Descriere

Prin simplitatea, adevărul și sinceritatea ei, creația lui Ceaikovski se leagă organic de tradițiile și idealurile artistice ale poporului rus. Inspirîndu-se din marea bogăție a cîntecului popular, muzica sa — care îmbrățișează aproape toate genurile, de la operă sau simfonie la miniatura pentru pian — se distinge prin bogăția expresiei, noblețea inspirației, înaltă măiestrie și accesibilitate, atribute care fac din ea o artă mult iubită de masele largi de ascultători.

Către balet — pe care Ceaikovski îl înțelegea ca o artă profundă și serioasă — îl atrăgea posibilitatea de a exprima plastic și convingător idei și sentimente înalte, îmbinînd graiul gesturilor și al mișcărilor corpului omenesc cu muzica. Prin cele trei lucrări ale sale: «Lacul lebedelor» (1876), «Frumoasa din pădurea adormită» (1889) și «Spărgătorul de nuci» (1892), Ceaikovski, reformînd și eliminînd convenționalul, a reușit să ridice baletul pe culmi artistice nebănuite, devenind prin aceasta unul din creatorii moderni ai genului. Deși subiectele baletelor sînt luate din basme, lumea fantastică descrisă în ele nu a împiedicat pe compozitor să creeze adevărate drame muzicale profund realiste, în care figurile eroilor sînt atît de umanizate, încît trăirile lor pe scenă ne impresionează tot atît de mult ca și o dramă din viață

Ideia centrală a baletelor «Lacul lebedelor» și «Frumoasa din pădurea adormită» este lupta împotriva forțelor întunecate, potrivnice omului. Această idee, scumpă compozitorului, se regăsește și în alte creații ale sale, dar ea capătă deplină rezolvare în baletele amintite, unde triumful categoric al omului în lupta cu aceste forțe este mai bine reliefat prin intermediul acțiunii scenice.

Muzica ambelor balete se distinge printr-o largă cantabilitate, ritmuri și armonii bogate, susținute de o orchestrație strălucitoare. Prin sinteza pe care Ceaikovski reușește s-o realizeze între conținutul simfonico-dra-matic și dans, prin puterea de caracte¬rizare realistă a personajelor și situațiilor, aceste balete reprezintă modela ale genului.

În «Lacul lebedelor» ni se înfățișează soarta frumoasei Odetta transformată în lebădă, împreună cu alte fete, prin puterea vrăjitorească a geniului rău (Rotbart). Aceste fete-lebede nu-și vor putea recăpăta înfățișarea omenească decît prin dragostea curată a unui tînăr. Siegfried va fi acela care, plecat să vîneze, o va întîlni pe Odetta, se va îndrăgosti de ea și jurîndu-i credință veșnică, va încerca s-o smulgă pe ea și pe celelalte prietene de sub puterea geniului rău.

Pentru a împiedica realizarea acestei năzuinți, geniul răului va uza de viclenie (prezentîndu-i pe fiica sa Odilia, pe care o face să semene cu Odetta) și de forță (dezlănțuind elementele naturii), în zadar însă, căci puterea dragostei care îi leagă pe cei doi tineri este mai mare și în fața ei geniul rău trebuie să piară.
Cele șase fragmente din « Lacul lebedelor», care formează suita înregistrată pe discul de față, ilustrează cîteva momente importante ale baletului :
1. Scena inițială redă povestea tristă a fetelor-lebădă (actul II). Tema, de un patetism reținut, va mai reapare în cursul acțiunii, ca un leit-motiv, legat de soarta lebedelor.
2. Tempo de vals (extras din actul l: aniversarea majoratului lui Siegfried) prefigurează prin unele din episoadele sale atmosfera dramatică a actului următor
3. Dansul lebedelor (din actul II) este un scurt divertisment plin de grație și feminitate.
4. Scena care urmează (tot din actul II) reprezintă «duetul» de dragoste dintre Siegfried (care jură iubire veșnică) și Odetta (care se teme de amenințările geniului rău). Duetul constituie o pagină de rară frumusețe și intensă emoție artistică.
5. Dansul maghiar este un ceardaș introdus ca un divertisment în cadrul balului de la curtea princiară, organizat în scopul alegerii logodnicei lui Siegfried (actul III). .
6. În Scena care încheie suita (actul IV), Odetta povestește prietenelor sale trădarea prințului (care, indus în eroare de Rotbart, alesese la balul princiar pe Odilia drept logodnică). Linia melodică agitată redă cu multă subtilitate neliniștea și frămîntarea eroinei. Cu toată furtuna dezlănțuită de geniul răului, Siegfried va reuși să-și regăsească iubita. Apariția lui pe scenă este ilustrată printr-o muzică plină de măreție și elan pasionat, ca o anticipare a apropiatei izbînzi,,c’înd uneltirile forțelor vrăjmașe vor trebui să se prăbușească definitiv în fața dragostei celor doi tineri.

Subiectul baletului «Frumoasa din pădurea .adormită» este | din cele mai simple. La botezul prințesei Aurora, zîna cea rea (Karabos), mînioasă că nu a fost și ea chemată, prevestește micuței un sfîrșit tragic: va muri în plină frumusețe și tinerețe. Zîna cea bună (Sireni) corectează această funestă proorocire: Aurora va fi cuprinsă doar de un somn adînc, din care va fi deșteptată de un prinț.

Devenind o frumoasă adolescentă, Aurora vede în timpul unui dans, în mulțimea adunată s-o admire, o bătrînică (zîna cea rea) întinzîndu-i un fus strălucitor. Luîndu-l în mînă, într-o clipă de neatenție, se înțeapă și adoarme. Odată cu ea un somn adînc cuprinde întreaga împărăție. După o sută de ani, prințul Deșiri vînînd (îndrumat de zîna bună), ajunge în împărăția adormită. Găsește pe tînăra Aurora și fermecat de frumusețea ei o sărută. Ea și toată împărăția se trezesc la viață. Nunta celor doi tineri încheie în formă apoteotică întregul balet.

Cele cinci piese înmănunchiate în suită sînt:
1. Introducerea, în care se zugrăvesc chipurile contrastante ale celor două zîne : cea rea, prin sonorități aspre și ritm crispat ; cea bună, printr-o melodie duioasă, plină de generozitate.
2. Adagio .(actul l), de un profund lirism,”este una din paginile cele mai evocatoare din muzica de balet a lui Ceaikovski.
3. Dansul (actul III), avînd ca subtitlu «Motanul încălțat și pisica cea albă», constituie un episod scurt, bazat pe elemente onomatopeice deosebit de sugestive.
4. Panorama (actul II), de un caracter liniștit, reprezintă comentariul orchestral al drumului parcurs de prințul Dosire la vînătoare, către împărăția adormită.
5. Valsul în si bemol major (actul l), plin de farmec și strălucire, încheie suita.

TRAIAN NANU