Descriere

Personalitatea lui Aleksandr Konstantinovici Glazunov (1865—1936) continuă să suscite interesul și curiozitatea melomanilor, oferind la acest sfîrșit de veac încă numeroase surprize. Moștenitor direct al esteticii romanticilor ruși — Grupul celor cinci. Ceaikovski —, Glazunov a avut privilegiul de a se forma sub îndrumările lui Rimski Korsakov. De aici, cultura profesională complexă, înclinația spre fastul coloristic și amprenta expresivă inconfundabilă a tradiției preluate, trăsături ce îi vor distinge întreaga creație. Ca și alți artiști ai epocii sale, epocă de tranziție de la romantism spre veacul XX, muzicianul va fi deschis și altor influențe stilistice ale timpului. Ceea ce îl distinge însă de Skriabin, pe de o parte, de Rahmaninov, pe de altă parte, este credința în echilibrul arhitectonicii clasice și în valorile tradiției, fapt explicabil nu numai temperamental. Glazunov, ca profesor (1899) și director al Conservatorului din Petersburg (1905—1928) devine și unul dintre teoreticienii de valoare ai ținutei academice, privind cu prudență înnoirile manifestate în primele decenii ale secolului nostru, în bună parte meritorii, aceste orientări ale sale 1-au condus însă și spre o situare estetică aparte, mai puțin apropiată de valurile succesive ale modelor și succeselor. Cu timpul, opera sa componistică s-a încadrat astfel unui trecut oarecum rupt de contemporaneitate, fiind pîndită de umbrele uitării, excepție făcînd cîteva simfonii, Concertul pentru vioară sau baletul Raimonda. Academismul ce îi etichetează creația a devenit însă o stavilă în cunoașterea’ muzicii sale, lipsind publicul de pagini interesante, atrăgătoare, pe care, datorită unor realizări discografice recente — dintre care și înregistrarea de față, semnată de Horia Andreescu la pupitrul Filarmonicii „Moldova” — are acum ocazia să le redescopere.

Lucrările pe care le ascultăm ne relevă fațete surprinzătoare ale marelui compozitor rus. Dincolo de simfonii și muzică de balet, Glazunov se distinge ca un miniaturist, înclinat spre cultivarea nuanței și detaliului. Există în această preocupare a sa reflexul creației predecesorilor dar și o preferință proprie de a surprinde, în dimensiunile reduse ale unor piese de orchestră, imagini ce nu și-ar fi aflat locul în ample edificii simfonice. Iată astfel Uvertura Carnavalul, op. 45, scrisă în perioada compunerii Simfoniei a V-a, căreia îi opune o ambianță plină de exuberanță juvenilă. Idila op. 14 nr. l, aduce, în continuare, un contrast de atmosferă, reflectînd efluviile unui lirism discret, pe care linia coardelor îl subliniază, în Cortegiul solemn, op. 91, sonoritatea amplă și amprenta specific slavă a ideilor melodice omagiază personalitatea lui Stasov, la împlinirea vîrstei de 50 de ani (f894). Puțin după succesul timpuriu al Simfoniei nr. l, tînărul compozitor a realizat Serenada nr. l, op. 7 care, ca și Serenada nr. 2, op. 11, oglindește ambianța specifică acestui tip de miniatură romantică, impreg¬nată de farmecul unor efuziuni poetice. Cu totul alta este ambianța Reveriei orientale op. 14, nr. 2, pagină scrisă sub impresia puternică a perioadei în care, împreună cu Rimski Korsakov, lucra la orchestrarea operei Cneazul Igor de Borodin (1896—1897). Reflexele intonaționale, liniile melodice, unele pulsații ritmice par să traducă, lntr-un lim¬baj propriu, impresiile studiului aprofundat al capodoperei borodiniene. Muzica Scenei dansante, op. 81 (1904) reflectă, pe de altă parte, omagiul adus de compozitor lui V. Be-leaev, sprijinitorul debutului său ca dirijor și compozitor, oferind totodată un exemplu strălucit al abilității componistice caracteristice lui Glazunov.

Readucînd publicului aceste pagini de mu¬zică, Horia Andreescu impresionează, prin vi¬vacitatea gestului interpretativ, capabil a im¬pune în marele repertoriu de concerte opere pe nedrept uitate.

dr. GRIGORE CONSTANTINESCU

Conductor Horia Andreescu belongs to the pleiad of musicians who represent full-fledged values of contemporary Romanian culture. Underlying his professional ascent is a solid and complex education which he achieved attending the Bucharest Conser¬vatory (Stefan Niculescu — composition, Constantin Bugeanu — conducting), the Vienna Academy of Music (Hans Swarowsky — con¬ducting) and Sergiu Celibidache’s master classes in Bucharest, Trier and Munich. During the first years of his career, he won several awards which pointed to his interpre¬tive merits : the Nikolai Malko competition in Copenhagen, 1977 ; the Ernest Ansermet competition in Geneva, 1978; the critics’ prize at the Contemporary Music Biennial Festival in Berlin, 1981 ; the Ionel Perlea prize, Bucharest, 1986 ; the ATM critics’ prize, Bucharest, 1981 and 1985 ; the Order of Cultural Merit, 1983.

Horia Andreescu, who has appeared at the desk of virtually all Romanian symphony or¬chestras and is currently artistic director and conductor of the George Enescu Philharmo¬nic, has made numerous tours abroad (Italy, Denmark, the USSR, the GDR, West Ger¬many, Switzerland, Bulgaria, Portugal, the Netherlands, Spain and Yugoslavia) and maintains a permanent guest-conducting schedule with the Dresden Philharmonie, the Berlin Rundfunk-Sinfonie-Orchester and the Netherlands Chamber Orchestra in Amster¬dam. While countless praising reviews high¬light Horia Andreescu’s conducting perso¬nality, the most eloquent proof of his achie¬vements is his great success with the public everywhere, often immortalized on radio re¬cordings and discs, both in this country and abroad.

English version by Magda Morait