Descriere

Giacomo Puccini (1858-1924) a obţinut primul său succes de prestigiu in 1893 cu Manon Lescaut, după doua încercări in domeniul operei, menţionate astăzi doar in biografiile sale (Le villi – 1884 si Edgar – 1889). ,,De la Edgar la Manon Lescaut, Puccini a traversat un abis”, scria a doua zi după premiera de la Teatrul Regio din Torino criticul Giovanni Pozza în ,,Corriere delta sera”. Puccini avea atunci 35 de ani, iar aprecierile elogioase ale publicului şi ale presei îl determinau să fie tot mai exigent cu sine însuşi, pentru a nu-şi dezamăgi admiratorii, care se grăbeau să-l considere un nou Verdi al operei italiene. Preocupat să găsească un libret potrivit pentru o viitoare operă, el a intrat in contact cu unii scriitori de renume, ca Emile Zola, Maurice Maeterlinck, Gabriele d’Annunzio, Alphonse Daudef, anumite subiecte au şi fost discutate în mod concret (La faute de I’abbe Mouref de Zola), dar în cele din urmă s-a hotărît pentru Scenes de la vie de boheme de Henri Murger. Nu se ştie cu precizie dacă Puccini s-a oprit asupra acestei teme din iniţiative proprie sau la sugestia altcuiva, poate a editorului Giulio Ricordi sau a lui Luigi Illica – colibretist la Manon Lescaut şi un bun cunoscător al literaturii franceze – sau chiar a lui Ruggero Leoncavallo, autorul operei Paiaţe, dar totodată şi un talentat scriitor şi libretist, care se pare ca i-ar fi oferit în 1892 un libret extras de el însuşi din romanul lui Murger, dar refuzat de Puccini, deoarece era atunci preocupat de compunerea operei Manon Lescaut. Fapt este că, un an mai tîrziu, mai precis la 19 martie 1893 – deci după premiera din februarie cu Manon Lescaut şi după premiera din mai 1892 cu Paiaţe – cei doi compozitori s-au întîlnit întîmplător într-o cafenea din Milano, prilej cu care Puccini l-a informat pe Leoncavallo că a găsit un subiect potrivit pentru o nouă operă în romanul lui Murger. Replica lui Leoncavallo a fost vehementă, deoarece era şi el în curs de a realiza o operă pe aceeaşi temă. A doua zi, ziarul ,,II secolo” – condus de Sonzogno, editorul lui Leoncavallo – anunţă că autorul Paiaţelor pregătea o nouă operă după Scenes de la vie de boheme, pentru ca ziarul de după amiază ,,ll corriere della sera” să publice o notă similară despre Puccini.
Reacţia lui Puccini în faţa acestei situaţii a fost pe măsura temperamentului său: ,,Să compună Leoncavallo opera, dacă doreşte, şi o compun şi eu, iar publicul să decidă!”. A început atunci o veritabila cursă ,,contra cronometru”, pe care a câştigat-o Puccini, căci opera sa La Boheme a fost reprezentată în premieră la Teatrul Regio din Torino la 1 februarie 1896, în timp ce opera cu acelaşi titlu a lui Leoncavallo abia la 6 mai 1897 la Veneţia, dar nu s-a impus niciodată. Aşa cum prevedea Puccini, publicul a ales !
Deşi a cîştigat cursa cu Leoncavallo, Puccini nu a folosit tot timpul după întîlnirea lor din martie 1893 pentru lucrul la Boema. Astfel, in primăvara lui 1894 – poate indispus de aceasta rivalitate artistică -, el s-a interesat de romanul La lupa (Lupoaica) al sicilianului Giovanni Verga, autorul nuvelei Cavalleria rustieana, după care a realizat Mascagni opera sa omonimă. A plecat atunci în Sicilia, s-a întîlnit cu Verga, a discutat subiectul, dar, la întoarcere, în cursul unei mai lungi convorbiri cu marchiza Gravina – fiica Cosimei Wagner, căsătorită cu un Sicilian – s-a lăsat convins că La lupa nu i se potriveşte. În consecinţă, a reluat lucrul la Boema în tot cursul anului 1894, iar în ianuarie 1895 a început să orchestreze actul I. Ultimul act a fost gata orchestrat la 10 decembrie 1895, doar cu şase săptămîni înaintea premierei.
