Descriere

Al 12 și al 14 cvartet de coarde ale lui Dvořák sunt ambele compoziții de mare măiestrie tehnică și maturitate și totuși există o diferență considerabilă și fundamentală între ele. În timp ce Cvartetul în fa major, Op. 96, numit și „american”, este o mică piesă drăguță de relaxare, Cvartetul în Mi bemol major, Op. 105, izvorăște din poziții de inspirație și de personalitate mult mai profunde și înseamnă contabilizare și adio zâmbitor pentru întreaga perioadă măreață a compozitorului viaţă. Cvartetul în fa major s-a format în doar șaisprezece zile în iunie 1893, când Dvořák, după epuizantul său sezon de director și profesor la Conservatorul Național din New York, a căutat liniștea și recuperarea într-un oraș mic din nord-vestul Americii de Nord. A găsit o mare societate rurală de compatrioți cehi, un mediu plăcut și liniștit, o atmosferă care îi permitea să-și relaxeze sistemul nervos, atât de tensionat cu viața și munca într-o imensă metropolă. Simțim acest climat benefic chiar de la primele bare ale compoziției: sub sunetul scârțâit blând și interior al viorii, viola iese cu un zâmbet fericit cu tema principală; în primele două bare, conturul general și ritmul sunt identice cu tema părții de mijloc a dansului slavonic în Mi major, dar selecția tonală le colorează „americane”, adică aproape de pentatonicele plantării de negru și cântecelor spirituale. o expresie a bunăstării fericite, celelalte două teme, latura neliniștită ritmic și finul grațios tandru, au elemente de culoare „americană”. Forma primei mișcări, precum și a întregului cvartet, este foarte strânsă, concisă, bazată pe conceptul clasicist, dar este rezolvată printr-o inserție deosebit de surprinzătoare de schimbări neașteptate de idei și modulație, În melodii largi și nostalgice de mișcare lentă, unii comentatori au văzut imaginea vastelor stepe americane și reflecții melancolice asupra istoriei națiunilor în retragere, alții expresia dorului de casă al compozitorului, a dorinței de pace și liniște în pădurile din jurul Vysoká. Oricum ar fi, mișcarea are un efect foarte puternic asupra inspirației sale melodice și a arcuirii și fluxului muzical înălțător, fără compromisuri. Scherzo pătrat are o formă specială: în loc de trei părți obișnuite cu trio, variația variațională de culoare minoră a ideii principale în valori ritmice extinse alternează de două ori cu forma inițială. Conform propriilor cuvinte ale compozitorului, ideea scurtă secundară în patru timpi a fost inspirată de cântarea unei păsări roșii ciudate cu aripi negre; conform unei analize recente a curteanului englez df. John Clapham era probabil o rudă americană a tânărului nostru, Scarlet Tangara.

 

