Descriere

Mahalia Jackson a fost supranumita „regina gospel-ului”. Nascuta in 26 octombrie 1911, New Orleans, Louisiana, SUA — d. 27 ianuarie 1972, Evergreen Park, în apropiere de Chicago, Illinois, SUA, a fost o cântăreață Gospel americană. Ea a crescut în New Orleans unde a început să cânte într-o biserică baptistă. În 1928 se mută în Chicago, unde va face parte din grupul Johnson Brothers, unul din primele grupuri profesioniste de muzică Gospel. A fost unul dintre cei mai influenti interpreti gospel si una dintre cele mai mari luptatoare pentru drepturile civile, din lume.

”E mut omul fără patrie, dar si mai mut cel ce nu are cîntecul in suflet !” Sînt cuvintele Mahaliei Jackson, aceasta mare cîntăreață de spirituals, blues și cîntec popular american.
Ce drum fabulos a parcurs această fiică de docher de la New Orleans, oraș în care trecutul revolut era alungat de ecourile unui secol de ritmuri și sincope demente ! Mahalia s-a născut în anul 1911, aproape odată cu jazzul și într-un oraș care avea să fie leagănul acestei noi muzici a oamenilor de culoare, moi apoi a tuturor oamenilor. De pe când avea cinci ani, ea cînta în corul alcătuit și instruit de tatăl său. Este ușor de înțeles de ce, din copi¬lărie, Mahalia și-a simțit frămîntato carnea de abanos de efluviile cintecelor, in care inima ei sensibilă deslușea o gravitate subterană infinită.
Tinerețea Mahaliei Jackson ar fi fost înecată in obscuritate dacă nu era muzica: avea șaisprezece ani cînd s-a stabilit la Chicago, unde a fost cameristă de hotel, apoi ambalatoare de curmale. Urmînd însă pilda tatălui său, cînta într-un cvartet vocal înjghebat de ea, lăsîndu-se mistuită de flăcările muzicii ce se resfrîngeau înlăuntrul ei. Mai tîrziu a deschis un chioșc de flori, apoi un salon de cosmetică, refuzînd mult timp să facă din muzică o profesie. Dar pasiunea artistică s-a dovedit mai puternică decît îndeletnicirile practice, ce-i asigurau existența.
Din 1945, în deplină maturitate, a făcut primele înregistrări pe discuri , Apollo”, • care i-au asigurat curînd o reputație națională. O întreagă coloană din „Enciclopedia jazzului” de Leonard Feather înșira etapele drumului ascendent al acestei interprete fără egal. Discul, pe care interpretase cu o dezarmantă simplitate și sinceritate Move On Up A Little Higher, s-a vîndut în peste un milion de exem¬plare, iar Silent Night i-a asigurat renumele și pe continentul european. Turneul întreprins în 1952 prin orașele Danemarcei, Franței și Angliei a fost un șir neîntrerupt de triumfuri cum puțini artiști de peste ocean au cunoscut în bătrîna „lume veche”.
Mahalia Jackson era o apariție tulburătoare. Voinică, părînd de o sănătate desăvîrsitâ, deși inima ei solicitată de trăirile intense ale muzicii începuse să capituze, ea era de o frumusețe stranie de îndată ce începea să cin le. își plimba auditorii prin zonele înalte ale visului cu accente evocatoare ți tandre. Glasul ei puternic și plin devenea suav în momentele de meditație, ca un tremur de nuferi și ape cind joacă. Interpretările ei, de o infinită subtilitate, i-au cîștigat numeroși admiratori, critici de seamă și jazzmeni renumiți, între care și Duke Ellington, cu care a inregistrat integral Black, Brawn and Beîge. Concertele pe care le-a dat la Carnegie Hali, emisiunile de duminică seara la postul de radio CBS, apariția ei la festivalul de jazz de la Newport în 1957 și 1958 au con-sacrat-o definitiv în conștiința publică drept una dintre cele mai mari artiste ale jazzului american. Ea o continuă, la o altă intensitate a simțirii, cu o voce adîncă, de bogate vibrații, pe Bessie Smith, refuzînd să apară însă în baruri și cluburi de noapte, deoarece concepea cîntecul ca pe un sacerdoțiu.

lată de ce interpretările Mahaliei Jackson au un aer criptic, enigmatic misterios, un context subînțeles sau bănuit, din care patetismul exotic al interpretelor de jazz lipsește, spre o (i înlocuit cu inflexiuni profunde și emoționante.
Discofilii vor descoperi, cu ajutorul Mahaliei Jackson, un întreg univers al cîntecului, a cărui putere este sufletul omenesc și setea lui de paritate.

