Descriere

Muzica scrisă pentru orgă are anumite caracteristici care o deosebesc faţă de altă muzică, caracteris¬tici datorate particularităţilor instrumentului. Un pian, de pildă, seamănă aidoma cu altul ; se deosebeşte doar printr-o tehnică a construcţiei mai mult sau mai puţin perfectă ; viorile se deosebesc doar prin calitatea sune¬tului, prin „tonul” lor (mare, amplu, frumos, strălucitor etc.). Nu tocmai la fel se întîmplă cu orga ; fiecare din aceste instrumente este de fapt .un unicat, cu caracteristicile lui proprii, mărime specială, sonoritate, timbru, posibilităţi tehnice aparte etc. Ca urmare a acestui fapt rezultă că aceeaşi lucrare, cîntată pe diferite instrumente, va suna de fiecare dată altfel, chiar interpretată fiind de acelaşi artist. Mai mult, fiecare epocă muzicală a construit tipul de orgă adaptată particularităţilor stilului respectiv, ins¬trumentul care se potrivea întocmai muzicii scrise-în acea vreme.
Pe discul de faţă sînt înregistrate lucrări din secolele 17 şi 18, aparţinînd barocului mediu şi tîrziu, care, în vederea unei redări cît mai fidele, reclamă un instru¬ment de asemenea de tip baroc. Cea mai adecvată orgă din ţara noastră pentru redarea muzicii baroce ni se pare a fi totuşi orga Bisericii Negre din Braşov. Spunem totuşi pentru că există mai multe instrumente, aflate în diferitele oraşe transilvănene, cu caracteristici asemănă¬toare. Cel mai valoros trebuie însă considerat, de departe, cel din Braşov. Orga a fost construită între anii 1836 şi 1839 de către Cari August Buchholz din Berlin şi lucrată chiar în biserică. Victor Bickerich, unul dintre cei mai de seamă organişti ai Bisericii Negre, a scris despre acest instrument : „Chiar în acel timp, prin mărimea, prin fru¬museţea şi plenitudinea sonorităţii lui, el a suscitat interesul specialiştilor. De altfel, este citat adesea în literatura de specialitate, ca de exemplu în Hugo Riemann „Handbuch der Orgellehre”, precum şi în numeroase ghiduri (Baedecker, Mayer etc.)”.
Cu toate că a fost construită relativ tîrziu, în timpul cînd romantismul a început să domine în muzică, orga din Braşov — datorită concepţiei ei, a sistemului tehnic (funcţionează mecanic, după principiul „Schleifladen”) -poate fi încadrată în grupa orgilor baroce De altfel, dispoziţia registrelor seamănă cu tipul orgilor construite în Germania de sud (Saxonia) pe timpul lui Bach. Şi aici, piramida „principalelor”, pornind de la registrele de 8′ la cele de 4′, 2′ etc., reprezintă osatura sonoră. Celelalte „voci” sînt astfel alese, încît să se contopească cu corul „principalelor”, iar mixturile să confere acea strălucire, acea sonoritate clară, argintie, reclamată de muzica lui Bach. La acestea se mai adaugă un cor de ancii moi, dulci, cu timbru catifelat, capabil de a reda cele mai frumoase cantilene bachiene.
Orga dispune de 63 de registre sonore, cu 3993 tuburi, împărţite pe patru manuale şi pedalier. Nesuferind nici o transformare mai importantă, ea s-a păstrat din fericire în forma ei originală. Mulţi organişti străini de seamă, care au cîntat pe acest instrument remarcabil — Karl Straube, Fritz Heitmann, Johannes Ernst Kohler, Jiri Reinberger, Günther Fischinger — au apreciat calităţile instrumentului.
Începînd din anul 1953, în lunile iulie-august, cînd frumoasa biserică, construită în secolele 14 — 15, este vizitată de un flux de turişti din ţară şi de peste hotare, au loc aproape zilnic recitaluri de orgă. Ele au fost iniţiate de Bickerich şi continuate de actualul organist şi cantor Hans Eckart Schlandt, un tînăr ‘şi talentat muzician, absolvent al Conservatorului din Bucureşti. Dezvoltarea sa muzicală a fost desigur influenţată în mod hotărîtor şi de predecesorul său, Bickerich. Schlandt a concertat în diferite oraşe din ţară, precum şi în mai multe ţări europene (Olanda, R.F.G., R.D.G., U.R.S.S., Cehoslovacia, Ungaria, iugoslavia). Se remarcă printr-o tehnică sobră şi prin fantezie în registraţie.
