Descriere
Tenorul Florin Georgescu, artistul care juca mereu cu casa închisă şi pentru care cuplul Ceauşescu a făcut o pasiune !
Maestrul Florin Georgescu ar fi putut să fie un strungar priceput, aşa cum şi-ar fi dorit familia sa, dar şi-a urmat visul şi a ales arta. “Când eram copil, mama fiind director de Cămin Cultural, am început să simt gustul muzicii. La mine în casă se ascultau romanţe, piese celebre de tango. Artiştii veneau la mine acasă la o gustare şi a început să îmi placă să gust din muzică, din acest har dumnezeesc”, spune tenorul. Florin Georgescu, de fel din comuna Pietroşiţa (Dâmboviţa), a făcut lliceul la Fieni, după care a urmat o şcoală tehnică de metalurgie la Târgovişte. A considerat că dacă rămâne în lumea metalurgiei, chair şi director general fiind, tot nu era împlinit. Atunci a ales să plece în lume.
“Mama mea voia să fac agricultură, dar nu învăţasem. Atunci am dat la metalurgie. 9 luni de zile am lucrat la Oţelinox şi apoi în 78 era Cântarea României şi Dâmboviţa se prezenta cu celebra operetă Ana Lugojana. Atunci am fost descoperit de marele maestru Octav Enigărescu şi atunci am intrat în echipa festivalului şi aşa am ajuns la Operetă. Pur şi simplu am fugit de acasă, iar mama s-a supărat pe mine că am lăsat serviciul. Am fugit cu un tren de noapte la Bucureşti. Am dat audiţie în 1979 la Teatrul de Operetă, am fost admis în cor, un an mai târziu am fost admis la Conservator şi în ‘82 am câştigat un concurs internaţional la Budapesta, unde am luat premiul I”, îşi aduce aminte maestrul. Uşi rupte de mulţimea venită să îl asculte la Operă “Eram student atunci, în 84, jucam Rigoletto şi la un moment dat a venit la mine directorul adminsitrativ al Operei şi mi-a spus că trebuie să întârziem spectacolul pentru că este foarte multă lumea afară şi mulţimea a început să bată în uşă. Aşa îmbulzeală a fost că au spart geamurile, au rupt uşile, care erau din metal. Atunci directorul a scos afară nişte difuzoare pentru ca oamenii veniţi să asculte spectacolul. Pentru mine a fost ceva peste puterea mea de înţelegere la vremea aceea. Oameni îmbărcaţi elegant, cu costum, rochii, papioane, stăteau pe jos ca să mă asculte”, povesteşte tenorul. Mulţimea îl adora pentru vocea sa, dar şi pentru “nebunia” de care dădea dovadă pe scenă.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.