Chopin – Valsuri (la pian, Dinu Lipatti)

Disc Vinil » Chopin – Valsuri (la pian, Dinu Lipatti)

Chopin valsuri

Chopin – Valsuri (la pian, Dinu Lipatti)

Artist (grup, formaţie etc.):
Frederic Chopin
Componenţă:
solist: Dinu Lipatti (1917-1950), pian
Categorie (gen):
muzică simfonică, muzică clasică
Casa de discuri:
Electrecord
Cod casa de discuri:
ECD – 41
Ţara:
Romania
Muzica (aranjamente):
Înregistrare „Columbia" (Pathe Marconi • Paris)
Transpunere pe disc:
(disc de 33½)

121 lei

1 în stoc

Descriere Produs

În încheierea monumentalei sale lucrări despre Albert Schweitzer scrie : „Numai acela care se lîncesle în lumea sufletească a lui Bach, acela care ruieşle şi f/îndesle cu el, acela care, în preajma lui, devine simplu si modest, este in măsură să-l redea auzului aşa cum trebuie”. T «t el mai spune că acei care, după multe decenii, au trezit la viaţă Cantatele şi Pasiunile lui Bach (Mosevius, Menclelssohn-Bar-tholdy), aveau căderea să o facă, fiindcă ei nu erau numai muzicieni, ci şi oameni cu o adîncă viaţă lăun­trică.

Astăzi, ca şi odinioară, atît ştiinţa mu/icală cil şi măestria instrumentală a interpretului rămîn sterpe dacă în ele nu pîlpîic o viaţă lăuntrică bogată, care să fi făcut posibilă rezonanţa justă a operelor cerce­tate, în procesul de adincirc, cu deosebire, atunci cînd interpretul ,,trăieşte şi gîndcştc” cu autorul spre a-i descoperi taina, calitatea sa de om este hotărî-toarc. Abia după aceia magnetismul său personal va putea opera eficient, asigunnd trecerea curenluliii creator dcla compozitor la ascultător nealtcrat în esenţa conţinutului său.

Dinu Lipatti era modest şi simplu din fire. Ager la minte, el era în raporturile sale cu oamenii atent şi discret; era sfios şi curajos totodată, iubea n n t ura şi din toată fiinţa lui se revărsa o bunăvoinţă ca o lumină binefăcătoare.

Aceste însuşiri caracteristice au hrănit rădăcinile darului său muzical excepţional, cu ele se apropia el de Bach, Mozart sau Chopin, atunci cînd încerca să tălmăcească altora operele lor. Trăia, gîndea cu fiecare din ei, căuta apoi echivalenţe de simţire în propria lui fire, ca să nu-i trădeze în redarea muzicii lor.

Probitatea, simplicitatea, sinceritatea totală în discursul muzical, alături de perfecţiunea materia­lului sonor, în întregime subordonat conţinutului expresiv, constituie desigur pecetea distinctivă a prea puţinelor imprimări ce ne-au rămas dela Dinu Lipatti. El nu se căuta pe el în operele marilor maeştri pe care-i interpreta, ci dimpotrivă le dăruia întreaga sa fire, prea plină de evlavie pentru muzică, numai pentruca ei să se poată reflecta în complexul său omenesc şi artistic, pentru ca prin el, prin pulsaţiile vieţii lui, muzica lor să poată ajunge la urechile ascultătorilor.

Viaţa lui Dinu Lipatti a fost prea scurtă; dăruită însă în calea ei cu bucurii alese, cu îndoieli şi cu succese, ca şi cu suferinţi cumplite. Acestea toate i-au îmbogăţit sufletul şi, cu acesta, şi graiul său artistic care cucerea publicul din sălile de concert, precum cucereşte şi pe acei care astăzi îi ascultă imprimările.

FLORICA MUSICESCU

 

Valsurile lui Ghopin pot fi considerate o suită de variaţiuni nu pe o temă — ci doar pe un ritm, realizate cn atîta invenţiune, eleganţă şi dinamism lăuntric, încît constituie un exemplu unic şi inegalabil în istoria muzicii şi a valsului. Din cele 14 valsuri ale lui Chopin, discul de faţă  cuprinde numai S.

Primul, intitulat „Grande valse briliante”, in mi bemol major, opus 18, este una din cele mai celebre  şi populare piese ale literaturii pianistice, datorită eternei prospeţimi a  temelor sale şi a dinamicii lor strălucitoare.

Al doilea vals, in la bemol major, opus 34 nr. l, este un exemplu minunat al valorificării pe o scară largă a resurselor emotive ce le poate oferi metrica valsului.

Urmează valsul nr. G, in re bemol major, opus 64 nr. l, care din cauza concentrării tempo-ului său a fost botezat „valse inimile”. Este o miniatură plină de concizie şi de nerv.

