Schubert – Simfonia nr. 9 în DO major, D. 944 „The great”

Disc Vinil » Schubert – Simfonia nr. 9 în DO major, D. 944 „The great”

Schubert simf. 9 - 2 an

Schubert – Simfonia nr. 9 în DO major, D. 944 „The great”

Artist (grup, formaţie etc.):
Franz Schubert
Categorie (gen):
muzică simfonică (clasică)
Orchestra(e):
Orchestra simfonică a Filarmonicii „GEORGE ENESCU"
Dirijor:
George Georgescu
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1987
Cod casa de discuri:
ECE 03177
Ţara:
Romania
Producător(i):
Exporter ARTEXIM Bucharest
Redactor(i) muzical(i):
Silviana Sarcă
Grafica:
Marilena Preda-Sânc
Tiparul:
Electrecord

175 lei

2 în stoc

Descriere Produs

Celor vreo 600 de lieduri —- unele grupate în cicluri celebre —, în care expresia versului şi cea melodică sînt atît de organic închegate încît a îndreptăţit să se spună că genialul Schubert a făcut poezia să cînte şi muzica să vorbească, trebuie să li se alăture neapă¬rat creaţia în domeniul cameral-instrumental, de la piesa mică (momente muzicale, impromptuuri, lucrări pentru pian la două şi patru mîini, valsurile, dansu¬rile) pînă la sonată, trio, cvartet, cvintet, sextet, oc¬tet, fantezia concertantă. Schubert a mai scris com¬poziţii corale, în genul teatrului liric, dar şi nouă sim¬fonii ce nu se bucură încă, laolaltă, de cunoaşterea şi preţuirea binemeritate.
Un înaintaş al muzicii româneşti, Eusebie Mandicevski, a publicat (40 de volume, în două serii) pentru prima oară ediţia completă, critică, a creaţiei schu-bertiene, la sfîrşitul veacului trecut, grăbind răspîn-direa ei, întîrziată, — căci puţini ştiu că importante lucrări ale marelui, dar modestului, vienez nu s-au cîntat pe vremea cînd trăia compozitorul lor : celebra acum „Neterminata” (a 8-a), precum şi această ultimă simfonie, în Do Major (a 9-a). Toate au constituit opera unui fiu de institutor, el însuşi apoi un învăţător, care ar fi rămas autodidact într-ale muzicii de nu 1-ar fi ajutat prieteni apropiaţi şi încrezători să studieze disciplinele artei sunetelor. A luat lecţii şi de la celebrul Salieri.
Dacă de la acest iscusit italian stabilit la Viena putea învăţa în special abilitatea folosirii vocii umane, Haydn şi Mozart i-au fost lui Schubert modele în in¬strumentalism şi simfonism. Primele trei simfonii (1813—1814—1815) dovedesc filiaţia. Dar tot aici se pot descoperi inventivităţi proprii în părţile viguroase sau rapide, îndrăzneli şi rafinamente armonice originale. Şi dacă a 4-a, pe care însuşi autorul a numit-o „Tra¬gica”, vădeşte influenţa „Titanului simfoniei” nu în¬seamnă vreo imitaţie a acestuia ; dimpotrivă, o ener¬gie personală pe calea unei sigure şi proprii iniţiative creatoare. In această. ordine, a 5-a reia, pe culmile cristalizării, vectorii „clasici”, iar a 6-a, „Mica sim¬fonie în Do Major” adaugă personalitate peste o oare¬care influenţă rossiniană, pe ici pe colo. După a 7-a, rămasă în stadiul de schiţe, urmează populara „Ne¬terminată” (fiindcă are două părţi în loc de patru), pentru ca a 9-a (1928) să încoroneze magistral capito¬lul acestui gen crescut demn şi impus de Schubert în umbra şi vecinătatea „Titanului simfoniei”.
Nouă simfonii de Beethoven — nouă de Schubert… ce lumi paralele şi diferite în clasicitatea şi tentaţiile lor romantice ! Ce măreţie la ultima de Schubert, căreia Schumann îi revela „lungimile sublime”, cereşti, după ce Felix Mendelssohn-Bartholdy a dirijat-o în prima audiţie la Leipzig, în 1839 !
Răsună în introducere, Andante, o invocaţie so¬lemnă a cornilor, venind ca din adîncurile firii, pentru ca prima parte, propriu-zisă, Allegro mă non troppo, să desfăşoare o construcţie de fac¬tură clasică, pe două teme principale. Pretutin¬deni tonulaţiile. şi modulaţiile, reluările dinami¬zatoare, în progresii, jocul cromatismelor şi al diso¬nanţelor, figurile alerte, surprizele în planurile so¬nore, fantezia combinării timbrurilor şi grupelor in¬strumentale, virtuozitatea de ansamblu (mereu sporită în scherzo şi final) dovedesc un mare compozitor, pe deplin stăpîn pe mijloacele de expresie simfonică.
În partea lentă, Andante con moto, respiră spiritul liedului, eminamente liric, mereu înfiorat.
În partea a treia, Scherzo-Allegro vivace, se mani¬festă o voinţă stihinică.
Finalul, Allegro vivace, este străbătut de o frenezie potolită numai de suprapunerea, la suflători, a unei teme secunde — din nou derivate din lumea liedului (aici, ca un cînt coral, prin armonizare).
„O spun deschis : cel care nu cunoaşte această sim¬fonie, ştie prea puţin din Schubert; şi asta nu poate fi socotită tocmai ca o laudă” — scria Schumann în revista sa „Neue Zeitschrift für Musik”, referitor la ultima simfonie schubertiană, incontestabilă capodo¬peră în genul său.
Nu era de-ajuns să-1 asculţi la radio sau în înregis¬trări retransmise, trebuia să-1 vezi ! (Au rămas cîteva pelicule precum şi foarte multe fotografii din repetiţii şi concerte, care circulă printre melomanii inveteraţi). Arta şi făptura lui te chemau la concer¬tele de la Ateneul Român şi aplaudai frenetic după ce bagheta maestrului curma jocul umbrelor şi suges¬tiilor trezite de muzică. Programă lucrări de toate ge¬nurile (era şi un mare dirijor de operă); din toate epocile şi aparţinînd tuturor culturilor ; acorda toată atenţia muzicii româneşti — dar avea „specialităţile” lui : George Enescu, Richard Strauss, Beethoven, Brahms, Ceaikovski… susţinînd şi cicluri unitare de concerte ce au avut, pe lîngă importanţa lor artistică şi una adînc educativ-instructivă pentru orchestra bucureşteană al cărei director era, ca şi pentru un public din ce în ce mai numeros şi avizat, în primul rînd de tineret.
Acum, cînd George Georgescu ar fi împlinit 100 de ani, se caută şi se valorifică mai vîrtos din arhivele sonore de înregistrări din concerte, care au avut şansa să rămînă, iar transpunerea lor pe discuri restituie si adaugă glorie dirijorului. El a făcut glorie la Bucureşti, într-o perioadă cînd capitala noastră se înscria defi¬nitiv în marele circuit mondial de valori artistic-mu-zicale. în înregistrările mai mult sau mai puţin întîmplătoare, deci cu inerentele aproximaţii ale faptu¬lui conjunctural, sîntem bucuroşi să putem admira căldura fremătătoare a arcuşelor — remarcată mereu şi în turneele internaţionale întreprinse de Filarmonica din Bucureşti sub bagheta lui George Georgescu — din Turcia pînă în Scandinavia, de la Moscova şi Le¬ningrad pînă la Paris şi Londra — solourile acelor in¬strumentişti de elită, de la suflătorii din grupul „lem¬nelor”, rotunjimea acordurilor sau masivitatea strălu¬citoare a alămurilor, cărora percuţia le adaugă forţă şi pregnanţă. Dar, pe deasupra, arta şi ştiinţa dirijo¬rului care s-a identificat cu marele patrimoniu muzical al omenirii, pe care 1-a transmis cu sinceritate şi autentică forţă de convingere celor mulţi. Talentul înnăscut al lui George Georgescu, intuiţia lui artistică sigură, experienţa dobîndită în decenii de activitate în Bucureşti ca şi în turneele din lume — din întreaga Europă ca şi din America —, retrăiesc şi reimpresionează în înregistrările sale, emoţionează generaţiile de muzicieni şi melomani mai tineri, al căror fond aperceptiv revibrează ca în momentele în care îţi aduci aminte de ai tăi, privind pozele celor dragi…

