Telemann, Torelli, Neruda, Vivaldi – Concerte pentru trompetă

Disc Vinil » Telemann, Torelli, Neruda, Vivaldi – Concerte pentru trompetă

Telemann

Telemann, Torelli, Neruda, Vivaldi – Concerte pentru trompetă

Artist (grup, formaţie etc.):
Telemann, Torelli, Neruda, Vivaldi
Componenţă:
IANCU VĂDUVA - trompetă
Categorie (gen):
muzica clasica, muzica simfonica, baroc
Orchestra(e):
Orchestra de cameră din București
Dirijor:
Nicolae Iliescu
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1986
Cod casa de discuri:
ST-ECE 02894
Ţara:
Romania
Producător(i):
Exporter ARTEXIM Bucharest
Regia artistică:
Înregistrări realizate la Sala de marmoră a Casei Scînteii, 1985
Redactor(i) muzical(i):
ADRIANA DAN
Maestru(i) de sunet:
CORNELIA ANDREESCU
Tiparul:
Electrecord

124 lei

1 în stoc

Descriere Produs

Din antichitate, de pe cînd era un simplu tub de metal care sco­tea doar cîteva sunete, pînă în zilele noastre, cînd are o întindere de peste două octave datorită perfecţionărilor succesive în construcţie şi în tehnica de cînt, trompeta este permanent pre­zentă în viaţa muzicală. Forma modernă începe să şi-o capete că­tre mijlocul secolului al XV-lea, în Italia. Acordajul său prin tuburi de schimb era destul de dificil, abia acum circa 150 de ani apărînd trompeta cu piston, care păstrează timbrul nobil, clar şi strălucitor al vechii trompete de armonie, în perioada preclasicismului se întrebuinţa trompeta în re cu sunet cristalin şi pătrunzător; pentru a face posibilă execuţia lucrărilor din acea vreme, îndeosebi a celor ale lui Bach şi Händel, Mahillon (Victor-Charles, 1841—1924, muzicograf belgian) a construit o trompetă mică în re, cu trei pistoane, care redă sonoritatea celei de epocă.

 

Concertul instrumental, cultivat cu precădere la începutul se­colului al XV!ll-lea în Italia, s-a răspîndit repede în întreaga Europă. Structura uzuală în trei părţi, care se succed prin contrast de caracter şi de tempo (repede — rar — repede), s-a constituit încă de pe vremea lui Torelli, considerat inventatorul genului, el folosind termenul de concerto ca titlu al lucrărilor pentru vioară şi orchestră (prima oară cuvîntul apare în capul unei co­lecţii de lucrări vocale şi instrumentale de Andrea şi Giovanni Gabrielli, în 1587). Creaţia de gen cuprinde mii de lucrări, cele mai multe pentru vioară, pian, violoncel, dar şi pentru oboi, flaut, clarinet, fagot, corn, trompetă, orgă etc., punîndu-se în valoare virtuţile specifice de expresie şi virtuozitate ale fiecă­ruia.

 

Discul de faţă cuprinde concerte pentru trompetă scrise de autori din şcoala italiană, germană şi cehă.

 

Unul din cei mai prodigioşi muzicieni ai preclasicismului, Ge­org Philipp Telemann (1681—1767), a fost mai cunoscut în epocă decît însuşi Bach, contemporanul său. Avînd o formaţie complexă (a studiat şi filologia, dreptul), îndemînare de execu­tant ieşită din comun, uşurinţă în compoziţie, deţinînd funcţii importante în renumite centre muzicale germane (Leipzig, Sorau, Eisenach, Frankfurt, Hamburg), contribuind la organizarea vieţii culturale (a fondat Collegium Musicum la Leipzig în 1701), Telemann a găsit timpul şi energia pentru a compune o cantitate impresionantă de lucrări vocale şi instrumentale — de la opere şi oratorii la suite şi piese instrumentale de mici di­mensiuni. Cele mai multe dintre ele sînt astăzi uitate — şi pe nedrept, după cum dovedeşte Concertul în re major pentru trompetă şi orchestră. Din punctul de vedere al formei, al tratării instrumentale, chiar al substanţei melodice şi al facturii polifonice, Concertul merge pe linia obişnuită, dar profesiona­lismul scriiturii, cunoaşterea adîncă a resurselor instrumentului solist şi echilibrul tratării în raport cu ansamblul îl fac încîntător.