Mahalia Jackson, the great American Negro woman singer of spirituals, blues and folk songs has said that „although a stateless man is but a dumb one, an individual having no music in his soul is still dumber”.
Born in 1911, in New Orleans, as a „waterside worker’s” (i.e.a „docker’s”) daughter, Mahalia Jackson was almost as young as jazz itself. One can understand her astounding career as a singer only if he takes into account the general musical background in her native town. There, during her childhood, the music still in fashion of late, was rapidly „swept” by the novel devices of a new century, with almost „crazy” syncopations and rhythmic patterns. New Orleans was to become the „cradle” of the American Negroes’new music, which in its turn was to grow afterwards into a world-known musical „language”.
She was but a little girl of five when she became a member of the chorus organized and instructed by her father. One can thus easily become aware of the fact that this way Mahalia’s ebony body was, from the very first, „thrilled” with the rhythmic patterns in the Negroes’ songs and dances: they offered her sensible soul and heart the boundless innate specific solemn feelings hidden in them. Mahalia’s youth would nave been spent in obscurity, but for the music. When she was sixteen. she went to Chicago first to work as a chambermaid in a hotel and afterwards to sell dates in a shop. However, she followed her father’s example, and went on singing in a vocal quartet she organized herself; this way the heat of her passion for music remained alive in her soul. Later on she became successively the proprietor of a little (lower shop and of a beauty saloon as she refused for a long linie to become a professional musician. However her passion for music gol ultimately the upper hand over the various other professions that had previously helped her to earn her living. The year of her first records made by the „Apollo” Recording Company was 1945, when Mahalia had already reached her full artistic „ripeness”; they ensured her soon a well established reputation on the whole territory of the U.S.A. A whole column in the Jazz Encyclopedia by Leonard Feather is devoted to |he various steps in the ever ascending way towards the highest summit of this peerless interpreter. 1 000,000 copies were soon sold of the recorded tune Move On Up A Little Higher that she sang in a so natural and sincere manner, whereas Silent Night made her name known throughout all Europe. Her 1952 tour in Denmark, France and England was marked by a quite im-pressive uninterrupted series of „triumphs”; only a few other great American artists can boast of such an over-whelming success in the Old World.
Mahalia Jackson’s appearance on the stage was highly impressive. Outwardly she looked vigorous and seemed perfectly healthy, although her heart, so intensely over-wrought with music and various feelings had already begun to get tired. As soon as she had begun to sing, she acquired a kind of uncanny beauty. She was making the audience enter the high spheres of the art’s d rea m through her tender and evocative accents. Her strong, „full” voice could nevertheless restrain itself into suavity during „the moments of meditation” recalling either the rustling of the nenuphars or the murmur of the spring. Her interpretation, so highly subtle, won her the enthusiastic praises of a lot of admirers, of famous critics and jazz interpreters and composers. Among these last ones one could find also Duke Ellington, whose close cooperation with her resulted into the famous record Black, Brown and Beige. Her concerts at Carnegie Hali, her Sunday evening broadcasts at the C.B.S., her presence in the Newport Jazz Festivals in 1957 and 1958 nave definitely ensured her a first-rate place among the greatest American Jazz vocal interpreters,
However Mahalia Jackson’s high opinion of the singing, seen as a quite sacred matter, enabled her to reject all the offers to appear in public bars and night clubs; through her most impressive voice, so rich with expression, and her no less intense artistic feelings she was in fact the true successor of that unforgettable jazz interpreter called Bessie Smith.
This is why Mahalia Jackson’s recorded tunes took somewhat puzzling, misterious as they conceal in them some hidden or implied „second context”; they lack that usual „exotic” pathos so typical of the other Jazz women singers, but they have got instead deep and highly moving inflexions.
Those who love the true jazz art will be thus shown, with Mahalia Jackson’s help, a whole musical universe of the song, whose main fulcrum is to be found in the deepness of the human soul and in its ever going on striving for purity.
GEORGE SBARCEA
English version by C. Stihi Boos