J.S. Bach, A. Vivaldi – Concert pentru două viori si orchestră in RE minor. Concerto Grosso Pentru Două Viori Și Orchestră În La Minor

Disc Vinil » J.S. Bach, A. Vivaldi – Concert pentru două viori si orchestră in RE minor. Concerto Grosso Pentru Două Viori Și Orchestră În La Minor

Bach. Vivaldi - concerte pt. 2 viori si orch. 1

J.S. Bach, A. Vivaldi – Concert pentru două viori si orchestră in RE minor. Concerto Grosso Pentru Două Viori Și Orchestră În La Minor

Artist (grup, formaţie etc.):
J.S. Bach, Antonio Vivaldi
Componenţă:
Solişti: David şi Igor Oistrach
Categorie (gen):
muzică simfonică, muzică clasică
Orchestra(e):
Royal Philharmonic Orchestra London
Dirijor:
Sir Eugene Goossens, David Oistrach
Casa de discuri:
Electrecord
Cod casa de discuri:
N.I.I. 433/77, ST-ECE 0889
Ţara:
Romania
Tiparul:
l. P. „Bucureştii-Noi"

113 lei

3 în stoc

Descriere Produs

Muzica — artă temporală — devine in epoca Barocului o formă de expresie perfect adaptabilă realităţilor acestei epoci. Dar dacă artele plastice au abandonat rigoarea clasicismului pentru a exprima o altă tematică, in muzică. Barocul semnifică tocmai perioada clasicismului. Pentru exprimarea patosului Barocului, muzica îşi va căuta formulele specific clasice, îşi va stabili arhitectonica sa, îşi va echilibra raportul conţinut-expresie. Este, de aceea, mai corect să’ se vorbească despre muzica Barocului decît despre muzică barocă. Perfecţiunea şi echilibrul pe care muzica le atinge în această epocă o situează în afara noţiunii de ciudat, de bizar, care se atribuie termenului Baroc.

Experienţa cîtorva veacuri de creaţie teoretică şi practică culminează în Renaştere prin arta contrapunctică. Difuzarea accesibilă a muzicii in. păturile largi este pregătită prin trecerea spre stilul monodiei acompaniate. Paralel cu dezvoltarea dramei pastorale spre genul operei, genurile muzicii instrumentale îşi asigură înflorirea, prin cuceririle lutieriei. O splendidă împletire a perfecţionării instrumentelor de coarde cu dezvoltarea tehnicii instrumentale şi cu crearea formelor muzicale, conferă acestei epoci un caracter unic în istoria muzicii. Numele sonore ale lutierilor Maggini, Amati, Guarnieri, Stradivari, Gua-dagnini se asociază cu cele ale creatorilor stilului violonistic şi al genului sonatei sau al concertului, Legrenzi, Bassani, Vitali, Corelli, Torelli, Geminiani, Vivaldi, Tartini. Consemnînd importanţa contribuţiei şcolilor din Bologna, Roma, Veneţia, Padua, putem înţelege filiaţia perfectă în continuitatea supremaţiei şcolii italiene, de la Carlo Farina la Paganini, de la Vitali la Viotti. Aceste şcoli au exercitat o mare influenţă asupra creaţiei altor popoare, vecine sau mai depărtate. Procesul lent al individualizării formelor muzicale poate fi urmărit în toate înlănţuirile, pregătirile şi dezvoltările pînă ia culmile care s-au înscris definitiv în istoria muzicii şi cercetarea epocii Barocului oferă cele mai grăitoare exemple de aspiraţii spre organizarea ideală a gîndirii umane, înlănţuirea suită — sonată — concert rămîne o demonstraţie de proces evolutiv cu toate aspectele de tatonare, experienţă, metamorfoză, sinteză. Concerta grosso se desprinde din procesul pregătitor in numai cîteva decenii, în pragul dintre cele două veacuri ale muzicii preclasice. Genul este caracterizai prin prezenţa unor executanţi cu calităţi solistice, formînd grupul numit concertino şi a unui grup mai mare, or­chestral, numit tutti. Se poate urmări evoluţia acestei forme la Stradella (1680), Muffat (1701), Torelli (1709), Corelli (1712). Deşi se atribuie lui Torelli crearea concertului, el nu este totuşi decît o treaptă spre definitivarea formei, care-i revine lui Corelli. In ale sale 12 Concerti, genul capătă stabilitatea unei construcţii bine definite.. Grupul solistic format din două viori şi violoncel se opune unui tutti orchestral însoţit de cembalo sau orgă. In genere, el foloseşte patru mişcări contrastante, dintre care prima este o introducere solemnă, iar a treia o cantilenă, încadrată între două allegro-uri. Genul va culmina în creaţiile lui Vivaldi, Haendel şi Bach.