Cînd, în seara de 1 februarie 1896, la pupitrul Teatrului Regio din Torino s-a urcat tînărul dirijor Arturo Toscanini – pe atunci în vîrsta de 28 de ani -, iar pe scena au apărut unii din marii cîntăreţi ai vremii, printre care, in rolul principal Mimi, soprano Cesina Ferrani [fosta interpreta a lui Manon Lescaut la premiera de la I februarie 1893, exact cu trei ani mai devreme), era evident ca Boema ii va aduce lui Puccini un nou triumf, anticipat de editorul Ricordi, care caracteriza, cu cîteva zile înaintea premierei, noua creaţie pucciniana drept o capodopera.
§i totuşi n-a fost aşa. Criticii, care se aşteptau la o reluare a stilului tragic din Manon Lescaut, au fost dezamăgiţi, neînţelegînd această noua manieră ,,conversaţională” a lui Puccini si nici subiectul, considerat de ei ,,departe de tradiţiile operei italiene”. S-a scris atunci in ,,La stampa” : ,,Boema nu produce o impresie deosebita asupra spectatorului, ea nu va lăsa urme adînci în istoria operei ; compozitorul ar face bine s-o considere o eroare momentană şi să continue pe drumul just”. Doar ,,Corriere della sera” prevedea ca ,,Boema va avea o lungă viaţă teatrală”. De fapt, publicul torinez s-a raliat la această ultimă apreciere. Pînă spre finele lui 1896, opera s-a reprezentat de 24 de ori cu casa închisă, au urmat Roma şi Palermo, unde Boema a triumfat, fiind considerate – conform anticipării lui Ricordi – o capodoperă, în 1897 Anglia, mai întîi la ,,Comedy Theatre” din Manchester, şi în acelaşi an la ,,Covent Garden” din Londra, tot în 1897 Statele Unite ale Americii, la ,,Los Angeles Theatre” cu o trupă milaneză, apoi in 1898 la ,,Metropolitan Opera” din New York. Bătălia pentru Boema era cîştigată definitiv de Puccini.
Deşi figură minoră a literaturii franceze, Henri Murger (1822-1861) a fost un scriitor cu mult farmec, spirit de observaţie şi simţ al umorului, avînd şi capacitatea, rar întîlnită, de a trece cu uşurinţă din zona comediei în aceea a tragediei. Romanul sau Scenes de la vie de boheme, care l-a făcut celebru, a apărut mai întîi în foiletoanele periodicului parizian ,,Le Corsaire” între 1847 şi 1849, iar ulterior a fost adaptat pentru teatru, sub titlul La vie de boheme, în 1849 şi publicat în 1851. El descrie aici existenţa precară a tinerilor artişti si a prietenelor lor în Parisul anilor 1840. Romanul este auto-biografic, deoarece Murger a trăit el însuşi o astfel de viaţă. Moartea sa, la numai 39 de ani, a fost accelerată de privaţiunile suferite în tinereţe. În roman, mai multe personaje mor de tuberculoză, o boală foarte răspîndită printre prietenii lui Murger. El însuşi se numea, cu o ironie amară, ,,un poete de I’ecole poitrinqire” (un poet din şcoala bolilor de plămîni), iar in epigramele sale descrie viaţa boema ca ,,prefaţă la spital, academie sau morga”. Este un tablou pregnant al vieţii din Cartierul Latin si Montmartre, in epoca lui Murger.
