Descriere

Sînt ţări ale cintecului, cum sint altele ale turismului. România este şi una, şi alta. Călătorii străini ii admiră deopotrivă, de secole, munţii încărcaţi de visuri şi ape care duc spre mare, după cum ii iubesc muzica. Gingăşia rustică şi prospeţimea peisajului s-au îmbinat aici, mereu, cu harnica mină a omului făuritor de cultură şi civilizaţie. Iar muzica a fost, din adîncul istoriei, un semn de nobleţe al poporului român, care s-a priceput sâ-şi tălmăcească sufletul bogat in doina de un dramatism liric concentrat, dragostea de viaţă in clocotul de strune al dansurilor ţărăneşti, lunecarea in mit şi legendă a gindirii sale in cîntecele de o transparentă melancolie.

Din această largă şi nesecată gamă s-au inspirat compozitorii români în lucrările lor de mare popularitate, dintre care multe au trecut graniţele ţârii, ducînd faima muzicalităţii româneşti in toată lumea. O muzicalitate constind din melodia generoasă, originală, de neconfundat cu a- altor popoare, din pulsaţia unui ritm de presimţiri primă-vâratice, din căldura simţirii transmisă sincer, spontan, pe înţelesul tuturor.

 

Ciprian Porumbescu (1853—1883), autorul unei Balade pentru vioară şi pian (sau orchestră), care a devenit cele¬bră datorită melancoliei distilate ce-i înnobilează melodia de o cantabilitate vocală, este unul din primii compozitori români care au intuit marile virtuţi mobilizatoare ale muzicii. Cîntecele şi lucrările sale corale fac azi parte, împreună cu această fermecătoare meditaţie sonoră — interpretată pe discul de faţă de violonistul Ştefan Ruha — din tezaurul viu al artei româneşti.

loan Scărlătescu (1872—1922) a fost unul dintre cei mai străluciţi discipoli, la Viena, Paris şi Leipzig, ai marilor dascăli Julius Epstein, Charles-Marie Widor, Karl Reinecke şi Hugo Riemann. împletind accentele romantismului tîrziu cu vigoarea intonaţiilor muzicii populare româneşti, creaţia sa> excelează în lucrări de o desâvîrşitâ claritate, intre care şi Bagatela în caracter popular românesc, ce se bucură de o faimă bine meritată in sălile de concert.

I. Ivanovici (1845—1902) este un nume cunoscut în cinci continente, datorită îndeosebi valsului său Valurile Dunării. Faima lui a concurat-o, la sfirşitul secolului trecut, pe aceea a lui Johann Strauss-fiul, nu numai cu acest vals de o insinuantă melodicitate, a cărui vibraţie îşi multiplică undele în memoria auditivă a mai multor generaţii. Publicat de zeci de edituri şi case de discuri în sute de mii şi milioane de exemplare, în diferite aranjamente, valsul lui Ivanovici râmîne, împreună cu „Dunărea albastră” de Strauss, unul dintre cele mai emoţionante omagii muzicale aduse marelui fluviu european.

Grigoraş Dinicu (1889—1949) n-a fost doar lăutar, ci şi un violonist de concert, vraci neasemuit al viorii, pe ale cărei strune renumita „Ciocîrlie” românească a colindat jumătate din lume, cucerind la Nissa, Monte Carlo, Paris, Ostanda, Londra, New York şi Constantinopol adepţi fără număr muzicii noastre populare. Hora staccato, căreia Jascha Heifetz i-a făcut aranjamentul de concert, iar com¬pozitorul bulgar Pancio Vladigherov orchestraţia, este una din cele mai cunoscute compoziţii ale marelui violonist şi lăutar român, stâpîn deopotrivă pe arta interpretativă şi creatoare.

Constantin Dimitrescu (1847—1928) a fost nu doar un violoncelist virtuoz, cu o bogată activitate concertisticâ in ţară şi peste hotare, ci unul dintre compozitorii precursori ai şcolii muzicale româneşti. Dans ţărănesc este versiunea orchestrală a unei piese concepute iniţial pentru violoncel şi pian. Inspirindu-se din folclorul naţional, folosind teme de cîntece şi dansuri săteşti, compozitorul acesta a deschis frumoase perspective evoluţiei muzicii simfonice in România.
George Enescu (1881—1955) a compus Rapsodia nr. 1 in La major la începutul acestui secol, dar inspiratul ei limbaj şi-a păstrat nealteratâ prospeţimea şi noutatea pină azi. Folosind motive de cintece şi dansuri populare şi lăutăreşti, marele compozitor român a dăruit muzicii naţionale şi universale o nestemată, al cărei inedit a entuziasmat mii şi mii de ascultători pe întregul glob, în interpretarea celor mai mari orchestre şi a celor mai aleşi dirijori.
Iată un buchet de melodii culese din grădina plină de culori şi miresme a muzicii româneşti, artă in care un întreg popor îşi desâvîrşeşte aleasa sensibilitate şi dragoste de viaţă, geta să-şi risipească generos comorile de simţire asupra lumii întregi. ”

