Descriere

Am mai spus-o —înainte vreme casele de discuri aveau grijă ca gravurile puse în circulaţie să nu fie datate pentru ca astfel să pară oricînd actuale. Astăzi, situaţia s-a schimbat şi am început să preferăm discurile cu identitate bine con­turată, care reunesc calităţile documentului artistic, uman, temporal . . . Din acest punct de vedere, iniţiativa « Electrecordului » de a ne restitui capodopere ale literaturii instru­mentale universale înregistrate de pianistul chinez Li Ming-qiang, laureatul primului Concurs internaţional de inter­pretare « George Enescu » din septembrie 1958 — în perioada imediat următoare acelui neuitat Premiu / care l-a făcut, odată pentru totdeauna, drag inimilor publicului şi muzicienilor români — este extrem de binevenită. Se-împlinesc, în primă­vara lui 1985, trei decenii de la stingerea din viaţă a Luceafă­rului muzicii româneşti şi una dintre cele mai frumoase cin­stiri pe care le putem aduce memoriei sale este de a retrăi clipele celei dinţii întîlniri a tinerilor interpreţi de pretutin­deni, reuniţi la Bucureşti pentru a sluji arta sunetelor la lu­mina exemplului său.

Ar trebui să fim recunoscători şi acum juriului acelui con­curs, prezidat, la secţia pian, de către Constantin Silvestri şi reunind nume ca Paul Constantinescu, Florica Musicescu, Nadia Boulanger, Carlo Zecchi, Jean Absil, Sigismund Toduţă, Monique Haas, Gheorghe Halmoş, Pavel Serebriakov, Halina Czerny-Stefanska — pentru a fi distins în persoana lui Li Mingqiang nu numai pe un tînăr de 22 de ani care, venit de peste mări şi ţări, de la mii de kilometri depărtare, pătrunsese ca nimeni altul vraja specifică a muzicii lui Enescu, dar şi pe tipul de interpret cu care maestrul nostru ar fi fost, fără îndoială, de acord, acela ce pune vibraţia interioară pe primul plan, subordonîndu-i repeziciunea degetelor agile. Din acest punct de vedere, Concursul Enescu stabilea de la început criteriul suprem, acela al comprehensiunii atotcuprinzătoare, al scrutării emoţiei operelor tălmăcite, care dădea o notă aparte acestei întreceri în complexul competiţional atît de bogat în aspecte al lumii muzicale.

« Electrecordul » repune deci în circulaţie înregistrări datate 1958, dar tratate conform tehnicii stereofonice actuale şi deci capabile din plin să răspundă exigenţelor auditorului contemporan. Dar oare numai atît? La aflarea ştirii reapariţiei înregistrărilor, am căutat în rafturi discurile « de atunci » şi mi-am reconfirmat încrederea în calităţile care le recomandă atenţiei actuale, deosebindu-le de marile înregistrări de toată ziua ale timpului nostru, fără să li se subordoneze. Astfel, de pildă, Sonata in la bemol major, opus 110, de Beetho-ven îşi relevă mesajul ei aparte şi ne vorbeşte poate mai miş­cător decît ar face-o ca integrată în albumele unor integrale discografice de largă circulaţie şi care se resimt, vrînd-nevrînd, de travaliul propriu «seriei mari ». Ascultînd-o, îmi permit să citez dintr-o cronică pe care am publicat-o pe marginea recitalurilor date de Li Mingqiang îndată după concurs şi în programul cărora Sonata figura la loc de .cinste: « . . . Se intîmplă ca tensiunea emoţională sau amploarea sonoră să vari­eze, dar esenţa artei sale este mereu aceeaşi. El e înzestrat cu o neobişnuită putere de concentrare, de cufundare în universul muzicii pe care o interpretează, trăind fiecare notă, fiecare modulaţie, fiecare nuanţă de culoare cu o intensitate pe care o comunică auditoriului în chipul cel mai direct şi totuşi păstrindu-se in cadrul unei decente pline de nobleţe. » Iar mai de­parte: «Sonata in la bemol major, opus 110, de Beethoven ni-l arată pe Li Mingqiang—• cu toate că trupul lui firav nu poate da încă tonului pianistic o amploare care să umple sala Ateneului — înfrăţit cu profunzimile filosofice ale ultimelor creaţii ale titanului. E de neuitat îndeosebi sfîşietoarea con­fesiune a acelui Arioso dolente unde fiecare sunet încărcat de o nouă semnificaţie, smulsă clapelor de sensibilitatea inter­pretului, concretizată într-un rafinament al tuşeului pe care l-ar invidia mulţi pianişti maturi. »

Cît priveşte Sonata în si minor de Liszt, după a cărei inter­pretare în concurs, Nadia Boulanger avea lacrimi de emoţie în ochi, ea ne reaminteşte că Li Mingqiang poate fi, pe rînd, « înger şi demon, mingiind clapele în pasajele lirice, pentru a ne purta apoi spre culmile dramatice ale capodoperelor ro­mantice »

În ultima vreme, vin veşti tot mai îmbucurătoare de la Li Mingqiang. A fost numit director adjunct al Conservatorului din Shanghai şi nu ne îndoim că în această calitate va trans­mite discipolilor săi, alături de alte învăţăminte preţioase, şi ataşamentul pentru Enescu şi muzica românească ; a între­prins, în vara lui 1984, cu un grup de 12 studenţi ai Conser­vatorului din Shanghai, un turneu amplu în 22 de oraşe ale Canadei ; pentru 1985, este invitat, între altele, în juriul Concursului de pian «Van Cliburn » din Texas. Şi — cea mai importantă ştire — se pregăteşte să cînte pentru prima oară Concertul în Fa major KV 459 de Mozart cu orchestra simfonică din Shanghai.

Acestea sînt noutăţile, dar nu ne îndoim că înregistrările de faţă vor redeştepta admirabilului pianist chinez amintirea toamnei lui 1958 şi a marilor clipe artistice trăite la primul Concurs Enescu ! Sîntem fericiţi să putem împărtăşi publi­cului, în condiţii noi, grăitoarea mărturie sonoră a acelor momente.

ALFRED HOFFMAN

Pianist LI MINGQIANG (born in 1936, in Ce-Chiang, the People’s Republic of China) is one of the outstanding personalities of internaţional musical life. He started his musical studies at the age of 10 with Yu Bian Ming and con-tinued them with Alfred Wittenberry. He completed these studies at the Central Conservatoire of Peking (1958) under the competent direction of the Soviet pianist and professor Kravcenko. After graduating, he worked at the Shanghai Conservatoire as deputy head of the piano department, being at the same time a member of the Leading Council of the Musicians’ Association of the People’s Republic of China.

1957 represented for the young pianist his debut in pres-tigious internaţional competitions : the « Smetana » contest as part of the « Spring in Prague » Festival (the 3^rcl Prize) the contest of the „George Enescu” International Festival (1958, 1^st Prize); the „Fr. Chopin” contest of Warsaw (1960 the 4<^h Prize).

Li Mingqiang artistic career has been particulari/ rich ; he has toured more than 22 countries among wich : Australia, Cuba, the Korean Democratic People’s Republic, Denmark, Finland, the German Democratic Republic, Greece, Iceland, Japan, Luxemburg, Norway, the Socialist Republic of Româ­nia, the Hungarian People’s Republic, the U.S.S.R., Sweden, New Zeeland, and so on.

Simultaneously, his artistic record has been enriched with numerous recording including works by Hăndel, Beethoven, Schubert, Liszt, Chopin, Enescu, Rachmaninov, He Lu-ding, Ding Shan-de, Zhu jian-er, and so on.