Din prima clipă, Puccini a fost conştient cît este de dificil să realizezi un libret concentrat după un roman în care personajele şi întîmplările se schimbă în mod caleidoscopic. Dar dramaturgul Luigi Illica si poetul Giuseppe Giacosa – care şi-au început cu aceasta ocazie conlucrarea, continuată ulterior cu libretele pucciniene pentru Tosca si Madame Butterfly – i-au înţeles intenţiile, avînd drept obiectiv obţinerea unui libret ,,logic, concis, interesant, bine echilibrat”. Ei au reuşit sa traducă în fapt dorinţa sa, poate doar cu excepţia actului I! din Cartierul Latin, in care dramaturgia stagnează, dar pe care Puccini l-a cerut in mod expres pentru crearea unei atmosfere impregnate de culoare locala. Iniţial, opera a fost concepută în 3 acte, începînd cu Cartierul Latin (actul II de astăzi). Adăugarea actului I (Mansarda) din forma definitive a libretului a dus la un mai bun echilibru între cele doua acte vesele şi cele două tragice. În acelaşi timp, actul I are funcţia de a contura mai dar caracterele eroilor înaintea apariţiei lor in tumultul marelui ansamblu din Cartierul Latin.
Faţă de romanul lui Murger, libretiştii Illica şi Giacosa au procedat la o seama de concentrări. nu numai in privinţa acţiunii, ci şi a personajelor. Astfel, dacă poetul Rodolfo continue sa constituie în operă, ca şi în roman, autoportretul lui Murger, pictorului Marcello îi corespund trei personaje murgeriene : scriitorul Champfleury şi pictorii Lazare si Tabar. Filozoful Colline este şi el rezultatul concentrării studentului în filozofie Jean Wallon – avînd buzunarele paltonului doldora de cărţi – cu Tra-padoux, un bărbat înalt, îmbrăcat cu un palton vechi, decolorat (de aci s-a născut şi ideea ,,ariei paltonului”. Dintre eroinele feminine, Mimi este un personaj compus din mai multe prietene ale lui Murger : Marie, fragile, cu aspect inocent, Lucille, o midineta căreia Murger ii spunea adeseori Mimi – de unde replica Si, mi chiamano Mimi / Ma il mio nome e Lucia (Mi se spune Mimi / Dar numelemeue Lucia)- şi Francine, de la care provine episodul cu pierderea cheii. Cit despre Musette, ea este In roman Marie Roux, un fost model al pictorului Ingres, cocheta, avida de cîstiguri şi posesoarea unei voci frumoase dar cu care cînta atît de fals, incit Murqer a poreclit-o Musette (de la musette = cimpoi popular francez, cu un ison aflat in permanent dezacord cu melodia). Ideea unificatoare a întregii opere este aceea a frigului, căci acţiunea se petrece iarna, in ajun de Anul Nou, in primele două acte, şi într-o dimineaţă mohorîtă de februarie in actul al III-lea. Prima întîlnire între Rodolfo si Mimi începe cu aria lui Rodolfo Che gelida manina / Se la lasci riscaldar (Ce rece va e mina / Da-ti-mi voie s-o-ncalzesc), iar în actul al IV-lea Mimi se plînqe de frig : ,,Ho tanto freddo I/ Se avessi un mani-cotto / Quest! mie man! riscaldare | Non si potranno mai ? (Mi-e atît de frig / Dac-aş avea un manşon / Nu s-ar putea oare încălzi / Mîinile mele ?1. Frigul acesta, îmbinat cu foamea, cu sărăcia, este însă compensat de căldura dragostei, de buna dispoziţie tinereasca, de simţul umorului. Sentimentul dragostei apare desigur diferenţiat în funcţie de temperamentele eroilor, mai exploziv, mai extrovertit la Marcello şi Musette, mai delicat, poate mai profund la Mimi si Rodolfo.
Muzica lui Puccini urmează îndeaproape dialogurile, temele apar prelucrate în maniera leitmotivelor, dar nu simfonic-aramatic ca la Wagner, ci în structuri simetrice, bine închegate, care cuprind adeseori doar cîteva măsuri. Astfel, de pilda – cum spunea Puccini însuşi – ultimul act este construit exclusiv din reminiscente ale unor teme din actele anterioare (inclusiv fraza lui Rodolfo Che gelida manina din actul I care apare citată în duetul final Mimi-Rodolfo). Eleganţa şi strălucirea în conducerea vocilor a avut drept urmare o orchestraţie mai rafinată decît în Manon Lescaut, cu inedite combinaţii timbrale (instrumente soliste, harpa), în deosebi în paginile lirice ale operei. Deasemeni apar si in armonie unele îndrăzneli