Descriere

Era într-o dimineață, în timpul Festivalului „Cerbul de aur” de la Brașov, în holul spațios al hotelului „Carpați”, Rita Pavone filma pentru televiziune. De o irezistibilă vivacitate, dezlănțuise frenezia cîntecului și a mișcării, captivînd mulțimea ziariștilor, fotorepor¬terilor, tinerilor concurenți, vînătorilor de autografe. La un moment dat, din lift a ieșit Rika Zarai. S-a oprit să privească scena, a surîs amuzată către însoțitorul ei, și a plecat neobservată la repetiție, în clipa aceea, nimeni n-ar fi putut bănui că femeia aceasta, cu un farmec straniu, cu ochii enigmatici, avea să fie seara una din marile revelații ale Festivalului.
De fapt, s-ar putea spune că Rika Zarai e specialistă în surprize. Recapitulîndu-și biografia într-un interviu la București, declara că prima a făcut-o… părinților ei. La îndemnul și din dorința lor, studiase Conservatorul, absolvindu-1 cu premiul î. I se prezicea o frumoasă carieră de pianistă cînd, brusc, profitînd de un concurs de împrejurări, a contrariat toate așteptările devenind… cîntăreată. „Mi se împlinise un vis de totdeauna-, care mă stăpînea chiar și cînd descifram la pian sonate” „— mărturisește astăzi artista. Și după o asiduă muncă de perfecționare, de desăvîrșire a mijloacelor specifice de expresie în Israel și apoi la Paris, a devenit o vedetă a șansonetei, consacrată prin răsunătoare succese la „Bobino” și „Olympia”, apreciată elogios de Aznavour și Becaud. N-a repudiat niciodată pianul (recurge frecvent la serviciile lui cînd descifrează un cîntec nou, cînd ea însăși compune un cîntec, și cînd simte plăcerea să se acompanieze singură în concert public). Și astăzi îi place să asculte concerte simfonice (mai ales cînd solistul este Arthur Rubinstein). Rămîne în continuare receptivă la farmecul poeziei (nutrește o mare admirație pentru poemele lui Șt. John-Perse). Și acest orizont spiritual larg, de mare rafinament, firește că își spune decisiv cuvîntul în arta interpretativă a Rikăi Zarai. Căci în apariția ei de la Brașov, remarcam nu numai excelentele calități vocale și o fină muzicalitate, nu numai o subtilă știință a asocierii cuvîntului poetic cu muzica, nu nurnai o gestică stilizată ca într-un impresionant ritual, ci și o vastă amplitudine a trăirilor interioare. Cîntecul, alimentat din zonele profunde ale unei personalități complexe dobîndea miraculos tonalități de cantilenă obsesivă, depănată cu liniștea tulburătoare de după răvășitoarele furtuni, sau accentele, unei bucurii permanent pîndită de neliniști, frîntă în dezlănțuirea ei de temeri surde. Ni se părea că mai ales acest joc straniu și imprevizibil al scăpărărilor de lumină și al petelor compacte de umbră, că alternările dintre izbucnirile dramatice paroxistice și calmul misterios al apelor în lentă curgere peste viitori adînci — ni se părea că toate acestea defineau integral personalitatea artistică a Rikăi Zarai.
Și iată că artista ne face iarăși o surpriză. Căci cu cele opt cîntece reunite în această mică antologie, Rika Zarai dezvăluie alte fațete ale personalității ei. în „Le garcon qui m’aime” este de o fermecătoare euforie, așa cum o întîlnim la vîrsta adolescenței pure, cînd prima izbucnire a sentimentelor profunde are ceva de miracol, în „Quand je faisais mon service militaire”, Rika Zarai adoptă parcă aerul unei tinere ce se amuză ca într-o voioasă excursie unde accepți cu falsă seriozitate convenția unu’-joc. E visătoare și nostalgică, cenzurînd fin tristețea, în propria sa compoziție „Prague” ce are un delicat parfum evocator ; atinge dramatismul în „Un beau jour, je partirai”, în care aspirația către orizon-. turi ale împlinirii totale cunoaște intensități aproape patetice. Afișează o robustețe ca a naturii însăși’ în „Comme la rivière”, și se dăruiește cu voluptate vieții în „Parce que je faime”. „Sans connaître la musique” este un fel de madrigal și ironic și poetic, străbătut de o cochetărie de mult bun gust, iar „De-puis que mon frere est părți” zguduitoare • invocație pentru inacceptarea ireparabilului, împinsă pînă la accente vecine cu tragicul.
Se spune că un recital este piatra de încercare pentru interpret. Perfect adevărat, fiindcă recitalul oferă artistului ocazia să-și etaleze toate posibilitățile. Dar recitalul pe disc al Rikăi Zarai vine cu o notă suplimentară : prilejuiește și cunoașterea unei puternice personalități umane. Pentru că, de fapt, cele opt piese reprezintă tot atîtea confesiuni vibrante și directe ale unei mari artiste care, respingînd ideea virtuozităților exterioare, se concentrează în direcția transmiterii unei emoții personale. Și este meritul formației orchestrale Jacques Denjean că, dozîndu-și fin sonoritățile, creează o ambianță propice acelei intimități ce se stabilește între solist și ascultător, cînd — ascultînd-o” pe Rika Zarai — medităm despre noi înșine în compania ei.

A. SANDU