La mai puțin de doi ani mai târziu, la sfârșitul lunii martie 1895, compozitorul a început să lucreze la cvartetul A major, căruia i-a atribuit imediat opusul 105, pe care nu l-a schimbat, chiar și atunci când a întrerupt lucrarea de cvartet la scurt timp după prima mișcare și a scris un nou cvartet în noiembrie și decembrie acel an.G major (op. 106). Abia după finalizarea acestuia, la sfârșitul lunii decembrie a aceluiași an, el s-a întors la cvartetul început în Mi bemol major și a creat acum performanța și concluzia primei mișcări și a celor trei mișcări rămase. Nu întâmplător două titluri pentru opera Jacobin (pentru cântecul de leagăn al Iuliei și pentru aria contelui „Zâmbetul copilului”) apar în bursă, pe care în curând l-a refăcut substanțial și s-a îmbogățit astăzi cu cele mai populare numere ale ei, precum Aria Terinei „Na toamnă în nucă” *, o versiune complet nouă, definitivă a cântării „Am rătăcit în străinătate”. Această operă – ca și ultimele două cvartete – este o expresie a fericirii profunde pentru „întoarcerea acasă” definitivă4. Gândire profundă, părtinire interioară se manifestă chiar în barele introductive ale primei propoziții. Ideea, care apoi strălucește ca o fanfară la începutul propriei lui Allegro, se dezvoltă treptat aici voce după voce la apariția instrumentelor; agresivitatea sa fermă și decisivă este înlocuită imediat cu o linie melodică boltită, întoarsă spre interior, este o formare melodică captivantă și interesantă care respiră asupra noastră ca în amintirea sfârșitului mișcării libere a Cvartetului Smetana din viața mea și care se reflectă de mai multe ori în Janáček (de exemplu în ideea care o caracterizează pe Katya Kahanova). La toate, acest Cvartet Dvořák aduce multe nume de impresii lui Smetana, aici în Secret, aici în Zidul Diavolului; de parcă Dvořák ar fi fost acum, după întoarcerea în Boemia, pe deplin conștient de la cine preluase angajamentul personajului de frunte al muzicii cehe. Schema de formă clasică este foarte repede individualizată și convingătoare, mai ales în ambele propoziții extreme; și chiar și în scherz și post este plin de conținut muzical eruptiv, fierbând cu forță interioară și expresie intensă. Bogăția din ce în ce mai mare a țesăturii polifonice a celei de-a treia și a patra mișcări atinge apogeul în performanța finalei, alternând din nou starea de decizie fermă și un pas bucuros înainte cu bucuria fericită de a te simți ca acasă. Prima interpretare a cvartetului, din câte știm astăzi (pentru lucrările a căror premieră nu a fost interpretată din manuscris, dar numai după publicarea tipărită, este întotdeauna foarte dificil de aflat), a fost a 10-a la Viena. 1896 de celebrul Cvartet Rose; de atunci a fost una dintre lucrările cheie ale repertoriului cvartetului mondial și, de asemenea, în numărul înregistrărilor actuale de gramofon mondial, el se află chiar în spatele cvartetului în fa major.

Jarmil   Burghauser

Dvanáctý i poslední čtrnáctý Dvořákův smyčcový kvartet jsou oba skladbami velkého technického mistrovství a zralosti, a přece je mezi nimi značný a zásadní rozdil. Zatímco kvartet F dur, op. 96, zvaný také „Americký”, je drobné roztomilé dílko od¬dechové, vyvěrá kvartet As dur, op. 105, z daleko hlubších inspiračních a osobnostních poloh a znamená účtování a úsměvné loučení s celým jedním velkým skladatelovým životním obdobím.

 

Kvartet F dur vznikl za pouhých šestnáct dní v červnu 1893, kdy Dvořák po své vyčerpávající prvé ředitelské a učitelské sezóně na Národní konzervatoři v New Yorku hledal prázdninový klid a zotavení v malém městečku severoamerického Středozápadu. Nalezl tu početnou venkovskou společnost českých krajanů, milé a poklidné prostředí, atmosféru, jež mu dovolovala uvolnit nervový systém, tak napínaný životem a prací v obrovité metropoli.

 

Toto blahodárné klima cítíme hned od prvých taktů skladby: pod jemné ševelivým, niterně prozářeným zvukem houslí vy¬kročí se šťastným úsměvem viola s hlavním tématem; to je v prvých dvou taktech celkovým obrysem i rytmem shodné s tématem středního dílu Slovanského tance H dur, ale tónový výběr je zabarvuje „americky”, tj. do blízkosti pentatoniky černošských plan-tážních a duchovních písní. Záměna dur za moli je pak zcela proměňuje do výrazu šťastné pohody, l další dvě témata, rytmicky neklidné vedlejší a něžné půvabné závěrečné, mají prvky „amerického” koloritu. Forma prvé věty, stejně jako celého kvartetu, je velmi sevřená,stručná, vychází z klasicistní koncepce, ale je řešena svérázně překvapivým vsouváním nečekaných obměn myšlenek i modulačně,
V širokých, nostalgických melodiích pomalé věty viděli někteří vykladači obraz širých amerických stepí a melancholické zamyšlení nad historií ustupujících národů, jiní zase výraz skladatelova stesku po domově, touhy po klidu a tichu lesů kolem Vysoké. Ať tak či jinak, věta působí svou melodickou inspiraci i povznášejícím, neústupným klenutím a prouděním hudebního toku velice silně.