Valsul nr. 7, in do diez minor, opus 64 nr. 2, cu care se încheie prima faţă a discului şi cel de-«/ 9-lea in la bemol major, opus 69 nr. l, cu care se deschide cea de-a doua, datate amîndouă din anul 1847, se înru­desc şi prin atmosfera lor oarecum melancolică şi languroasă, care provine dintr-o succesiune de reţineri de tempo, piuă ce accelerări subite produc o uşoară ameţeală atît de caracteristică valsului.

Valsai nr. 10, in si minor, opus 69 nr. 2, este de fapt prima piesă de acest gen scrisă de Chopin. Ea conţine totuşi toate caracteristicile de stil cu care autorul său a îmbogăţit această formă muzicală. Este vorba de fapt de cîteva teme legate în cadrul unei singure şi lungi fraze muzicale, a cărei concluzie este mereu întîrziată.

Valsul nr. 11, in sol bemol major, opus 70 nr. l, poartă semnele unei inspiraţii din spiritul valsului vienez — caz foarte rar la Chopln — întrunind în mod fericit seva muzicii populare’ cu parfumul şi rafina­mentul saloanelor pariziene.

Ultimul vals, nr. 14, in mi minor, opus postum, caracterizat prin aceeaşi continuitate a liniilor ca şi valsul nr. 10, este pătruns de elanuri tragice, de frămîntări pasionate, păstrînd totuşi o perfectă claritate a structurii.

Născut în Bucureşti, la 19 martie 1917, Dinu Lipalti a avut fericirea de a se putea consacra muzicii din cea mai fragedă copilărie. Părinţi înţelegători, care i-au asigurat condiţiile necesare formării sale arti­stice, atenţia de care s-a bucurat din partea marelui Enescu, studiile cu profesori ca Florica Musicescu la pian şi Mihail Jora la compoziţie — toate acestea, grefate pe talentul excepţional al lui Dinu Lipatti, au contribuit la debutul strălucitor al tînărului muzician.

În 1932, la vîrsta de 15 ani, el primeşte diploma de absolvent al Conservatorului din Bucureşti. Acelaşi an îi aduce şi frumoase succese în compoziţie : primeşte de două ori premiul Enescu (preşedintele Comisiei fiind însuşi Enescu) pentru Sonatina de pian şi Sonatina de vioară şi pian, iar la sfîrşitul anului obţine şi Pre­miul I pentru Suita simfonică „Ţiganii”.

Anul 1934 înseamnă cotitura pentru viitorul artistic al lui Dinu Lipatti. Prezentîndu-se la un concurs internaţional de muzică la Viena, el obţine locul al doilea clin cei 300 de candidaţi, iar Aifred Cortot, membru în juriul concursului, îi prevesteşte o carieră strălucită şi îl sfătuieşte să plece la Paris. Sosit aci, Lipatti se înscrie la Şcoala Normală de Muzică, unde studiază pianul cu Alfred Cortot şi compoziţia cu Paul Dukas. După moartea celui clin urmă, lucrează mai departe sub îndrumările Nadiei Boulanger. în 1935, în sala mare a şcolii, Cortot îl prezintă pe Lipatti publicului parizian, ,,ca pe un tînăr maestru şi nu ca pe un elev”.

În anii ce urmează, el concertează în Romînia, Franţa, Ungaria, Austria, Cehoslovacia, Italia şi Ger­mania, dînd la iveală în acelaşi timp şi o serie de compoziţii remarcabile, printre care „Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră” (1937). Pînă în 1943 el cîntă adeseori, atît în ţară, cît şi în Franţa, sub bagheta sau în tovărăşia lui George Enescu, formînd un cuplu de neuitat pentru cei care i-au auzit.

în 1939, la începutul ostilităţilor, Lipatti, adînc ataşat patriei sale, se întoarce la Bucureşti, în 1945, pleacă într-un turneu în Ungaria, Suedia şi Elveţia, în această perioadă, se manifestă la el prima criză a unei boli neiertătoare, leucemia. Se stabileşte la Geneva ca profesor de pian al conservatorului, nerenunţînd însă nici la activitatea concertistică (Anglia, Olanda, Franţa, etc.) pînă la moartea sa, survenită la 2 decem­brie 1950, cînd genialul interpret avea numai 33 de ani.

playlist

FAŢA I
1. Nr. l, în mi bemol major, op 18
2. Nr. 2, în la bemol major, op. 34, nr. l
3. Nr. 6, în re bemol major, op. 64, nr. l
4. Nr. 7, în do diez minor, op. 64, nr. 2

FAŢA II
5. Nr. 9, în la bemol major, op. 69, nr. 1
6. Nr. 10, în si minor, op. 69, nr. 2
7. Nr. 11, în sol bemol major, op. 70 nr. 1
8. Nr. 14, în mi minor, op. postum

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Chopin – Valsuri (la pian, Dinu Lipatti)”