Immortal symphonic waltzes

Disc Vinil » Immortal symphonic waltzes

IMMORTAL SYMPHONIC WALTZES

Immortal symphonic waltzes

Orchestra(e):
Orchestrele: Filarmonicii „George Enescu" din Bucureşti (1, 3), Filarmonicii din Arad (2), Operei Române din Bucureşti (4), Filarmonicii „Moldova" din Iaşi (5, 6)
Dirijor:
ROBERTO BENZI (1), ALEXANDRU HOBAI (2), MIHAI BREDICEANU (3), JEAN BOBESCU (4), ION BACIU (5, 6)
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1986
Cod casa de discuri:
ST-ECE 02831
Ţara:
Romania
Transpunere pe disc:
Adriana Dan
Grafica:
Ana Golici
Tiparul:
Electrecord

100 lei

2 în stoc

Descriere Produs

Originea valsului — popularul dans de salon în măsură de 3/4 — se pierde în negura vremurilor. Se pare că apariţia lui s-a produs ca o rezultantă a convergenţei mai multor surse, printre care mai ales dansul ţărănesc austriac lăndler şi aşa-numita allemande, cum desem¬nau soldaţii francezi din perioada războiului de şapte ani dansurile germane dreher (învîrtita) şi schleifer (galop). Nu este exclus ca derivarea cuvîntului walzer (vals) din verbul italian voltare (a se învîrti) să indice şi o sursă meri¬dională, confirmată de existenţa, în secolul al XVI-lea, a unui dans italian vioi, de măsură im¬pară (3/2), numit gagliarda sau galliarda.
Primul vals propriu-zis a apărut în opera lui V. Martini y Soler Una cosa rara, compusă în 1786. Mai tîrziu, în 1808, Johann Nepomik Hummel a dat la iveală zece valsuri cu jocazia inaugurării palatului „Apollo” din Viena. în muzica simfonică şi de cameră, apariţia valsului a fost pregătită prin dansurile în trei timpi com¬puse de Haydn, Mozart, Beethoven şi Schubert. Dar primul maestru care a conferit valsului forma sa definitivă a fost Cari Măria von We¬ber. Lucrarea sa Aufforderung zum Tanz (Invitaţie la dans sau Invitaţie la vals, titlu sub care este cunoscută în România), compusă în 1819 la Dresda, amplifică forma valsului prin adăugirea unei Introduceri şi a unei Coda, creind totodată teme de largă respiraţie. Compusă de Weber pentru pian, piesa a fost orchestrată în mod strălucit de Hector Berlioz. Este forma sub care lucrarea se interpretează astăzi pre¬tutindeni în concerte simfonice.
Prima piesă inclusă pe faţa l a acestui disc, Mefisto-Vals de Franz Liszt, prezintă un caracter programatic care implică unele explicaţii. După compunerea, în 1858—1859, a Simfoniei „Faust” sub impulsul citirii capodoperei lui Goethe, Liszt şi-a extins lecturile în domeniul faustian, ajungînd astfel la poemul dramatic omonim al lui Nikolaus Lenau, în care eroul titular este privit dintr-un unghi total diferit faţă de acela al lui Goethe, ca un însingurat care caută soluţia împăcării dogmelor religiei cu legile ştiinţei. Inspirat de textul lui Lenau, Liszt compune în continuare două piese simfonice: Procesiunea nocturnă, înfăţişînd întîlnirea lui Faust cu un cortegiu de pelerini, şi Dans în cir¬ciuma satului, cunoscută sub titlul Mefisto-Vals. Aici, Mefisto — prezentat sub aspectul unui vînător — îl conduce pe Faust la o nuntă ţărănească în cîrciuma satului. La un moment dat, Mefisto ia vioara din mîna lăutarului şi începe să cînte o melodie diabolică, în acest timp, Faust se amestecă printre nuntaşi, avîn-tîndu-se în vîrtejul acestui dans sălbatic. Spre sfîrşit, perechile părăsesc cîrciuma, în timp ce privighetoarea îşi înalţă cîntul în aerul răcoros al serii.
Faţa a doua a discului ne aduce cu trei decenii înapoi, în 1830, cînd Hector Berlioz pre¬zenta controversata sa Simfonie fantastică. După cum se ştie, Berlioz începe lucrarea cu o primă parte intitulată Visări — Pasiuni, în care evocă’ personajul unui tînăr muzician — com¬pozitorul însuşi — care visează o femeie iubită, caracterizată muzical prin tema centrală a simfoniei, aşa-numita „idee fixe”. Dar apoi urmează partea a doua, Un bal, în care artistul o înţîlneşte pe iubita sa în timpul unei petreceri plină de strălucire, în cursul căreia dansează cu ea un vals. Prezenţa femeii visurilor sale este sugerată prin îmbinarea temei valsului cu tema iubitei („idee fixe”).
