Descriere

Cele două lucrări pe care casa de discuri Electre-cord le reunește în cadrul acestei ediții monografice dedicate creației simfonice haydniene, aparțin unor epoci de creație net diferite ale celui care a fost supra¬numit mai tîrziu părintele simfoniei clasice. Ele se înscriu astfel, acelui magnific arc trasat în epocă, drum ce definește — în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea — nașterea și apogeul unuia dintre cele mai complexe, mai monumentale genuri ale întregii istorii a muzicii. Căci — și acest aspect merită a fi subliniat — nașterea și evoluția simfoniei clasice se suprapune, în cea mai mare parte a acesteia, evoluției simfoniei în creația lui Haydn însuși. Compusă la vîrsta primei maturități, la începuturile șederii sale la curtea Esterhazy — loc în care, timp de aproape trei decenii, compozitorul a beneficiat de colaborarea unui reputat ansamblu de instrumentiști, Simfonia nr. 22 marchează, în ciclul celor zece lucrări de acest gen, de la nr. 14 la nr. 24, momentul căutărilor fruc¬tuoase ce vor conduce la definirea treptată a trăsă¬turilor genului : contrastul mișcărilor, stabilizarea numărului de 4 părți, importanța sporită a formei de sonată, echilibrarea proporțiilor. Dar, în paralel cu aceasta, compozitorul experimentează formule aparte ele asamblare instrumentală : alături de grupul compact al corzilor, apar, aici, doi corni englezi și doi corni ..Der Philosoph”, denumirea dată ulterior lucrării de către melomani și editori, nu trădează vreo intenție programatică a compozitorului, ci denotă caracterul extrem de sugestiv al imaginilor muzicale: prima parte a lucrării, un extins și neobișnuit pentru acest loc, Adagio, are un pregnant caracter meditativ.

Simfonia nr. 102 aparține, în schimb, maturității tîrzii, celui de al doilea ciclu al simfoniilor, așa numite „londoneze”, compuse și executate sub bagheta compozitorului însuși, în capitala britanică, în anii 1794—95, la comanda unei cunoscute societăți de concerte. Lucrarea — alături de celelalte creații ale ciclului — se constituie într-o veritabilă capodoperă a simfonismului haydnian și, în egală măsură, a simfonismului clasic. Spontaneitatea creatoare hrănește și, literalmente, vitalizează o înaltă știință a construcției formelor, a mînuirii aparatului orchestral. Mai puțin spectaculoasă, lucrarea poartă însemnele stilului deplin clarificat: o bogăție expresivă și, deopotrivă, ideatică, ce devin, aici, apanajul înțelepciunii înalte; lirismul nobil, înseninat, nu estompează ci, dinpotrivă, potențează o energie lăuntrică, o atitudine creatoare de mare prospețime. De aici, de la zenitul simfonismului haydnian, va continua Beethoven — la cumpăna dintre cele două veacuri — drumul propriului său simfonism în anii de început ai secolului al XIX-lea.

Personalitate pregnantă a vieții muzicale din România, dirijorul Horia Andreescu întrunește în chip ideal acele prețioase date necesare definirii, în fapt sonor, a stilului clasic : un neclintit echilibru interior dublat de o emoționantă prospețime a comuni¬cării, a comunicării sensibile cu spiritul textului muzical, cu ansamblul mereu conștientizat al interpreților și, de aici, cu publicul. Voi aminti, în plus, vocația de autentic constructor pe care o manifestă Andreescu atît în cizelarea, cu pasiune de artizan, a trio-urilor menuetelor celor două simfonii, cît și în definirea fermă, vibrantă, a spațiilor mari ale allegro-urilor de sonată sau ale mișcărilor lente. Aceeași vocație de constructor explică importantele realizări ale lui Andreescu în domeniul genului de operă ; în luna mai a anului 1986, dirijorul a condus — în cadrul reputatului festival internațional anual de la Dresda — realizarea spectacolelor cu operele „Orfeu” de Gluck și „Cei trei pinto”, operă comică de Weber-Mahler. Dirijor-oaspete permanent al Orchestrei Radiodifu¬ziunii din Berlin (RDG) precum și al Orchestrei Filarmonice din Dresda — în primăvara anului 1985 realizează în compania acestui din urmă colectiv sim¬fonic, un turneu de 17 concerte în principalele orașe din R. F. Germania, Andreescu ni se dezvăluie, trep¬tat, drept un șef de orchestră de anvergură contemporană, europeană. Referindu-se — tocmai în acest sens — la tălmăcirile haydniene ale lui Andreescu, ziarul „NRC — Handelsblat”, din Amsterdam, nota : „…Andreescu a oferit un model al clasicismului viabil. Tempi excelent aleși, liniște în cînt și autenticitate puse în evidență de o frazare frumoasă și firească” ; iar reputatul critic danez Jens Brincker, referindu-se la concertul din martie 1985, — concert din care a fost preluată imprimarea de față, — consemna cu vădit entuziasm, în publicația „Berlingske Tidinde”, sub titlul „La cel mai înalt nivel”, următoarele rînduri : „Andreescu a încălzit simfonia nr. 102, în si bemol major, cu jăratecul temperamentului său”.