specific pucciniene (mai ales cuvinte paralele in deschiderile actelor (I şi III). În ciuda caracterului de ,,durchkomponierte Oper” (opera compusă dintr-o bucată, fără ,,numere” izolate), Boema include totuşi cîteva pagini devenite celebre si ca arii sau scene separate, de o generoasă inspiraţie melodica. Ele sînt, în actul l; Che gelida maniha (Rodolfo), Si, mi ehianlano Mimi (Mimi) si O soave fanciulla (Rodolfo), in actul al ll-len Quando me’n V6 (valsul Musettei), in actul al Ill-lea Gia un’altra volta (Rodolfo) si D’onde lieta usci al tuo grido d’amore / Addio senza rancor (Mimi), iar in actul al IV-lea Mimi, tu piu non torn! (Rodolfo), Vecchia zimarra, (Colline, ,,aria paltonului”) si Sono andati (Mimi).
Compusă în momentul de apogeu al curentului verist in opera italiană, Boema s-a impus însă înainte de toate printr-o tentă lirică de cuceritoare sinceritate, ceea ce i-a si determinat popularitarea, datorită căreia d devenit una din cele mai des reprezentate creaţii de teatru liric din repertoriul universal.
Popularitatea aceasta s-a reflectat si in discografia operei. Lăsînd la o parte nenumăratele discuri-recital ale marilor cântăreţi, care includ pagini din Boema, să ne oprim asupra înregistrărilor integrale. Vom constata astfel că există în momentul de faţă peste 30 de versiuni, realizate sub conducerea unor maeştri prestigioşi ai baghetei, începînd cu dirijorul premierei absolute din 1896, Arturo Toscanini, de aceasta data însă la pupitrul orchestrei americane N.B.C., şi continuînd cu Sir Thomas Beecham (cu orchestra R.C.A. Victor), Herbert von Kardan (Filarmonica din Berlinul occidental), Gepro Solti (London Philharmonic Orchestra), Tullip Serafin si Alberto Erede (ambii cu Academic Santa Cecilia din Roma), An-tonino Votto (de două ori, odată cu Scala din Milano, alta data cu orchestra festivalului ,,Maggio musicale” din Florenţa), Thbrnas Schippers (Opera din Roma), Georges Tzipine (Opera Comique din Paris) etc.
În ce priveşte distribuţiile acestor înregistrări integrale, găsim printre cîntăreţi numele cele mai ilustre ale scenelor lirice din veacul nostru. În rolul Mimi pot fi astfel ascultate pe discuri vocile sopranelor Nellie Melba, Erna Berger, Maria Callas,, Renata Tebaldi, Victoria de Los Angeles, Montserrai Caballe, Renata Scotto, Mirella Freni, Rosanna Carteri, Martha Angelici, Katia Ricciarelli, Licia Albarlese, iar in Musetta acelea ale lui Anna Moffo, Hilde Guden, Erikb Koth, Gianna d’Angelo, Elizabeth Harwood, Lilcine Amdra, Iolanda Meneguzzer. Pe Rodolfo I-au interpretat, in diferitele versiuni discografice, marii tenori de ieri si de azi John McCorrhack, Libero de Luca, Helge Roswaenge, Benjamino Gicjll, Ferruccio Tagliqvini, Jan Peerce, Giuseppe di Stefanp, Carlo Bergonzi, Gianni Poggi, Jussi Bjprling, Nicolai Gedda, Luciano Pavarotti, Placido Domingo, Jose Carreras, pe Marcello baritonii Tito Gobbi, Ettore Basiianinl, Giuseppe Taddei, Mario Sereni, Rolando Panerai, Robert Merrill, Dietrich Fischer-Dieskau, Sherrill Milnes, Ingvar Wixell, iar pe Colline basii Cesare Siepi, Nikolai Ghiaurov, Ruggiero Raimondi, Giorgio Tozzi, Ferruccio Mazzbla.
Odată cu acest album, discografia Boemei se îmbogăţeşte cu o valoroasă contribuţie românească, realizată cu concursul unor cîntăreţi care au dat adeseori viaţă, cu deosebit succes, rolurilor operei in spectacolele scenei bucureştene, unii dintre ei însă şi pe mari scene lirice ale lumii, după cum se poate constata din biografiile lor artistice publicate în continuarea acestei broşuri.
EDGAR ELIAN

