Descriere

lncă un disc reprezentativ nu doar pentru Orchestra de cameră a Filarmonicii de stat din Satu Mare ci şi pentru întreaga cultură artistică din România ultimelor decenii, atît de favorabile unei miş­cări muzicale calitative Fiindcă nu e puţin lucru să cînţi Mozart – după ce i-ai înţeles si pătruns frumuseţea unică —,să-i tălmăceşti lucrările cu acurateţe, sensibilitate şii gingăşia cuvenită.

Orchestra de cameră din Satu Mare, care a împlinit în 1980 un deceniu de la înfiinţare, este un tînăr ansamblu cu numeroase succese în ţară si peste hotare (R. P. Ungară, Italia,  Republica Federala Germană, Elveţia, Iugoslavia s.a.), În turneele pe care le-a întreprins, ea a cucerit simpatia publicului si aprecierile criticii, constituind o prezenţă activă în multe festivaluri şi săli de concert renumite. Omogen, animat de entuziasmul tinereţii şi de dragostea pentru muzică. aspirînd la perfecţiunea intonaţiei, Ia punerea în deplina lumină a detaliilor, colectivul sătmărean oferă pe acest disc — din bogatul său repertoriu clasic si modern, universal si naţional — un buchet din operele instrumentale aie lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791), sub bagheta lui Mircea Cristescu, dirijor care si-a legat numele, datorită frecventei sale prezente la pupitrul Filarmonicii din Satu Mare, de mişcarea muzicală a înfloritorului oraş de cultură si de bogată, diversă producţie industrială din nordul ţării.

înregistrările prezente cuprind Simfonia nr. 32 în Sol Major, KW 318, Simfonia nr. 34 în Do major, KW 388 şi Serenada nr. 13 in Sol major (Eine kleine Nachtmusik) KW 525.

 

Temperament optimist, ispitit neintrerupt de joc şi lumină, dar cu adînci rădăcini în meditatia lirica, Mozart a compus in 1779 dioua simfonii, străbătute de amintirile şi dragostea sa pentru muzica italiană. Simfonia nr. 32 a fost scrisă la Salzburg, in oraşul natal al prodigiosului maestru, pentru o formaţie alcătuită din două flaute, două oboaie, doi fagoţi, patru corni, două trompete şi timpani, împreună cu cvartetul de coarde. Avind forma si aerul festiv al unei uverturi italiene, simfonia aceasta are trei parti si pare să fi fost gindită iniţial ca introducere la elsingspiel-ul neterminat « Zaide. Ea debutează in Allegro, cu o temă veselă si energică, intonată de suflătorii de lemn si de instrumentele de coarde. O nouă temă inter­vine, de astă dată la coarde, cu aceeaşi vioiciune ritmică la care se raliază fagoţii şi cornii spre a colora discursul. Secţiunea mediană, în Andante, se întemeiază pe o temă cantabilă, suplă si insinuantă, cîntată de coarde, cu adaosul flautelor. După un dialog intre instru­mentele de coarde şi de suflat, urmează finalul in Allegro spiri­toso, articulat pe două teme cu caracter italian, totul încheindu-se într-un amplu joc de imitaţii si reminiscenţe.

 

Simfonia nr. 34 a fost compusă de Mozart în vara tîrzie a anului 1780, într-o perioadă de rară fertilitate creatoare, căreia ii aparţin cîteva dintre cele mai remarcabile opusuri de maturitate ale compozitorului, intre care Simfonia concertantă în Mi bemol major, Divertismentul în Re major pentru cvartet de coarde, Sonata în Si bemol major pentru pian si vioară, opera Idomeneo. Mozart se afla din nou acasă, la Salzburg. unde atmosfera familiară, amintirile din copilărie, ambianţa ce-i ocrotise primii ani de viaţă ii umpleau fiinţa de o blîndă melancolie.

Simfonia sa în Do major, constind si ea din trei părţi — Allegro vivace, Andante di molto şi Allegro vivace — poartă amprenta acestui popas intre ai săi, zugrăvit de compozitor intr-un suspin romantic, generos si legănător Prima parte are un caracter triumfal, evocînd serbările din oraşul atît de îndrăgit de Mozart. A doua temă defineşte clar caracterul de evocare al lucrării, creind momente cînd de optimism, cînd de vagă melancolie, din care rezultă efecte surprinzătoare. Expresia concentrată din încheierea primei mişcări, plină de energie, readuce motivul de la începutul simfoniei. Partea a doua este bazată pe o temă plina de gingăşie, sugerînd o fină dan­telărie scăldată în lumină. Finalul e construit pe o temă principală avîntată, vijelioasă chiar, a coardelor şi suflătorilor de lemn, desfăsurindu-se în ritm de tarantelă care continuă şi devine suportul celei de a doua teme, intonata de violină. Ea evoluează într-o magis­trală urzeală muzicală, cu aceasi vioaie pulsaţie ritmică, totul luînd sfîrşit intr-un clocot de bucurie şi de vigoare juvenilă.