Lucrările de orgă ale lui Dietrich Buxtehude (1637-1707) reprezintă culmea artei organistice din nordul Germaniei în secolul 17. Deşi, în epoca lui, trecerea de la modalism la tonalităţile „moderne”, majorul şi minorul, se încheiase, totuşi găsim multe reminiscenţe modale în scriitura lui, care, de fapt, dau „parfumul” limbajului său. Ceea ce nu se cristalizase întru totul în timpul lui, a fost forma muzicală, observîndu-se încă procesul de frămîntare, de căutare a acelei construcţii sonore consacrată de Bach, care este Preludiul şi Fuga. Preludiul şi Fuga în fa diez minor (titlu original este altul, dar nu ne este cunoscut) are mai mult un carac¬ter de toccată, cu intercalarea unor părţi fugate, de cantona, provenite din muzica vocală polifonică. Ceea ce impresionează în mod deosebit este bogata fantezie a lui Buxtehude, măiestria cu care îmbină substanţe muzicale extrem de diferite.
În Ciacona în fa minor, Johann Pachelbel (1653—1706) – reprezentantul cel mai de seamă al artei organistice din sudul Germaniei — a reuşit să grefeze pe anumite forme de un echilibru perfect, împrumutate din muzica italiană, o substanţă muzicală senină, dar de o gîndire profundă.

Nikolaus Bruhns (1665-1697) a fost cel mai de seamă elev al lui Buxtehude. in viaţa sa scurtă, el n-a reuşit să se îndepărteze prea mult de stilul maestrului său, dar a folosit formele moştenite pentru a transmite o exuberanţă muzicală foarte aproape de pura virtuozitate. Si în Preludiul în mi minor putem distinge clar aceste trăsături ; scriitura de toccată alternează cu cea de fugato, prima însă avînd pondere mai mare.
Johann Sebastian Bach (1685-1750) este prezent pe acest disc prin 4 lucrări :
Coralul în sol major (BWV 147) este o transcripţie a unei părţi din cantata cu acelaşi număr. Un cantus firmus pluteşte sigur şi hotârît deasupra unei „ţesături” ternare, ondulate, care poate fi comparată cu jocul valu¬rilor unei mări liniştite.
Coralul in sol doric (BWV 659) are la bază o veche melodie gregoriană. Unei linii tipice de bas i se opun pe de o parte pînza polifonică de două linii – derivate din cantus firmus – şi coralul figurat într-o cantilenă plină de ornamente şi arabescuri melodice.
Fantezia şi Fuga în do minor (BWV 537) este o lucrare de tinereţe, care vădeşte însă mînuirea sigură a mijloa¬celor tehnice şi de expresie, stăpînirea perfectă a formei. Ea transmite, cu ajutorul unor arcuri lungi melodice, tratate magistral polifonic, o adîncă linişte, o sobră tristeţe. Fuga tripartită, bazată pe o temă robustă, ex¬prima o solemnă majestate, întreruptă doar în a doua parte – lucru neobişnuit la Bach — de două noi teme, mai fluide, ce nu vor intra însă în legătură directă cu subiectul principal.
Din Toccata şi Fuga în re, dorică (BWV 538), pe discul de faţă este imprimată doar toccata. Această lucrare, nu atît de populară ca Toccata şi Fuga în re minor, reprezintă una din capodoperele lui Bach, greu de egalat din punct de vedere al închegării formale, al echilibrului, al expresiei monumentale.
ANDREAS PORFETYE
Les enregistrements réunis sur ce disque ont été réalisés aux orgues de l’Eglise Noire de la ville de Braşov, ancien centre culturel roumain situe au coeur du pays. L’instrument, fabriqué en 1836—1839 par Cari August Buchholz de Berlin, est caractérisé de la manière suivante par Viktor Bickerich, organiste de l’Eglise Noire pendant l’entre-deux-guerres : „Même en leur temps, les orgues ont suscitè l’intérêt des spécialistes par leurs dimensions, leur beauté et la plénitude de leur sonorité. D’ailleurs, l’instrument est souvent cité dans la littérature de spécialité, comme par exemple dans le „Handbuch der Orgellehre” de Hugo Riemann, ainsi que dans des guides comme Baedeker, Meyer etc.”.
Bien que les orgues de l’Eglise Noire de Braşov eussent été construites à l’époque de début du romantisme, elles peuvent être considérées — grâce à la conception de la réalisation du système technique (mécanique) — comme ayant des excellentes qualités pour l’interprétation des oeuvres de Bach et de ses prédécesseurs.
Hans Eckart Schlandt, actuellement organiste et kantor de l’Eglise Noire, est un musicien jeune de grand talent, qui se fait remarquer par sa technique sobre et sa fantaisie dans la registration. II s’est affirme par des concerts, tant en Roumanie, qu’à l’étranger.