Descriere

Mai de mult, se obișnuia ca discurile să nu fie datate, anume pentru a stimula peste oricîți ani interesul melomanilor. Astăzi lucrurile s-au schimbat și în fața abundenței de apariții discografice flecare este cu atît mai susceptibil de a atrage atenția cu cît este mai individualizat, mai legat de anumite o împrejurări, circumstanțe concrete. Poate de aceea, discurile marilor artiști, în condițiile în care sînt înregistrate pe v/u (în sala de concert) ne captivează cu deosebire, dincolo de inerentele imperfecțiuni ale prizei directe.

În cazul de față, discul pe care vi-l prezentăm nu ni se înfățișează pur și simplu ca o nouă versiune (a cîta?) a faimosului Concert nr. 5 pentru pian si orchestră de Beethoven. Este cu mult mai mult decît atît. Pentru publicul român, el se constituie ca o mărturie emoționantă a celei de a cincea vizite ° pe care minunatul pianist din Shanghai, Li Mingqiang, o face ia București și de astă dată și în multe alte orașe ale țării. Cea dintîi s-a petrecut în toamna lui 1958, la primul Festival și Concurs internațional « George Enescu »— întrecerea pianiștilor în fața unui juriu din care făceau parte, între alții, Constantin Silvestri, Florica Musicescu, Nadia Boulanger fiind cîștigată de tînărul pianist chinez de 22 de ani — iar următoarele sînt datate 1960 (după ce Li Mingqiang obți¬nuse premiul IV la Concursul « Frederic Chopin » de la Var¬șovia), apoi 1964 cînd laureatul din 1958 participa în juriul celei de a treia ediții a « Concursului Enescu », în fine 1981: Li Mingqiang își făcea o reintrare memorabilă în fața publi¬cului bucureștean în cadrul festivalului « Centenarului Enescu », even’ment reținut de discul « Electrecord » cu Concertul în Si bemol major KV 595 de Mozart, gravat chiar după exe¬cuția în concert. Vorbim deci acum despre a cincea ședere — și cea mai îndelungată, petrecîndu-se din octombrie pînă la sfîrșitul lui decembrie 1982— a oaspetelui chinez în România. Prima apariție publică a lui Li Mingqiang în acest răstimp a fost ocazionată tocmai de susținerea partidei solistice a Concertului nr. 5 de Beethoven, alături de Orchestra simfonică a Radioteleviziunii dirijată de losif Conta.
Acum, venim ia considerații susceptibile de a stîrni comen¬tariile însuflețite, ale criticii internaționale de disc. După concertul public, am rămas cu impresia că viziunea pe care Li Mingqiang ne-o propunea arunca o lumină nouă, posibil neașteptată, asupra faimoasei partituri beethoveniene; dar după audierea discului înregistrat aparte, în fructuoase ședințe de muzică anterioare înfățișării publice a rezultatului colaborării cu dirijorul și formația românească, ne dăm seama că muzicianul chinez trecuse textul prin filtrul propriei sale experiențe și că inflexiunile interpretării sale erau adînc gîndite și consolidate cu consecvență în conștiința proprie. Prima parte a Concertului ridică edificiul granitic al Impe¬rialului cu toată gravitatea și solemnitatea presupuse de abordarea celui mai impunător dintre dialogurile beethoveniene între pian și orchestră. Momentul de culminație din dezvoltarea tematică, cu clamările scandate ale orchestrei cărora le răspund acordurile smulse din rărunchii instrumentului, ale pianistului, urmat de șuvoiul octavelor dezlănțuite în josul și în suișul claviaturii, parcurgînd toată gama dinamică, de la tunetul fortissimelor pînă la picurii suavi din înălțimile discantului, are exact ponderea dorită — cu atît mai mult cu cît pianistul chinez are cultul sonorității calitative și nu trece în tărîmul suprasolicitărilor zgomotoase. Apoi, partea lentă apare ca o oază de liniște, de reculegere, de regrupare a forțelor. Și dintr-odată irumpe finalul, care aduce și marea surpriză. Ne-am obișnuit ca nimic să nu contrasteze în cadrul imaginii globale pe care ne-am făcut-o despre Imperialul beethovenian, ca ultima parte să apară și ea drept o continuare și o concluzie a acelorași desfășurări de monumentalitate și dramatism pe care le generase ampla confruntarea forțelor din mișcarea inițială. Și iată că Li Ming¬qiang sugerează o rezolvare nouă la problema, ce ni s-a pus desigur fiecăruia dintre noi, atunci cînd resimțeam o anumită oboseală în fața vehemenței neîntrerupte, în fața torentului poate prea covîrșitor al grandoarei și urcușurilor abrupte. El introduce o variație maximă de nuanțe și culori sonore în cadrul respectului consecvent pentru litera partiturii. Distingem accente dansante, sugestii glumețe, clinchet de clopoței. După concertul public, într-o discuție prietenească cu pianistul îi mărturiseam că Imperialul pe care ni-l dăruise nu era exact cel pe care-l cunoșteam. Rămîn și acum la aceeași părere. Dar oare cunoștința nouă nu este cumva mai fermecătoare și mai plină de savoarea neprevăzutului decît cea arhiștiută și cumva uzată de nesfîrșitele reluării-aproximativ identice, chiar dacă sînt semnate de nume prestigioase? Fiecare ascultător în parte ne va da răspunsul !

ALFRED HOFFMAN

Pianist LI MINGQIANG (born in 1936, in Ce-Chiang, the People’s Republic of China) is one of the outstanding personalities of international musical life. He started his musical studies at the age of 10 with Yu Bian Ming and continued them with Alfred Wittenberry. He completed these studies at the Central Conservatoire of Peking (1958) under the competent direction of the Soviet pianist and professor Kravcenko. After gra-duating, he worked at the Shanghai Conservatoire as deputy head of the piano department, being at the same time, a member of the Leading Council of the Musicians’ Association of the People’s Republic of China.
1957 represented for the young pianist his debut in prestigious international competitions: the „Smetana” contest as part of the „Spring in Prague” Festival (the 3rd Prize), the contest of the first „George Enescu” International Festival (1958, I-st Prize); the „Fr. Chopin” contest of Warsaw (1960 the 4th Prize).
Li Mingqiang artistic career has been particulari/ rich; he has toured more than 22 countries among which: Australia, Cuba, the Xorean Democratic People’s Republic, Denmark, Finland, the German Democratic Republic, Greece, Iceland, Japan, Luxemburg, Norway, the Socialist Republic of România, the Hungarian People’s Republic, the U.S.S.R., Sweden, New Zeeland, and so on.

Simultaneousl^, his artistic record has been enriched with numerous recordings including works by Händel, Beethoven, Schubert, Liszt, Chopin, Enescu, Rachmaninov, He Lu-ding, Ding Shan-de, Zhu Jian-er, and so on.