 

Giuseppe Torelli (născut la Verona, după unii In 1658, după alţii în 1660) a studiat vioara la Bologna; desfăşurînd activitate concertistică, ajunge în Germania în 1701, iar în 1703 este numit capelmaestru la curtea markgrafului din .Anspach (unde moare în 1708). A scris cu precădere lucrări pentru vioară, cunoscute şi apreciate de Corelli (îndeosebi concerte), de o expresie melo­dică nobilă, solid construite, cu diferenţieri tematice nete între solo şi tutti. in Concertul în re major pentru trompetă şi orchestră regăsim aceste trăsături, punctul suplimentar de in­teres constînd în încheierea părţii secunde, în secvenţa dinami­zată care precede fraza concluzivă.

 

Despre Jah Křtitel Jiři Neruda se ştie foarte puţin, cele mai detaliate lucrări (Grove’s Dictionary, de pildă) oferind doar cî­teva detalii, l se mai spunea Johannes der Tăufer, a trăit între 1708 şi 1780, a compus lucrări diverse care dezvăluie o şcoală solidă, cunoaşterea stilului preclasic şi a celui al şcolii de la Mannheim. Concertul în mi bemol major pentru trompetă şi orchestră, orchestrat în 1979 de Josif Csire, stă mărturie.

Orchestra de cameră condusă de NICOLAE ILIESCU

 

La nr. 4, cu participarea trompetistului CORNELII) COSTESCU înregistrări realizate la Sala de marmoră a Casei Scînteii, 1985

 

acest sens. Intrarea solistului este pregătită de un fel de expozi­ţie a orchestrei (ca la clasici; păstrează însă influenţa italiană în turnura frazei), dezvoltarea se bazează pe elemente prelucră­toare, cadenţa nu este o simplă ruladă ci o secvenţă de strălu­cire tehnică, în partea secundă aminteşte de Bach (prin pulsaţia • din tutti), iar în final amploarea tratării orchestrale ne readuce din nou In universul clasicismului incipient.

 

Veneţianul Antonio Vivaldi (1678—1741), compozitor de ge­niu, violonist strălucit, pedagog renumit, este neîndoielnic ex­presia desăvîrşită a spiritului italian în muzica instrumentală. Bach însuşi l-a luat ca model în genul concertant. Vivaldi a lăsat un număr enorm de lucrări — numai în genul care ne preocupă aici circa 470 —, pentru vioară (cele mai multe), violoncel, flaut, oboi, fagot, clavecin, chitară, mandolină etc. Unele erau com­puse pe îndelete, altele urmau unor comenzi urgente, ocazio­nale, cărora Vivaldi \e răspundea prompt, cu uşurinţa de a îm­bina formule melodice şi armonice. Chiar şi acestea din urmă sînt remarcabile prin eleganţa facturii şi luminozitatea expresiei. Părţile lente au adesea vibraţie dramatică (Vivaldi a compus şi pentru teatru muzical, părţile pur orchestrale fiind reale sec­ţiuni concertante), descriptivismul neostentativ e şi el prezent (să amintim Anotimpurile). Concertul în do major pentru 2 trompete şi orchestră, op. 46 nr. 1 este tipic pentru stilul vivaldian: bogăţie ameţitoare a invenţiei melodice, claritate a structurii, utilizarea celor mai expresive registre, combinaţiile cele mai fericite ale instrumentelor protagoniste, puse în va­loare în mişcările repezi (cea mediană, susţinută numai de or­chestră, are funcţia unui simplu pasaj), îndeosebi în dialogul din­tre ele şi, apoi, laolaltă în dialog cu ansamblul.

 

Trompetistul lancu Văduva (născut în 1940), discipol al emi­nentului artist şi pedagog George Adamache la Conservatorul din Bucureşti, deţinător încă din studenţie al postului de prim trompetist solist la Opera Română, după absolvire (1970) el în­suşi cadru didactic, prim trompetist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti şi al cvintetului de alămuri „Armonia” din cadrul acesteia, se înscrie ca unul dintre cei mai de seamă interpreţi români ai generaţiei sale. Puritatea, luminozitatea, exactitatea şi mlădierea sunetului său, tehnica perfectă, diapazonul stilistic larg i-au adus preţuirea unanimă, lancu Văduva are o susţinută activitate, interpretînd practic întreaga literatură de circulaţie a trompetei, promovînd totodată creaţia românească (lucrări con­certante de Aurel Popa, Dumitru Bughici, Leib Nachman, Paul Rogojină, piese de George Enescu, Carmen Petra-Basacopol ş.a.).

