Descriere

Șase ani despart prima simfonie a lui Ceaikovski, « Reverie de iarnă» —1866, de cea de-a doua, «Mica simfonie rusă — cum o numea un critic contemporan — sau « Ucraineana » — cum mai e cunoscută. Romantismul inspirației de expresie clasică a compozitorului se lăsase între timp atras de o serie de subiecte, dacă le putem astfel numi, cu mult mai accentuată concretețe de natură filozofică — poemul sim¬fonic Fatum — ori de-a dreptul epică — uvertura-fantezie Romeo s; julieta — sau părăsise teritoriul simfonic în favoarea celui liric scriind Voievodul, Undine sau Opric/nicu/, partituri al căror sinuos destin avea de altfel să oscileze între nefinalizare, insucces și respectiv renegare de către autor însuși, neobosit urmăritor al himerei perfecțiunii. Sub acest aspect Simfonia a ll-a marchează o veritabilă «revenire», anticipată în spirit și pertinență de primul cvartet de coarde; mai mult, ea consti¬tuie chiar o culme în grupul primelor trei — afirmă diverse voci exegetice, piatră de temelie la rîndul său pentru o « a Patra », pentru Manfred, pentru Patetica . . .

Cea de-a doua simfonie în do minor, opus 17 se află între atît de numeroasele opusuri cărora istoria muzicii le consemnează două date de naștere, urmare a aceleiași dorințe a superlativului muzical s. compozitorului: începută la Kamenka, în gubernia ucraineană a Kievului, compusă în vara și orchestrată în toamna lui 1872, a fost dedicată filialei moscovite a Societății muzicale imperiale, fondată si condusă de marele Anton Grigorevici Rubinstein. Prima audiție a avut loc la Moscova la 26 ianuarie 1873, sub bagheta fratelui lui A. Rubinstein, Nicolae, cu mare succes de public și critică. Cu toate acestea în 1879—80 Ceaikovski avea să revizuiască fundamental partitura, înlocuind sau transpunînd mai mult de două treimi din cuprinsul ei, integral părțile primă si a treia. Prima audiție a noii versiuni s-a desfășurat la 31 ianuarie 1881 la Peters-burg, dirijor Zike.

Subtitlul de « Ucraineana » al simfoniei se datorează provenienței celor două cîntece populare pe a căror linie melodică se întemeiază debutul și finalul lucrării.
Allegro Yivo propriu-zis al mișcării inițiale este precedat de un amplu preambul, o introducere în atmosferă — Andante sostenuto — reprezentată tematic de o variantă ucraineană a cîntecului Jos pe măicuța Volga, căreia timbrul evocator al cornului, care o intonează la început, îi conferă o expresivitate atît de adînc nostalgică, de o melancolie copleșitoare, un adevărat extaz al absenței, al abstragerii, al visului cu ochii deschiși. Un sumar comentariu orchestral pregătește intrarea în scenă a ideilor protagoniste. Prima temă, de mare dina¬mism în evoluție și de profund dramatism în expresie, cu o ritmică alertă, este opusă de-a lungul învolburatului conduct sonor celei de-a doua, senină, luminoasă, ca un mesager al liniștei, destinderii și iubirii. Contrastul lor este accentuat de înfățișarea juxtapusă, fără punte în expoziție. Clasica dia¬lectică a ideilor se metamorfozează în romantica dialectică a sentimentelor.

Andantino marziale quasi Moderato secund transpune dubla relație în planul caracterului, desemnînd ca termeni ai con¬fruntării ritmica strictă, puțin rigidă dar foarte echilibrată a unui marș extras dintre rămășițele disgrațiatei Undine — procesiunea nupțială din actul II — și melodica lirică, plină de poezie a unei alte plăsmuiri folclorice, termeni ce își împru¬mută reciproc dimensiuni de ființare orchestrală, schimb prin intermediul căruia ajung a se contopi în viitoarea efemeră a punctului culminant, unde creează pentru o clipă, ca un vis, impresia unui solemn dar suplu dans de bal de curte. Tot ca o fugitivă închipuire e amintită în secțiunea centrală și umbra transfigurată a melopeei introducerii simfoniei, confirmare structurală a concepției sale ciclice.

Scherzo-ul, Allegro molto vivace, de strălucitoare virtuo¬zitate, compune imaginea unui dans fantastic, în care dinami-citatea, avîntul, efectul atmosferei de ansamblu prevalează față de tematică. Raportul se schimbă în trio median în favoarea unei melodii de factură populară, simplă, ușoară, ca o vorbă de duh, subliniată timbral de coralul de suflători predo¬minat de lemne, preferat de compozitor.

Ultima parte, bazată pe un alt cîntec ucrainean, Cocorul, reprezintă una din ilustrele pagini ale simfonismului ceaikov-skian, o construcție sonoră de mare densitate structurală ce reia variațional discursul muzical, continuă creșterea ago-gică și dinamică Moderato assai — Allegro vivo — Presto, cul-minînd în acordurile victorioase ale finalului.

GABRIEL TOMESCU

The „Moldova” Philharmonic from Jassy — the former capital of Moldavia — continues to -day a tradition of musical life reaching back as far as 1880, when the Symphony Orchestra of the Jassy Conservatory gave its first concerts under the direc¬tion of Eduard Caudella, later on the teacher of young George Enescu. The first symphonic season proper took place in 1905, and was mainly due to Enrico Mezzetti, professor and director of the Conservatory. In 1917 — 1918, under the difficult conditions of World War I, George Enescu took over the baton in a series of20 memorable symphony concerts. Conti¬nuing its activity, the orchestra became in 1942 a state-run institution, under the name of the „Moldova” Philharmonic. Ever since, the Jassy Philharmonic has been offering seasons of weekly concerts, under the leadership of its permanent, conductors, but also of guest conductors, f-om other Roma¬nian cities and-from abroad. As a result of its successes, the „Moldova” Philharmonic was invited to undertake tours abroad, beginning with 1970, in West Germany, Italy, France, Denmark, Switzerland, the Netherlands, Sweden, Norway, Czechoslovakia, Bulgaria and the U.S.A.

The present recording of Tchaikovsky’s Symphony No. 2 in c minor, of). 17 („Little Russian”) has been carried out under the baton of Ronald Zollman from Belgium. Born in Antwerp in 1950, Ronald Zollman attended the courses of the Royal Conservatory of his native town, becoming in 1967 — at 17 years — a pupil of Igor Markevitch and Nadia Boulanger in Paris. Back in Belgium in 1969, he studied conducting at the Brussels Royal Conservatory. In 1972 he won the laurels of the Florence International Competition for Young Con¬ductors. Since then, Ronald Zollman has been conducting an ever increasing number of concerts in Belgium, but also in West Germany, Switzerland, England, the Netherlands, France, Italy, Sweden, the U.S.S.R., Australia. At the same time, he is also very active in the field of opera, conducting „Don Ciovanni”, „La Boheme”, „Cos/ fan tutte”, „The Rake’s Progress” at the Belgian National Opera and „La Traviata” at the English National Opera in London. Ronald Zollman is also associated with the London Sinfonietta, to perform contemporary music in England and abroad. At the Brussels Conservatory he is the head of the Conducting Faculty since1977.