Rodolfo: LUDOVIC SPIESS

Becoming in 1964 a vocal soloist of the Romanian Opera in Bucharest, Ludovic Spiess acquired during the following years a rich repertoire, including parts in operas by Mozart (Tamino in The Magic Flute), Beethoven (Florestan in Fidelio). Weber (Max in Der Freischütz, Hüon in Oberon), Verdi (Ernani, Don Carlos, Otello, Radames in Aida, Manrico in II Travatore, R’c-cardo in Un Ballo in Maschera), Puccini (Rodolfo in La Boheme, Mario in Tosca, Pinkerton in Madama But­terfly, Calaf in Turandot), Wagner (Lohengrin), Bizet [Don Jose in Carmen), Mussorgsky (The False Dmitri in Boris Godunov), Leoncavallo (Canio in I Pagliacci), Ri­chard Strauss (Herodes in Salome, The Italian Singer in Der Rosenkavalier), Saint-Saens (Samson in Samson and Delilah). He also obtained several awards at interna­tional singing contents, in Bucharest (1964), Toulouse (1964), Rio de Janeiro (1965) and s’Hertogenbosch (1966). Along the years, Ludovic Spiess had the opportunity to sing on the stages of the most important opera thea­tres in the world, such as ,,La Scala” in Milan, Teatro ,,San Carlo” in Naples, Teatro Costanzi in Rome, Tea-fro Regio in Turin, the Arena in Verona, Staatsoper in Vienna, Bayrische Staatsoper in Munich, Grand Opera in Paris, Opernhaus in Zurich, Bolshoi Teatr in Moscow, Metropolitan Opera in New York, Qpera House in San Francisco, Teatro Colon in Buenos Aires, as well as in the Netherlands, Mexico, Singapore etc., where he sang under the baton of famous conductors such as Herbert von Karajan, Leonard Bernstein, Nello Santi, Alberto Erede, Roberto Benzi, Francesco Molinari-Pradelli, Nino Sanzogno, Gianandrea Gavazzeni etc., and in the com­pany of such great singers as Sena Jurinac, Rita Gorr, Birgit Nilsson, Mirella Freni, Christa Ludwig, Leontyne Price, Anna Moffo, Nikolai Ghiaurov, Kim Borg, Dietrich Fischer-Dieskau, Piero Cappuccilli, Sherrill Milnes and others. His. discography includes the complete opera recordings of Boris Godunov (The False Dmitri) with Herbert von Karajan conducting the Wiener Philhar-moniker on ,,Decca” records, Iphigenia in Aulis by Gluck (Achilles) with Kurt Eichhorn at the desk of the Bayerischer Rundfunk, on ,,Ariola” records, Aida (Ra­dames), Carmen (Don Jose) and Turandof (Calaf) with Giuseppe Patane conducting the Dresdner Staatskapelle on ,,Eterna”. His partners are, on ,,Decca”, Nikolai Ghiaurov and Anna Moffo, on ,,Ariola” Dietrich Fi­scher-Dieskau and Anna Moffo, on ,,Eterna” Anneliese Rothenberger, Brigitte Fassbdnder and Ingrid Bjoner Besides, Ludovic Spiess has recorded, on ,,Electrecord’ records the complete operas Samson and Delilah (Sam­son), Turandot (Calaf) and La Forza del Destino (Don Alvaro), two operatic recitals, one operetta recital and one recital with Italian canzone and on Jntercord” [West Germany) another operatic recital. In Paris, he was in the cast of two TV opera films, II Trovatore (with Montserrat Caballe) and Fidelio (with the Romanian so­prano Maria Slatinaru).