 

A întreprins turnee ca solist în multe ţări europene, colaborînd cu orchestre şi dirijori de prestigiu, a efectuat înregistrări pentru Radioteleviziunea Română şi pentru Casa de discuri Electrecord.  Cronicarii  sînt în  mod  unanim elogioşi:  „muzicalitatea sa              este cu  totul excepţională” (lancu  Dumitrescu  în Săptămîna),„tehnica desăvîrşită”

 

(Edgar Elian în Informaţia Bucureştiului), „tălmăcirea lui lancu Văduva este fără exagerare fabuloasă” (Alfred Hoffman în Contemporanul)  etc. Orchestra de cameră condusă de Nicolae Iliescu activează constant în cadrul Filarmonicii „George Enescu” din 1983, remarcîndu-se prin  minuţiozitatea punerii la punct a interpretărilor, caracterizate  prin  acurateţe   şi  adecvare stilistică. Nicolae Iliescu,violonist, concertmaestru al Filarmonicii bucureştene, a absolvit Conservatorul   bucureştean  în  1960, s-a specializat  ia Moscova; s-a distins şi ca solist sau promotor al diferitelor ansambluri ca­merale (opinii de cronicar: „o minunată orchestră”; o inter­pretare de mare fineţe,,; din presă: Nicolae Iliescu a con­dus fascinant”; Sub conducerea lui Nicolae Iliescu, Or­chestra de cameră a Filarmonicii aparţine forţelor inter­pretative cu totul remarcabile pe care le avem la ora actu­ală„).

 

The trumpetist IANCU VĂDUVA (b. 1940) is a disciple of George Adamache, the celebrated artist and professor at the Music Conservator/ in Bucharest. While still a student, he was appointed first trumpetist with the „George Enescu” Philharmo-nic Orchestra, a position he is still holding at present; after he graduated in 1970, he has become a teacher himself, as well as a member of the „Armonia” brass quintet belonging to the same Philharmonic in Bucharest. By the purity, brightness and accu-racy of his mellifluous sound, his perfect technique and ample stylistic range, he has won unanimous recognition, asserting himself as one of the leading Romanian performers of his generation.

 

lancu Văduva is displaying a sustained activity, actually inter-preting all the musical literature written for the trumpet. As far as he is concerned, critical appraisals are unanimousiy com-mendatory: ‘his musicality is indeed excepţional’ (lancu Dumi­trescu — „Săptămîna”, ‘his technique is consummate’ (Edgar Elian — „Informaţia Bucureştiului”), lancu Văduva’s rendering is fabulous without any axaggeration’ (Alfred Hoffman — „Con­temporanul”).

 

The chamber  music orchestra  led   by  NICOLAE  ILIESCU

 

has been permanently on show since 1983 within the „George Enescu” Philharmonic, making itself conspicuous by the minuteness of its interpretations, signed with accuracy and stylistic fit-ness.

 

Nicolae Iliescu — violionist and concertmeister of the Philhar­monic in Bucharest — graduated the Conservatory in 1960, specialized in Moscow and besides his activity with the orchestra, distinguished himself as a soloist and promoter of several cham­ber music ensembles.

 

PETRE   CODREANU

English  version     ALEXANDRA  DIACONESCU

playlist

Georg Philipp Telemann
1. SONATA'(CONCERT) PENTRU TROMPETĂ, ORCHESTRĂ
DE COARDE Şl BAS CONTINUU ÎN RE MAJOR (9’00’’)
Spirituoso (Allegro)
Largo
Vivace

Giuseppe Torelli
2. CONCERT PENTRU TROMPETĂ Şl ORCHESTRĂ
ÎN RE MAJOR (8’15’’)
Allegro
Adagio
Allegro

Jan Křtitel Jiři Neruda
3. CONCERT PENTRU TROMPETĂ Şl ORCHESTRĂ
DE COARDE ÎN Ml BEMOL MAJOR (17’20”)
Allegro
Largo
Vivace

Antonio Vivaldi
4. CONCERT PENTRU DOUĂ TROMPETE Şl
ORCHESTRĂ DE COARDE ÎN DO MAJOR, OP. 46 (7’58”)
Allegro
Largo
Allegro

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Telemann, Torelli, Neruda, Vivaldi – Concerte pentru trompetă”