 

Serenada nr. 13 în Sol major sau Mica serenadă este cea mai des cintată şi cea mai îndrăgită de ascultătorii de pretutindeni dintre cele treizeci şi una de serenade, casatiuni şi divertismente compuse de Mozart pentru diferite formaţii instrumentale. Populari­tatea aceasta o datorează atit bogăţiei melodiilor fluente, insinuante, uşor de memorat, cit si acelui aer de „mister” nocturn, care învă­luie întreaga piesă intr-o atmosferă de visare transparentă, legănată şi plutitoare.

Este în această „serenadă” — de fapt un mic şi fermecător concert-suită pentru orchestră de cameră — o fericită îmbinare de veselie spontană şi de melancolie surîzătoare, care captivează, trezind dorinţa de a o asculta mereu. De altfel, Mica serenadă a fost destinată, conform deprinderilor de societate din secolul al XVIII-lea, pentru a delecta publicul serbărilor si petrecerilor, reuniunile de familie ale epocii. Mozart  îmbogăţit in creaţia sa forma de suită moşte­nită de la italieni, francezi şi germani, accentuînd contrastele dintre părti, dezvoltind temele si construind totul în forma sonatei cu doua teme. Serenada a fost scrisă la Viena, in 1787. Compozitorul a conceput-o pentru un ansamblu de coarde, putînd fi însă cintată şi de un simplu cvartet. Constă din patru mişcări — Allegro, Romanţa (Andante), Menuet (Allegretto) şi Rondo (Allegro).

Serenada debutează într-o mişcare sprintenă cu o ternă înaripată şi zglobie, in unisonul coardelor. Desenul suitor al melodiei exprimă buna dispoziţie, surisul tinereţii fericite. O noua temă intervine, cu caracterul ei contrastant, spre a împrumuta zborului muzicii o atmosferă de visare. Prin felul cum a îmbinat temele, Mozart dă impresia ca şi cum adierile muzicii ba s-ar apropia, ba s-ar înde­părta. Parcă am asculta aevea o serenadă în pacea unei nopţi de vară. Romanţa din a doua parte este o melodie senină şi suavă, sincopele ei sugerind un monolog interior întrerupt de suspine uşoare. Parcă am asculta suspinul unor gradini trezite pe-o clipă din somn, ca ele să se cufunde iar in tăcerea naturii înflorite Menuetul din a treia parte este un dans ritmat, prevestind menuetul pe care Mozart îl va folosi în uliimele sale simfonii. Serenada se încheie cu un Rondo mişcat, plin de accente tineresti. Totul concură, în acest final, la crearea atmosferei de veselie si însufleţire, a cărei gingăşie incintă şi vrăjeşste.

Trei nestemate ale geniului mozartian pe care Orchestra de cameră a Filarmonicii dr Stat din Satu Mare sub bagheta reputatului dirijor Mircea Cristescu le pune, cu talent şi sensibilitate, la dispoziţia discofililor.

GEORGE  SBÂRCEA

 

Voici un disque representatif pas seulement pour l’Orchestre de chambre de la Philharmonie de Satu Mare. mais aussi pour Ia culture artistique de la Roumanie des dernieres decennies, tellernent favorable a un mouvernent musical de qualite. Car il n’est pas du tout facile de bien jouer du Mozart, d’interpreter ses oeuvres avec l’exactitude, la senslbilite et la delicatesse qui les caracterisent.

L’ Orchestre de chambre de Satu Mare, qui accornplit en 1980 une decennie depuis sa fondation dans le cadre de ia Philliarrnonie locale, est un enseiiible ieune. qu: a cependant deja remporte de nc’inbrcux succes en „oumanie et a IVti.niger (en Itahe. R F d’AHc-m.ignc. Suisse Yougoslavie, Hongrir i te ) Au cours de şes tournees, rorchpstre a conquis la sympatlue du public et de la critique, qui ont apprecie son hotnogennte, sun i”Mhousi,isiin {uvrinle „t son devouement pour la musique Sur ce disqtie. l’ensernble se l.io”vn sens la baguctte de Mircea Cnstesru. chef p, i mani u de la Philh.u-niome « Grorgrs Enusco » de Bucaicst. qui ‘,’occupe depins 19/7 de l’nctivite de la formation camerale de Satu Marc

Leş symphoiues de Mozart enregistre’cs sur ce disque – No. 32 en Sol majeur, KW 31S ct No. 34 en Ut majeur, KW 388 provicnnent des annees 1779 — 1780, qua”d Mozart se trouvait a Salzbourg, dans une periode de rare fertilite cicatrice. Toutes Ies deuv symphonies comprennent seulement trois rnouvcments. la premiere (No. 32) ayant le carac.tere d’une ouverturc, dcstmee p> • bablement au « singspiel » ir.aclicve « Zaide ». La Serenade Mo. 13 en Sol majeur (Eine kleine Nachtrnusik), KW 525 en reahtc une petite et tharman’o s-rtr de concert en quatre niouvonTC”ts poui oi chestre de chan h'” ă cordes – a ete ecrite a Vienⁿe en 1787, probablement a lorrasion dune fete de la sai’.->n musicale.