Mimi: EUGENIA MOLDOVEANU

Eugenia Moldoveanu is one the main representatives of the younger generation of Romanian opera singers. After studying at the Bucharest Ciprian Porumbescu Conservatory, she was engaged at the Romanian Opera in Bucharest in 1968 and made her stage debut as Donna Anna in Mozart’s Don Giovanni. Two years later, she was awarded the First Prize at the George Enescu International Contest in Bucharest and the First Grand Prix at the International Contest in Toulouse. In 1973 she carried off the Gold Medal of the Katia Popova International Contest in Bulgaria and the First Grand Prix of the Madama Butterfly International Contest in Nagasaki, Japan, where the trophy was pre­sented to her, on behalf of the jury, by the great sin­ger Maria Callas. Along the years, Eugenia Moldoveanu has acquired a comprehensive repertoire, including parts in operas by Mozart (Donna Anna and Donna Elvira in Don Giovanni, Pamina in The Magic Flute, Fiordiligi in Cos! fan tutte), Verdi (Violetta in La Tra-viata, Leonora in II Trovatore, Leonora in La Forza del Destino, Elvira in Ernani), Puccini (Mimi and Mu­sette in La Boheme, the title parts in Tosca and Ma­dama Butterfly), Bizet (Micaela in Carmen), Massenet (ihe title part in Manon), Tchaikovsky (Tatiana in Eugene Onegin) and in operas by Romanian composers, among which Antigone in Oedipus by George Enescu.

Eugenia Moldoveanu, whose talent has reached full brilliancy, is permanently invited to perform on the most prestigious opera stages in the world, such as the Me­tropolitan Opera in New York (where she sang La Tra­viata and La Boheme), the Staatsoper in Vienna (Don Giovanni, La Boheme, Madama Butterfly), the ,,Covent Garden” Theatre in London (Eugene Onegin, La Boheme), the Grand Theatre in Geneva (Don Giovanni), the ,,La Fenice” Theatre in Venice (Madama Butterfly, original version), the Deutsche Staafsoper in Berlin (La oheme, Madama Butterfly), the Frankfurt Opera (La Traviata), The Bonn Opera (La Traviata), the Bolshoi Theatre in Moscow (Madama Butterfly), the Colon Thea­tre in Buenos Aires (La Traviata) as well as at the opera theatres in Hamburg, Stuttgart, Wiesbaden, Leip­zig, Dresden, Prague, Belgrade, Sofia and in the great Japanese cities Tokyo, Osaka, Nagasaki and Kyoto, in Sweden, France, Turkey, the Netherlands etc. with fa­mous partners such as Carlo Bergonzi, Alfredo Kraus, Ruggiero Raimondi, Giuseppe Taddei, Placido Domingo, Peter Schreier, Jose Carreras, Giacomo Aragall, Eber-hard Wachter, and under the baton of great conductors like Horst Stein, Julius Rudel, Jim Conlon etc.

Marcello: DAVID OHANESIAN

David Ohanesian’s debut took place in 1950, on the stage of the Cluj-Napoca Romanian Opera, in the part of Tonio from I Pagliacci. During the following years, his repertoire reached over 20 parts, of dramatic barytone, lyric barytone and even of bass, thanks to the great extension of his voice. The year 1958 brought a first turning point in the artist’s career. For the premiere of George Enescu’s opera Oedipus in Bucharest, during the first edition of the international festival dedicated to the memory of the great Romanian composer, David Ohanesian was chosen to perform the title part of a seldom met vocal and acting complexity. The extraordinary success he obtained on that occasion determined not only his immediate appointing by the Bu­charest Romanian Opera, but also nis identification with the part of Oedipus, which he performed over 120 times. It is, as he often stated, the part which ,,crowned his career”.

In 1967, at the IV-th ,,George Enescu” Festival, one of the guests was composer Rolf Liebermann, intendant of the Hamburg Opera. Listening to David .Ohanesian in Oedipus and Lohengrin, Rolf Liebermann was so enthu­siastic about the Romanian singer, that he offered h^:m a contract for 30 performances a year at the Hamburg Opera. That was the second turning point in David Ohanesian’s carrer, his admission in the elite of international lyrical art. During the ten years (1968-1978) of his collaboration with the Hamburg Opera, David Ohanesian performed his great barytone parts in Rigo-letto, Aida (Amonasro), Cavalleria rusticana (Alfio), I Pagliacci (Tonio), Tosca (Scarpia), Lohengrin (TelramundJ, to which he added new ones, in Verdi’s I Vespri Sicilian!, Janacek’s From ihe House of the Dead, Britten’s Billy Budd, his partners being stars of the irjternational opera stage, such as sopranos Renata Scotto, Leontyne Price, Martina Arroyo, mezzo-sopranos Astrid Varnay, Grace Bumbry, tenors Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Giacomo Arngall, Jon Vickers, James- King, basses Martti Talvela and Nikolai Ghiaurov. At the same time – in Hamburg, as well as in other European artistic centres like Vienna, Paris, Barcelona, Athens etc. – the desk was held by such oersonaiitles as Zubin Mehta, Riccardo Muti, Lorin Maaze I, Nello Santi, Leopold Ludwig, Georges Sebastian. Hans Swarowski.