Ne întoarcem la tema faustiană odată’ cu opera compusă de Charles Gounod în 1858 pe un libret bazat — ca şi în cazul simfoniei lui Liszt — pe drama lui Goethe. în penultimul act al acestui Faust francez, Mefisto îl conduce pe Faust, în timpul sărbătoririi Nopţii Valpurgiei, într-un peisaj vrăjit, populat de fiinţe supranaturale, care se dedau la plăceri lumeşti pe fun¬dalul muzical al unei suite de dansuri, sub forma unui balet fantastic. Unul din aceste dansuri este un vals care şi-a cîştigat repede celebritatea.
Valsul poate fi întîlnit şi în mai multe lucrări ale lui Piotr Ilici Ceaikovski, printre care în popularul său balet Lacul lebedelor, compus în 1876. Cît de mult preţuia compozitorul însuşi această pagină se poate deduce din faptul ca, alcătuind în 1882 o suită simfonică extrasă din muzica baletului, Ceaikovski a inclus printre cele cinci piese ale suitei şi valsul. Tema principală, de mare lejeritate, intonată de viori, este apoi contrapunctată prin figuraţii la flaute şi clarinete, după care mai multe episoade intermediare aduc o mare diversitate ritmică şi dinamică.
Tot Ceaikovski este şi autorul unui alt vals de mare popularitate, introdus în 1892 în baletul său Spărgătorul de nuci sub denumirea de Valsul florilor, începută cu o introducere orchestrală de mare delicateţe, lucrarea continuă cu o lungă cadenţă a harpei, după care tema apare la clarinete, acompaniate de coarde, care preiau apoi tema. Un Trio bazat pe două teme (expuse la flaut, respectiv la violă) conduce apoi spre o concluzie de mare amploare orchestrală.
The six works included on this record offer a convincing picture of the popularity won during the 19th century by the symphonic waltzes written by such composers as Weber, Liszt, Berlioz, Gounod, Tchaikovsky. These are pages of great melodic inspiration in a bril-liant orchestral dress, some of them composed as independent pieces (Invitation to the Dance by Weber, Mephisto Waltz by Liszt), others ex-tracted from symphonies (Symphonie fantas-tique by Berlioz), from operas (Faust by Gounod) or from ballets (The Swan Lake and The Nutcracker by Tchaikovsky). One can even af-firm that, to a certain extent, this disc retraces the evolution of the symphonic waltz during last century, since Invitation to the Dance by Weber, composed in 1819, was the firsţ work to prove the musician’s concern with giving the waltz its definitive form, with an Introduction and a Coda. It was followed in 1830 by the waltz in the Symphonie fantastique by Berlioz, with a plot based on the combination of two themes having accurately defined significances, then, in 1858, by another waltz with fan¬tastic resonances, but of a different nature, the Walpurgis Night in Faust by Gounod; next came another Faustian waltz, Mephisto Waltz by Liszt (1858—1859), inspired not by Goethe but by Lenau, of a clearly programmatic character, and in 1876 and 1Ş92, the two waltzes included by Tchaikovsky in the music of his ballets The Swan Lake and The Nutcracker, with the obvious function of choreographic divertissements. Whether these waltzes reflect a plot or assume the character of a divertissement, they display a rhythmic continuity which corresponds to the dancing nature of the waltz. They are far from the flitting, fugitive rhythms in 3—4 time which seem to emerge from behind a curtain of clouds in La Valse by Ravel. But this work belongs to a different period.
Edgar Elian
English version by Magda Morait

playlist

Liszt
1. MEPHISTO WALTZ / MEFISTO VALS

Weber
2. INVITATION TO THE DANCE /
INVITAŢIE LA VALS, OP. 65

Berlioz
3. SYMPHONIE FANTASTIQUE / SIMFONIA FANTASTICĂ, OP, 14 (Partea a ll-a)

Gounod
4. WALPURGIS NIGHT / NOAPTEA VALPURGIEI din opera FAUST
Tchaikovsky
5. SWAN LÂKE / LACUL LEBEDELOR
Op. 20 (Vals din finalul actului l)
6. NUTCRACKER / SPĂRGĂTORUL
DE NUCI, Op. 71 (Valsul florilor)

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Immortal symphonic waltzes”