Descriere

În noaptea de 5 iulie 1855, publicul ce ieşea din ‘ deajuns de precara sală cu numele de „Bouffes-Parisiens”, aşezată în imediata apropiere a Expoziţiei Mondiale, pe Champs-Elysees, a simţit că a asistat la un spectacol cu totul deosebit : pe scenă se vorbea în jargo­nul atît de familiar tuturor celor ce forfoteau prin cafe­nelele, restaurantele şi prăvăliile bulevardelor pariziene, muzica era antrenantă, cu melodii ce se reţineau uşor, iar dansurile — o învolburare de fuste multicolore, de picioare zvelte ce se mişcau în ritmul îndrăcit al french-cancan-ului. Succesul a fost enorm. Şi astfel, născută în acea noapte de pomină, opereta avea să cucerească lumea, în sunetul unei muzici care nu e operă, vehiculînd un text care de fapt nu e teatru. Vrăjitorul care a realizat această minune, un omuleţ mic şi slăbuţ dar extrem de vioi, cu pince-nez şi mustaţă, se numea Jacques Offenbach, iar piesa care a stîrnit hohote de rîs şi valuri de bună dispoziţie purta titlul „Cei doi orbi”.

De atunci şi pînă în ziua de azi nimeni n-a putut defi­ni cu precizie opereta, deşi toată lumea o cunoaşte ; dar acest lucru n-a impietat asupra marii popularităţi pe care şi-a cîştigat-o acest nou gen pe toate meridianele, ilustrat de nume care vor rămîne celebre în istoria muzicii : Offen­bach, Suppe, Johann Strauss, Zeller, Lehâr, Kâlmân, Duna-ievski. Şi iată că prin această enumerare am circumscris, fără să vreau, selecţia discului de faţă, cuprinzînd o serie de duete în interpretarea unora dintre cei mai valoroşi solişti care s-au dedicat genului sau a altora care au cochetat doar cu el.

Să folosim deci discul pentru a întreprinde o călătorie în lumea operetei prin intermediul unor duete, care de’ fapt reprezintă puncte culminante de tensiune lirică sau comică în desfăşurarea muzicala a mai tuturor lucrărilor ce ilustrează genul. Alături de textele vorbite, de arii, de scenele cu cor sau cu balet, duetele cuplurilor lirice crea-ză întotdeauna acea atmosferă specifică operetei, caracte­rizată prin transfigurarea unor sentimente simple, trăite de noi toţi, cei de ieri şi cei de azi. Aceste momente sînt con­tinuate sau precedate în general de contrastanta culoare a duetelor comice, creindu-se astfel un fel de joc în patru, care alimentează spiritul alert al operetei de la un capăt la celălalt.

Fie că povestea de dragoste se desfăşoară în mitologica Troie sau în… cartierul de vest al New-York-ului (fiindcă „musical”-ul nu este decît operetă transpusă pe gustul publicului din zilele noastre), fie că frumoasa poştăriţă lăcrimează după iubitul ei vînzător de păsări în munţii Tiroiului sau că săgeţile lui Cupidon rănesc inimile celor doi protagonişti sub cupola unui circ, opereta îmbracă întotdeauna un crîmpei de viaţă, o părticică din trăirile noastre, triste sau vesele, în haina atotstăpînitoare a melodiei.

Este adevărat că opereta s-a născut în secolul trecut, obţinînd succese imediate şi de necontestat, dar poate că niciodată n-a fost gustată cu atîta plăcere ca in zilele .noastre, cînd un public din ce în ce mai larg se lasă vrăjit de farmecul nepieritor al acestei „bătrîne doamne”, îmbrăcată în dantele şi volănaşe, ce ştie să povestească atît de frumos întîmplări dinainte cunoscute de noi toţi.

Legile acestui joc sînt simple, directe, la îndemîna ,ori­cui, iar genul nu este refractar unor tendinţe de înnoire, cu toate că vitalitatea operetei clasice este departe de a se fi epuizat.

Condiţia succesului rămîne însă, aşa cum au demon-strat-o un Loewe, un Dunaievski, un Rodgers sau un Lopez, ca acel ce se avîntă în domeniul operetei să fie convins de puterea de seducţie a muzicii, să creadă în primatul melodiei, al melodiei inspirate, aşternută pe hîrtie dintr-o suflare, aşa cum răsună ea din microrilele discului de faţă.

MIRCEA THEODOR CIORTEA