Schaunard: LUCIAN MARINESCU

Lucian Marinescu studied at the ,,Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest until 1965, being afterwards appointed vocal soloist of the Romanian Opera in Bucharest. Between 1969 and 1975, he took part at different international singing competitions, ob­taining the Grand Prix in Toulouse and Roubaix, the Silver Medal in Paris and different other prizes in Ver-viers, Barcelona and Rio de Janeiro. Gradually, his repertoire included parts in operas by Mozart (Guglielmo in Cosi fan tutte), Cimarosa (Robinson in The Secret Mar­riage), Donizetti (Lord Ashton in Lucia de Lammer-moor, Malatesta in Don Pasquale), Rossini (Figaro in The Barber of Seville), Verdi (Germont in La Traviata, Count of Luna in II Trovatore, Don Carlo di Vargas in la Forza del Destino, Rodrigo in Don Carlos, Ford in FalstaH, Renato in Un Ballo in Maschera), Puccini (Lescaut In Manon lescaut, Ping in Turandot, Schaunard in La Boheme), Leoncavallo (Silvio in I Pagliaeci), Tchai­kovsky (Onegin in Eugene Onegin) etc. Beyond the fron­tiers of Romania, he sings in France, Italy, Portugal, West Germany, German Democratic Republic, Greece, Yugoslavia, Hungary, Czechoslovakia, Bulgaria and the Soviet Union.

Musetta: ELVIRA CÎRJE-DRUICĂ

Soprano Elvira Cîrje-Druică studied at the ,,Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest and later in Italy, in Florence with Gino Becchi and at the Massimo Theatre in Palermo with Gina Cigna. Her first part at the Romanian Opera in Bucharest, where she is a vocal soloisf, was Lady Billows in Benjamin Britten’s Albert Herring, in 1973. Since then, she constantly enlargened her repertoire, singing in operas by Mozart (Fiordiligi in Cosi fan tutte, Pamina in The Magic Flute), Weber [Agathe in Der Freischutz), Verdi (Elvira in Ernani), Gounod (Margaret in Faust), Bizet (Micaela in Carmen), Puccini (Musette in La Boheme, Lauretta in Gianni Schic-ehi), Massenet (Manon), Leoncavallo (Nedda in I Po-gliacci) and by Romanian composers. Besides singing in Bucharest, she was invited abroad, in Italy, Finland, the German Democratic Republic, the Soviet Union, Bulgaria, China. In 1980, she was’awarded the ,,Sagittario d’Oro” Prize, conferred by the International Academy of Art and Culture (C.I.D.A.F.) in Rome.

Colline: DAN ZANCU

After accomplishing his studies at the ,,Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest (in 1965), Dan Zancu began his career at the Music Theatre in Galaţi, where his repertoire included the parts of Figaro (in Mozart’s Marriage of Figaro), Escamillo (in Carmen), Mephisto (m Faust), Ferrando (in II Travatore), Colline (in La Boheme). Since 1972, he is a vocal soloist of the Romanian Opera in Bucharest, where he enlargened his repertoire, singing Kaspar (in Der Freischutz), Bitterplf (in Tannha’user), De Silva (in Ernani), Don Alfonso (in Cosi fan tutte), Gremin (in Eugene Onegin), Alfio (in Cavalleria rusticana), Pizzarro (in Fidelio), Monterone (in Rigoletto). Participating at the international singing con­tests ,,Francisco Vifias” in Spain, ,,George Enescu” in Bucharest and in the Netherlands, he obtained everywhere prizes. His activity includes also tours abroad, m Switzerland, Yugoslavia, the German Democratic Republic, Czechoslovakia, Poland, Hungary, Bulgaria.