 

There are lands of the song as there are lands for tourists. Romania is both of them. For centuries the foreign travellers have admired its mountains full of dreams and its rivers running seaward as well as its music. Here the rustic tenderness and the vivid landscape joined the industrious hand of man, the maker of culture and civilization. And from the depth of history, music has always been a sign of nobility for the Romanian people, able to convert its rich soul into the concentrated drammatic lyricism of the „doina”, its lust for life into the whirling sounds of strings belonging to the countrydances and its tendency to myth and legend into songs of diaphanous melancholy.

From this rich and inexhaustible source the Romanian composers got their inspiration, creating works of great popularity. Many of these works passed beyond the boundories of our country to carry the fame of Romanian musicality all over the world. Ours is a special kind of musicality, quite unmistakable, consisting of the original gene- prous melody mixed to the pulsating rhythm of the spring forebodings and the warmth of the sincere feelings spontaneously and directly comunicated.

Ciprian Porumbescu (1853—1883), the author of a Ballad for violin and piano (or orchestra) most famous, thanks , to its refined melancholy ennobling the songlike melody, ” is one of the first Romanian composers who infered the great stimulating virtues of music. Beside this charming sonorous meditation — played on this record by the vio¬linist Stefan Ruha — his songs and choral works are now a valuable part of the living thesaurus of the Romanian art.
loan Scarlatescu (1872—1922) was one of the most bril¬liant pupils of the great teachers Julius Epstein, Charles-Marie Widor, Karl Reinecke and Hugo Riemann in Vienna, Paris, Leipzig. Joining the accents of the late romanticism to the vigour characterizing the intonations of the Romanian folk music, his creation excels in works of perfect clarity. Among these the „Bagatelle in Romanian folk character” enjoys a well deserved fame in concert halls.

I. Ivanovici (1845—1902) is a name known on the five continents, owing especially to his waltz „The Danube Waves”. At the end of the last century his fame challenged the Johann Strauss’ one, and not only owing to this waltz, remarkable by its insinuating melodicity, multiplying the „waves” in the memory of many generations. Published by a great many editors and recording companies in hundreds of thousands and millions of copies, in various arrange¬ments, Ivanovici’s waltz, beside Strauss’ „The Blue Danube”, remains one of the most exciting musical homages to the great European river.

Crigoras Dinicu (1889—1949) was not only a fiddler, but also a concert violinist, an unequalled virtuoso of the violin, who won .innumerable supporters for the Romanian folk music by playing the famous „Ciocirlia” (The Lark) throughout the world, in Nice, Monte Carlo, Ostende, London, New York and Constantinople. „Hora staccato”, to which Jascha Heifetz made the concert arrangement and the Bulgarian composer Pantcho Vladiguerov the orchestration, is one of the most famous works of the great Romanian violinist and fiddler, who mastered both the interpretative and the creative arts.

Constantin Dimitrescu (1847—1928) was not only a vir¬tuoso cellist, but also one of the forerunners of the Roman¬ian musical school. His „Countrydance’.’ is the orchestral version of a piece conceived for cello and piano. Inspired from the national folklore, using themes belonging to the country songs and dances, this composer has outlined evergreen prospects for the development of the symphonic music in Romania.

George Enescu (1881—1955) composed the Rhapsody no. 1 in A major at the beginning of this century, but its inspired idiom is still unaffected by time, preserving entirely its freshness and novelty. Using motives from the fiddler’s and folk songs and dances, the great Romanian composer enriched the national and universal music with a jewel which arose the enthusiasm of thousands and thousands of listeners all over the world. The Rhapsody has been performed by the most outstanding orchestras and conductors.

Here is a bouquet of colourful melodies picked from the perfumed garden of the Romanian music, an art by which a whole people expresses its remarkable sensibility and love for life, always ready to spread generously its treasures of feeling all over the world.

GEORGE SBARCEA