 

Zvláštní formu má čtverácké scherzo: místo obvyklé třídílnosti s triem se tu dvakrát vystřídá mollově zabarvená variační obměna hlavní myšlenky v prodloužených rytmických hodnotách s podobou počáteční. Kratinká podružná čtyřtaktová myšlenka byla podle vlastních skladatelových slov inspirována zpěvem podivného červeného ptáčka s černými křídly; podle nedávného rozboru an¬glického dvořákovce df. Johna Claphama tu šlo zřejmě o amerického příbuzného naší pěnice, tangaru šarlatovou.

 

Rondové finále přechází až do bujné rozpustilosti, jako by se tu Dvořák vmísil mezi veselý dav lidové pouti, je tu i názvu k na kostelní píseň ve střední části, ale jinak hbitě pádící bystřina rytmicky vtipné hudby, dotýkající se někdy až parodisticky názvuků pouliční písničky amerického venkova (vedlejší myšlenka).
Hned od svého uvedení stalo se dílo kvartetním bestsellerem; jen samotné Kneiselovo kvarteto je během dvanácti měsíců p_o premiéře 1. ledna 1894 v Bostonu zahrálo padesátkrát a podnes je jednim z nejhranějších děl světové kvartetní literatury vůbec.

 

O necelé dva roky později, koncem března 1895, započal skladatel práci na kvartetu As dur, jemuž hned přidělil opusové číslo 105, jež pak nezměnil, ani když práci na kvartetu brzy po započetí prvé věty přerušil a napsal v listopadu a prosinci téhož roku nový kvartet G dur (op. 106). Teprve po jeho dokončení, koncem prosince téhož roku, se vrátil k započatému kvartetu As dur a vy¬tvořil nyní provedení a závěr prvé věty a všechny tři věty zbývající. Není náhoda, že se ve scherzu objevují dva názvuky na operu Ja-kobín (na juliinu ukolébavku a na árii hraběte „Ten úsměv děcka”), kterou pak brzy nato podstatně přepracoval a obohatil dnes nej¬populárnějšími jejími čísly, jako Terinčinou árií „Na podzim v ořeší’*, zcela novou, definitivní verzí zpěvu „My cizinou jsme bloudili”. Tato opera totiž — podobně jako oba poslední kvartety – je výrazem hlubokého blaženství nad definitivním „návratem domů’4.

 

Hluboká přemýŠlivost, niterná zaujatost se projevuje hned v úvodních taktech prvé věty. Myšlenka, která pak jako fanfára blýskne v počátku vlastního Allegra, se tu postupně vyvíjí v nástupech nástrojů hlas po hlase; její pevná, rozhodná útočnost je vzápětí vystřídána melodickou linkou zpěvně rozklenutou, do sebe obrácenou, je to jímavý a zajímavý melodický útvar, jenž na nás dýchne jakoby vzpomínkou na závěr volné věty Smetanova kvartetu Z mého života a jenž se zase několikrát odleskne v díle Janáčkově (třeba v myšlence charakterizující Káťu Kahanovou). Vůbec přináší tento Dvořákův kvartet mnoho dojmových názvuků na Smetanu, tu na Tajemství, tu na Čertovu stěnu; jako by si Dvořák nyní, po návratu do Čech, plně uvědomil, od koho přejal zástavu vedoucí osobnosti české hudby. Klasické formové schéma je tu velmi osobitě a přesvědčivě přetaveno, zejména v obou krajních větách; a i ve scherzu a v Lentu je naplněno eruptivním hudebním obsahem, kypícím vnitřní silou a intenzívním výrazem. Stále houstnoucí bo¬hatství polyfonického přediva třetí a čtvrté vety dosahuje vrcholu v provedení finále, střídajícího opět nálady pevného rozhodnutí a radostného vykročení vpřed s blaživou radostí pocitu domova.

 

Prvé provedení kvartetu, pokud dnes víme (u děl, jejichž premiéra nebyla hrána z rukopisu, nýbrž až po vydání tiskem, je to vždy velmi nesnadné zjistit), bylo ve Vídni 10. XI. 1896 slavným kvartetem Roseovým; od té doby patří k stěžejním dílům světového kvartetního repertoáru a také v počtu dosavadních světových gramofonových nahrávek stojí hned za kvartetem F dur.

Jarmil   Burghauser