Alcindoro: CONSTANTIN GABOR

After having accomplished his studies in the singing class of the ,,Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bu­charest, Constantin Gabor (born in 1929) has been appoin­ted in 1959 as a vocal soloist of the Romanian Opera in Bucharest. His debut took place in The Barber of Seville (the part of Don Bartolo). The ,,basso buffo” genre brought him tremendous successes in the parts of Don Pasquale, Geronimo, Leporello, Antonio, Uberto, Kezal, Ochs von Lerchenau, although he sings also other kinds of opera parts, as for instance Don Alfonso. Varlaam, Papageno and Don Bartolo fom Mozart’s Marri­age of Figaro. His vocal qualities, his singing techni­que, as well as his dramatic art represent the principal motives thanks to which he is appreciated not only in Romania, but also abroad, in Paris, Besancon, Wiesba­den, Stuttgart, Saarbrucken, Stockholm, Athens, Ankara, Moscow, Sofia, Russe etc., where he was invited several times as soloist or together with other Romanian sin­gers.

Benoit: POMPEI HĂRĂŞTEANU

Bass Pompei Hărăşteanu (born in 1935) studied singing at the ,,Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bu­charest and frequented afterwards the improvement courses of professor Constantin Stroescu, a maestro of the lied genre. During his studies, he got awards of the international singing competitions in Budapest (,,F. Erkel”, 1960, ll-nd Prize), s’Hertogenbosch (1965, ll-nd Prize), Bucharest ,,G. Enescu”, 1967, ll-nd Prize) and Barcelona (,,Fr. Vinas”, 1968, l-st Prize). His debut took pjace in 1968 at the Romanian Opera in Bucharest, as King Heinrich in Wagner’s Lohengrin. Beginning with the next season, he was appointed vocal soloist at the Stadttheater in Bonn (West Germany), where he sang the parts of Sarastro (The Magic Flute), Ramphis (Aida), Ferrando (II Trovatore), Cancian (I Quattro Rusteghi) a.o. Until 1971, Pompei Hărăşteanu was a guest singer also of the Opera Theatres in Dortmund, Augsburg and Bar­celona. He also sustained vocal recitals in Bonn, Mu­nich, Berlin, Barcelona, Madrid, Rome, Naples, Florence etc., singing lieder by Schubert, Schumann, Ravel, Enescu, and participated at the performing of oratorios by Bach, Haydn, Beethoven Dvorak, Verdi. From 1971 on, he is a vocal soloist of the Romanian Opera in Bu­charest, his repertoire including – besides the above-mentioned – parts in operas by Beethoven (Rocco), Do­nizetti (Don Pasquale, Raimondo), Delibes (Nilakantha), Verdi (Sparafucile. De Silva, Great Inquisitor), Tchaikowsky (Gremin), Wagner (Landgraf, Daland, Wotan in Die Walkiire) and in concert performances of Wagner operas (Alberich in Rheingold, Wanderer-Wotan in Sieg­fried, Hagen in Gotterdammerung). During the last de­cennial, he was invited to sing in most of the European countries (in 1979-1980 especially at the Staatsoper in Berlin), in China, Korea and Singapore.

Dirijor: CONSTANTIN PETROVICI

Constantin Petrovici studied orchestra conducting at the ,,Gprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest with George Georgescu and Constantin Silvestri. His debut as a conductor of the Radiotelevision choir took place in 1952, when he was still a student. Later on, he obtained a scholarship for studies in Italy, at the ,,Scala” in Milan and the ,,Costanzi” Theatre in Rome. Since 1959, he is one of the Bucharest Opera’s conductors, having 52 operas and ballets in his repertoire and conducting over 1500 performances until now, especially Italian operas (Verdi, Puccini, Rossini, Donizetti, Mas-cagni, Leoncavaflo). With the Bucharest Opera ensemble, he conducted operas and ballets in Madrid, Seville, Lidge, Salonica, Berlin, Sofia, Moscow. Besides, he was invited to conduct other ensembles in Munich, Ankara, Salonica, Novi Sad, Skopje, Russe. Moreover, he tea-ched between 1957 and 1977 at the ,,George Enescu” Music High School in Bucharest, giving many concerts with the school’s orchestra. His activity includes also concerts with symphony orchestras all over Romania, in Cluj-Napoca, Timisoara, Brasov, Sibiu, Craiova, Tirgu-Mures, Bacau etc. La Boheme belongs to his repertory since December 15-th 1968, when he conducted Puccini’s opera for the first time.