 

Listening to him on the radio or on live recordings simply was not enough, you hAd to see him! (A few films and numerous photographs from rehearsals and concerts are left, which are circulated among passionate music lovers). His musicianship and his presence would attract you to his Romanian Athenaeum con¬certs, and you would frantically applaud after the maestro’s baton ended the play of shades and suggestions communicated by the music. He used to include on his programmes works of all genres (he was a great operatic conductor too), from all ages and cultures ; he paid utmost attention to Romanian music but he had his „specialties”: George Enescu, Richard Strauss, Beethoven, Brahms, Tchaikovsky… He also offered unitary concert cycles which, apart from their artistic importance, were also of great educative-instructive significance for the Bucharest orchestra whose director he was, as well as for an ever more numerous and knowledgeable audience, mostly young. Now, when George Georgescu would nave been 100, ever more vigorous efforts are being made to turn to best account live recordings to be found in archives, which have luckily been preserved, and their release on record restores and adds to the conductor’s glory. He established his reputation in Bucharest, at a time when our capital was gaining a definitive place in the world’s great exchange of artistic and musical assets. On these more or less occasional recordings, marked by inherent circumstantial approximations, we are glad to be able to admire the vibrating warmth of the bows — which was also apparent du-ring the international tours made by the Bucharest Philharmonic under George Georgescu, from Turkey to Scandinavia, from Moscow and Leningrad to Paris and London — the solos of those elite instrumentalists, beginning with the woodwinds, the round chords or brilliant massiveness of the brass, to which the percussion added force and relief. But above all we can admire the art and science displayed by this conductor who identified himself with mankind’s great musical patrimony, which he conveyed with sincerity and authentic persuasiveness to the public at large. George Georgescu’s native talent, his never-failing artistic intuition, his experience acquired through decades of concerts given in Bucharest as well as on tours of Europe and America, inform his recordings and move the younger generations of musicians and music lovers whose sensitivity is thrilled as in those moments when some old photos remind you of your parents…

EUGEN PRICOPE
English version by Magda Morait

playlist

I Andante – Allegro ma non troppo (14’25”)
II. Andante con molto (14’05”)
III. Scherzo — Allegro vivace (11’08”)
IV. Finale — Allegro vivace (11’52”)

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Schubert – Simfonia nr. 9 în DO major, D. 944 „The great””