DUMITRU AVAKIAN

A product of the Romanian school of music, conductor Horia Andreescu was born in Brasov in 1946. He studied conducting with Constantin Bugeanu and composition with §tefan Niculescu at the Bucharest music conservatory, and later on attended the master classes taught by Hans Swarowski at the Vienna Academy of Music and by Sergiu Celibidache in Bucharest, Trier and Munich. National and international awards marked the beginning of a highly promising career: the Copenhagen competition (1977), the Geneva competition (1978), the Critics’ Prize at the Contemporary Music Biennial Festival in Berlin (1981), the Prize of the College of Music Critics in Romania (1981 and 1985), and the Romanian Order of Cultural Merit (1983). Major tours of most European countries were followed by important engagements as guest conductor of the Rundfunk-Sinfonie-Orchester in Berlin and the Dresdner Philharmonic (GDR), and by an invitation to direct several operatic shows as part of the International Music Festival in Dresden in the spring of 1986.

Founded in 1955, the Dutch Chamber Orchestra has its home at the celebrated Concertgebouw hall in Amsterdam. Tours of the most outstanding music centres in the world enabled this reputed ensemble to establish a fruitful collaboration with first-rate conductors and composers such as Benjamin Britten, Witold Lutoslawski, Darius Milhaud, Alberto Erede, Lawrence Foster, Carlo Maria Giulini, Antonio Janigro, Erich Leinsdorf, Rudolf Barshai, Karl Richter, Henryk Szeryng, Antoni Ros-Marba etc., with world-famous concerto soloists like violonists Arthur Grumiaux, Kyong Wha Chung, Salvatore Accardo, Rugiero Ricci, Itzhak Perlman, Jean-Jacques Kantorow, cellists Pierre Fournier, Mstislav Rostropovich, trumpeter Maurice Andre, flutist Severino Gaxelloni. oboeist Heinz Holiger, pianists Martha Argerich, Alfred Brendel, Annie Fisher, Nikita Magaloff, Radu Lupu, with renowned singers among whom Elisabeth Schwarzkopf, Teresa Berganza, KirJ Te Kanawa, Jessye Norman, Edith Mathis, Peter Pears and many others, collaborations which imparted prestige and brilliance to the participations of this wonderful chamber orchestra in the music festivals of Osaka, Florence, Athens, Aix-en-Provence, Prague, Edinburgh etc., with a repertoire covering virtually all major music periods.

The Collegium Musicum chamber orchestra of Copenhagen, which was set up rather recently, in 1981, includes some 40 instrumentalists — the most remarkable musicians among the members of the Royal Orchestra and Danish Radio Symphony Orchestra in Denmark’s capital. From the onset, conductor Michael Schonwand, founder and leader of the ensemble, entrenched constructive rigour in the orchestra’s working system, based on a broad repertorial orientation ranging from Baroque to contemporary music. The orchestra gained a prominent place in Danish musical life with the series of concerts given in the well-known Odd Fellow Palaet hall in Copenhagen, with concert tours in that country and abroad, numerous radio and tv appearances, prestigious record releases, and collaborations with internationally acclaimed artists such as violinist Anne Sophie Mutter, who performed works by Bach and Mozart at the March 1985 concert during which the present recording was made.

English version by MAGDA MORAIT