Descriere

Intr-o perioadă în care drama muzicală wagneriană, simfonia programatică şi poemul simfonic ale lui Liszt îşi exercitau dominaţia asupra vieţii muzicale europene, compozitorul german Johannes Brahms a rămas ataşat de formele pure, tradiţionale ale clasicismului, cultivînd aproape cu exclusivitate Simfonia, Concertul, formele mari şi miniaturale ale muzicii de cameră, în creaţia sa instrumentală şi vocală, Brahms a oglindit poziţia unui mare artist, conştient de legăturile artei populare cu elementele arhaice ale muzicii de cult. Melodii pregnante, de o ardentă expresivitate prin caracterul lor interiorizat, un bogat limbaj armonic, obţinut prin lărgirea cîmpului tonal, o ritmică înrudită cu aceea a folclorului german, austriac, maghiar, o magistrală stăpînire a polifoniei şi mai ales o remarcabilă ştiinţă de a construi masive edificii sonore, toate acestea fac din Brahms un con­tinuator al clasicismului nord-german şi al şcolii clasice şi romantice vieneze. Opera lui Brahms, expo­nent tipic al tradiţiilor umaniste ale culturii muzicale a secolului trecut, se situează pe linia unei sinteze originale a artei monumentale a lui Bach şi Beethoven cu multitudinea de forme proprii muzicii romanticilor Schubert şi Schumann.

Brahms a creat patru simfonii, adevărate edificii sonore, dominînd arta simfonică a perioadei post-beethoveniene. Fiecare din aceste simfonii îşi contu­rează, prin conţinut şi fond afectiv, o individualitate proprie. Căci Brahms este primul compozitor care, în climatul post-romantic, a depăşit şi dominat romantismul.

Simfonia Nr. 2 în Re major, op. 73 a fost scrisă  în vacanta anului 1877, petrecută de autor în localitatea Portschach, pe malul lacului Worther-See. Evocînd, după trecerea anilor, fericita şi rodnica vacanţă în care a creat primele două simfonii şi Concertul pentru vioară, compozitorul scria unui prieten : „Frumoasele zile de vară îmi apar în amintire şi, odată cu ele, îmi revine în minte, în mod involun­tar, muzica ce mă însoţea în plimbările mele, muzica Simfoniei a H-a, a Concertului pentru vioară.. .” Lucrările acestei perioade, în care Brahms avea 44 de ani, se disting în cadrul creaţiei sale prin luminozitate, prin robusteţea poetică a imaginilor.

Dacă din punct de vedere al profunzimii gîndurilor şi al tensiunii dramatice Simfonia nr. 2 stă în umbra primei simfonii în do minor, în schimb ea ocupă un loc aparte în creaţia lui Brahms, datorită sentimentului vibrant şi extatic al comuniunii cu splendorile naturii alpine, care o străbate.

V. CRISTIAN

Simfonia este interpretată de Orchestra simfonică a Filarmonicii din Cluj, un colectiv care a obţinut în anii din urmă succese prestigioase, afirmîndu-se atît în ţară, cît şi dincolo de hotare, ca una din cele mai valoroase formaţii instrumentale româneşti. Repertoriul ei cuprinde lucrări consacrate ale muzicii universale, cît şi creaţii ale compozitorilor români, multe din ele prezentate în primă audiţie pe ţară.

Emil Simon, dirijor permanent al Filarmonicii din Cluj, s-a impus în 1964, cucerind locul I printre 40 de concurenţi, la cel de-al XlV-lea Concurs interna­ţional de dirijat de la Besancon (Franţa) ; succesele sale personale sînt indisolubil legate de cele ale orchestrei, care a realizat progrese remarcabile sub conducerea acestui talentat dirijor al tinerei generaţii.

Ecrite en 1877, alors gue Johannes Brahms passait şes   vacances   à   Pörtschach,   aux   bords   du   lac Worther-See, la Symphonie No. 2 en Ré majeur op. 73 occupe une place à part dans l’ensemble de la création de l’auteur, grâce au sentiment vibrant et extatique de la communion avec les splendeurs de la nature alpine, qui l’anime. C’est une oeuvre pleine de poésie robuste et de luminosité, qui évoque l’ambiance heureuse de ces jours d’été, lorsque Brahms se trouvait dans la plénitude de l’âge de 44 ans.

La Symphonie est interprétée par l’Orchestre symphonique de la Philharmonie de Cluj, une des villes roumaines qui possèdent une ancienne tradition culturelle. L’ensemble a obtenu des succès prestigieux, s’affirmant omme l’un des meilleurs orchestres roumains. Emil Simon, chef permanent de la Philharmonie de Cluj, a fait en 1964 un brillant début au XIY-ème Concours de Besançon, se classant premier parmi 40 concurrents ; ses succès personnels sont indissolublement reliés à ceux de l’orchestre, qui a réalisé des progrès remarquables sous la direction de ce très doué musicien de la jeune génération.