Descriere
Formaţia a luat naştere în 1973 şi a activat iniţial sub numele de Griff, un an mai târziu schimbându-şi numele în Edda. Începând din 1977 trupa activează sub numele de Edda Művek (operele Edda) şi recrutează cei mai buni muzicieni din Miskolc, alături de care porneşte să cucerească întreaga Ungarie, dar, în primul rând, Budapesta. Slamovits Istvan ” Slamo” , compozitor, excepţional chitarist şi nu în ultimul rând solist vocal avea să îşi pună amprenta pe muzica trupei. 1980 este anul debutului discografic, care avea să devină album diamant – peste 500.000 de exemplare vândute. Edda devine o formaţie ” de cult” în Ungaria anilor 80 , atât prin muzica lor de factură hard rock dar şi prin textele inspirate de situaţia tinerilor din lăgarul comunist, de problemele „gri” de fiecare zi, şi nu în ultimul rând prin vestimentaţia la concerte (salopetă de muncitor, bocanci etc). La sfârşitul anului 1983, în urma unor disesnsiuni apărute între membrii trupei, formaţia se destramă cu un concert de adio la Budapesta. În 1985 Pataky Attila, secondat de Fortuna Laszlo refac grupul, cu diverşi muzicieni invitaţi, Trupa a cântat în deschiderea concertelor Dep Purple din Ungaria şi au fost apreciaţi de Ritchie Blackmore în mai multe interviuri din perioada respectivă. În anul 1998 trupa a editat un album în limba engleză (Fire and Rain), iar cel mai recent material discografic al legendarei trupe din Ungaria a apărut în 2015 sub numele de „A sólyom népe“.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.