Descriere

Epoca de aur a polifoniei vocale, cum a fost denumită pe plan muzical perioada Renașterii (sec. XVI —XVII), este epoca afirmării muzicii laice, a pătrunderii înnoitoare a melosului popular în muzică, a îngemănării dintre poezie și muzică. Strălucitoare, plină de poezie, prospețime și fantezie, această muzică surprinde prin noutate și originalitate. Bogatului ei conținut îi corespunde o bogăție asemănătoare în ceea ce privește forma de exprimare: villanele, frottole, ariette, canzone și canzonette, balade și balatte (cîntece dansante), lieduri polifonice etc. Forma cea mai caracteristică însă pentru această perioadă este neîndoielnic madrigalul italian și chanson-ul francez, în care s-au însumat o bună parte din aceste tipare. Madrigalul reprezintă o formă muzicală liberă, determinată — în ultimă analiză — de conținutul și structura textului poetic, începuturile sînt încă tributare înrîuririi binefăcătoare a popularei frottole, de la care preia mai ales factura omofonico-acordică. «Il bianco cigno » (Lebăda albă) de Jacques Arcadelt (1514-1557?) constituie o ilustrare strălucită a madrigalului din această primă perioadă. Piesa redă în tonuri catifelate și calde trăirile și aspirațiile omului Renașterii, încadrate în tabloul sugestiv al unui colț din natură. Certe trăsături populare reflectă și alte două madrigale înregistrate pe discul de față: «Gagliarda» de Baldassare Donați (1530—1603) și « Bonzorno madonna » (Bună ziua doamnă) de Antonio Scandelli (1517—1580). În ambele lucrări predomină stilul acordic.

Aparițiile pasagere ale stilului imitativ-polifonic au numai rolul de a dinamiza și împrospăta expunerea muzicală. Este evidentă, în amîndouă, înrudirea cu muzica de dans. Expresivă și plină de prospețime, piesa « / vaghi fiori » (Grațioase flori) de Giovanni Pierluigi da Palestrina (1524—1580) ilustrează perioada clasică de dezvoltare a madrigalului. Realizînd un remarcabil echilibru între stilul armonic și cel polifonic, compozitorul creează un mic poem vocal care încîntă și cucerește prin sinceritate și lirism.

Chanson-ul polifonic francez, remarcabil prin realism și plasticitate în expresie, prin echilibru între scriitura polifonică și cea acordică, are la rîndul său puternice și continue legături cu arta populară, care îi dă aerul specific prin intonații și metrică.

Chanson-ul lui Passereau (sec. XVI) «// est bel et bon » (El e frumos și bun), plin de ironie la adresa femeilor flecare și a bărbaților « sub papuc », constituie în acest sens o ilustrare concludentă. Pe aceeași linie poate fi situat cîntecul «Ou estes vous allez mes amourettes » (Unde sînteți, dragostele mele?) de Jehan Planson (1560 ? —1612?), în care grația cuceritoare se aliază în chip fericit cu noblețea cîntecului popular. Piesa «Mon père et ma mère» (Tatăl meu și mama mea) a lui Pierre Bonnet (1638 — 1709) constituie o reflectare într-o epocă mai tîrzie a unor preocupări asemănătoare. Cîntecul «Languir me fais » (Mă faci să sufăr) de CI. de Sermlsy (1490-1562), ne transportă într-un climat mai intim, cel al dragostei neîmpărtășite.

Oscilînd între stilul importat al madrigalului și tradițiile liedului polifonic autohton, creația germană de cîntece din perioada Renașterii își vădește originalitatea în special în acele lucrări în care înrîurirea melosului popular este mai puternică. Flamand prin naștere, aparținînd prin creația sa deopotrivă culturilor muzicale italiană, franceză și germană, Orlando di Lasso (1532 — 1594) ne apare, prin structura și tematica piesei «Ich weiss mir ein Maidlein» (Știu o fată) și ca un continuator al celor mai bune tradiții germane. Aceeași linie o urmează și Hans Leo Hassler (1564—1612) în liedul «Ach Lieb hier ist das Herze» (Vai, aci mi-e inima).

TRAIAN NANU

La chorale de chambre «Madrigal » du Conservatoire de Bucarest a été créée dans le cadre de la classe de chœur de chambre du professeur Marin Constantin.
Composée presque exclusivement d’étudiants, elle dispose d’un ample répertoire, comprenant tous les styles musicaux, mais surtout la musique préclassique et contem¬poraine. Une particularité de la chorale consiste dans l’utilisation des voix féminines dans la manière de chant « non vibrato » et des voix masculines en « mezza-voce », ce qui permet l’obtention d’une grande pureté d’émission, homogénéité sonore et authenticité stylistique.
A la haute appréciation accordée d’habitude par le public roumain aux jeunes chanteurs de la chorale et à leur chef Marin Constantin s’ajoute la consécration sur le plan international. Les concerts présentés en R. D. Allemande (au’ Festival «Händel»), Tchécoslovaquie (au Festival «Printemps à Prague»), Pologne (au Festival «Musica antiqua Europae orientalis» de Bydgoszcz), en France et Hongrie ont soulevé un enthousiaste accueil du public et de la presse, qui ont souligné le haut niveau interprétatif de la chorale roumaine.