de instrumente de suflat ale Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Versiunea impecabilă dată Concertelor mozartiene face din discul de faţă un eveniment muzical ce se impune atenţiei melomanilor ca şi a profesioniştilor încercaţi ai domeniului.

Flutist Gavril Costea, the present record’s soloist, ranks among the prominent contemporary Romanian performers. He is a well-known authority on the clas-sical repertoire, as illustrated by his long-standing activity with the early music ensemble Collegium musicum academicum and by his recording of capital works of the flute literature, among which Johann Sebastian Bach’s complete Sonatas. The remarkable idiomatic diverşity of his contributions is apparent, among other things, in his interpretation of the Sonata for Flute, Viola and Harp by Claude Debussy.

Gavril Costea stands out by his extremely logical and expressive phrasing, excepţional sound purity and rhythmîc consistence. His permanent appearances with the Ars Nova ensemble of Cluj-Napoca attest his equal competence in disseminating contemporary music, such as Ede Terenyi’s composition Vivaldiana. A highly distinguished pedagogue, Gavril Costea is one of the professors who have established the prestige of the winds classes of the Gheorghe Dima Conservatory in Cluj-Napoca,

His impeccable account of the Mozart Concertos makes this album a true musical event which deserves the attention of both music lovers and professionals.

ALFRED HOFFMAN

English version by Magda Morait