 

Antonio Vivaldi (1676—1741) violonist virtuoz, pedagog şi compozitor, rămîne una dintre cele mai strălucite figuri ale geniului italian şi ale epocii preclasice. O operă vastă, nu incă în întregime cunoscută, cuprinzînd 80 de sonate pentru vioară, peste 400 de concerte, în majoritate pentru instrumente de coarde şi altele incluzînd şi instrumente solistice de suflat, precum şi o sumă de lucrări aparţinînd unor genuri diferite, atestă forţa crea­toare a lui Vivaldi. Intr-o amplă şi documentată lucrare, muzicologul francez Marc Pincherle comentează soarta acestei imense creaţii, care a fost dată uitării. O dată cu redescoperirea geniului lui Johann Sebastian Bach, creaţia lui Vivaldi este şi ea readusă la lumină, datorită interesului pe care Bach l-a arătat lucrărilor lui Vivaldi, după care a făcut transcrieri şi aranjamente. Trăsăturile esenţiale ale creaţiei lui Vivaldi apar

în deplină maturitate în forma concertului şi în abordarea muzicii programatice.

In opus 8, în ciclul „Anotimpurile”, Vivaldi reuşeşte să dea un sens coloristic evident, o atmosferă caracteristic diferenţiată, fiecăruia dintre cele patru concerte, izbutind să realizeze cu mijloace foarte simple patru tablouri sugestive, in întîmpinarea acestui gen, Vivaldi şi-a afirmat foiţa expresivă in numeroase concert! grossi, printre care şi acest nr. 3, op. 6, in la minor, pentru două viori ţi orchestră de coarde.

Remarcăm în această lucrare reprezentativă stabilirea conţinutului la trei mişcări, repede — lent — repede, marea capacitate de concentrare a expresiei (care îşi păstrează însă patosul şi exuberanţa) şi extraordinara strălucire a pasajelor violonistice. In partea mediană, Largheţto e spiritoso, în re major, melodia păstrează, dincolo de esenţializarea unei expresii amare, o nobleţe şi o puritate rar întîlnite. Allegro-urile scînteiazâ in dialogurile strînse dintre soli şi tutti.

 

Johann Sebastian Bach (1685 — 1750), muzicianul tuturor timpurilor, a dăruit muzicii instrumentale o adevărată comoară. In perioada de la Kothen el compune aproape exclusiv muzică pentru diferite instrumente, izbutind să atingă, in toate genurile şi formele muzicale ale timpului, o sinteză unică în istoria muzicii. Desăvîrşind gindirea polifonică, el îmbină genial conceptul contrapunctic cu cel armonic, într-o monumentală concepţie estetică. O mare inventivitate melodică şi armonică asigură fiecărei lucrări o mare originalitate. Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor este o capodoperă de echilibru, de perfecţiune a formei, de expresie nobilă, în care sentimentele sînt epurate de orice sentimentalism.

 

David Oistrach şi Igor Oistrach îşi unesc forţele în realizarea demna de înălţimea creaţiei. Proporţia ideală de sunet se înscrie într-o tehnică sobră, în care expresia capătă acel aer de nobleţe cerut de aceste lucrări.

GEORGE MANOLIU

playlist

J. S. BACH
CONCERT PENTRU DOUĂ VIORI Şl ORCHESTRĂ ÎN RE MINOR,
BWV 1043
I. Vivace
II. Largo, mă non troppo
III. Allegro

A. VIVALDI
CONCERTO GROSSO PENTRU DOUĂ VIORI Şl ORCHESTRĂ DE COARDE ÎN LA MINOR, OP. 3, Nr .8
l. Allegro
II. Largheţto e spiritoso
III. Allegro

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “J.S. Bach, A. Vivaldi – Concert pentru două viori si orchestră in RE minor. Concerto Grosso Pentru Două Viori Și Orchestră În La Minor”