Descriere

După cum povesteşte, prin 1640, Pietro della Valle, opera lirica şi-a făcut simţită prezenţa în capitala Italiei pe o… căruţă în timpul carnavalului. Această scena improvizată a fost înconjurată de mulţimea spectatorilor ca un adevărat car triumfal. În urma cortegiului se ridică, pe nesimţite, un adevărat templu uneia dintre cele mai îndrăgite forme muzicale.

De ce ? Pentru că, aşa cum spunea Claudio Monteverdi, ,,Ariana ne emoţionează pentru că e femeie şi, de asemenea, Orfeu pentru că e om I”

Libretele cardinalului Rospigliosi, criticat pentru înclinaţia sa către opera veselă, operele comice ale lui Vergilio Mezzocchi, Marazzoli sou Antonio Maria Abbatinim anunţă în final, zorii operei bufe.
Astfel, din secolul XVII, operei i se conferă nu numai strălucire prin compozitorii săi, legaţi de şcolile romană, veneţiană, napolitană, dar şi prin elementele specifice ale unui nou ,,gen dramatic” – muzical foarte bine conturat, ce va cuceri lumea întreagă.

Şi este meritul unui Italian, Pergolesi, care prin comedia sa La serva padrona (Slujnica stăpînă) declanşează un veritabil război între vechi şi nou în Franco şi-l determină pe marele Rameau să mărturisească : ,,Dacă aş fi cu douăzeci de ani mai tînăr, aş pleca în Italia ca să-l iau pe Pergolesi ca model, mi-aş mai lepăda cîte ceva din armonia mea şi m-aş devota găsirii adevărului declamaţiei muzicale, care trebuie să fie singurul îndrumător al tuturor muzicienilor. După ce ai trecut de şaizeci de ani nu te mai poţi schimba deşi practica îţi indică destul de limpede drumul adevărat”.

Noile aspiraţii, concretizate în cuvintele compozitorului francez, în triumful spiritului popular în Beggar’s opera din Anglia, în comedia dell’arte precum şi-n teatrul spaniol începînd cu Lope de Vega şi sfîrşind cu Calderon de la Barca, vor rodi în creaţia lui Piccini şi Giovanni Paisiello.

Născut la Toronto în 1740, Paisiello studiază la conservatorul Sant Onofrio la Capuana, printre alţii cu un remarcabil profesor, Durante.

La începutul carierei sale artistice compune motete, messe şi scene cornice. Era şi un subtil literal. Cele 11 opere seria sou buffa pe librete de Mililotti, Bianchi, Goldoni, Metastasio şi Lorenzi au mare succes pe scenele din Bologna, Parma, Modena, Veneţia şi Milano. Astfel, în 1767, opera sa Idolo cinese cunoaşte un adevărat triumf la Napoli.

În 1776 va fi invitat in Rusia, unde, timp de trei ani, va fi maestrul capelei din Petersburg. Este, fără exagerare, perioada cea mai fericită a lui Paisiello. Aici, compozitorul găseşte un public receptiv şi avizat întrucîtva saturat de opera seria, peste care cădeau uşor faldurile cortinei…
Paisiello se decide să abordeze cit mai mult genul comic, iar în acest sens foloseşte modificat textul operei La serva padrona de Pergo¬lesi. O concepe magistral şi obţine succes; apoi compune, din anul 1782 Bărbierul din Seviglia, Nitteti, Cantata dramatica, două concerte pentru cembalo şi orchestra, Sonate şi capricii.
La insistenţa prietenilor, napolitani, pleacă la Viena, unde com¬pune opera Regele Teodoro (pe un libret de Casti) şi 12 simfonii concertante, după care se stabileşte la Napoli, ca maestru al capelei de compoziţie. Mai scrie două opere semnificative : La bella molinara, apoi Nina — libretele ambelor opere sunt atribuite lui Dalayrac.

Publicul îl adora, mai puţin colegii, pentru care avea cuvinte înveninate. Şi nu numai atît; istoria muzicii nu i-a iertat cabala organizată împotriva lui Rossini cu prilejul prezentării ,,Bărbierului”.
Nu putem trece însă cu vederea prietenia şi respectul lui Mozart pentru Paisiello, căruia îi datorează, în mare măsură, formarea sa ca autor de operă.

Succesul operei sale II barbiere di Seviglia a fost aproape fără egal. Aceasta opera bufa, rămînînd fidela stilului napolitan, a fost cîntată pentru prima dată la 26 septembrie 1782 în Rusia, apoi la Moscova, Napoli, Milano, Veneţia, Londra, Lisabona, Paris, Madrid, Mannheim, Berlin, Viena, Stockholm.
Putem afirma că muzica acestei lucrări precede strălucit operele lui Rossini şi Mozart. Excepţie face faptul că personajul principal nu este Figaro ci Don Bartolo, figura patetică a unui personaj bătrîn zeflemist, lacom, sîcîitor, figura hilară care te face să-l compătimeşti, aceasta înfăţisîndu-se în contrast cu întîmplările suculentei comedii uşor naivă, încercînd şi izbutind din plin să însenineze auditoriul.
Înregistrarea operei a fost realizată de orchestra Filarmonicii de Stat din Satu Mare, în cadrul celui de al Vlll-lea Festival de la Valle d’ltria, Martina Franca, sub conducerea dirijorului Italian Bruno Campanella.

 

According to a chronicle of 1640 by Pietro della Valle, the lay opera made its appearance… on a cart, in the capital city of Italy, during carnival time. This improvised scene was surrounded by the crowd of spectators as a real triumphal pageant. In the wake of this cortege emerged one of the most popular musical forms.
Why ? Because, as Claudio Monteverdi put it: „Arianna moves us because she .is a woman and Orpheus because he is a human being I”

The librettos of cardinal Rospigliosi, criticized for his bent for the gay opera, the comic operas of Vergilio Mezzocchi, Marezzoli or Antonio Maria Abbatinim herald the dawns of the opera buffe.
Thus, starting with the 17th century, the opera is given brilliancy not only by its composers, belonging to the Roman, Venetian and Naples schools, but also by the specific elements of a new, musical „dramatic” genre, very well defined, that is to become world-wide known.

And it is the merit of an Italian, Pergolesi, who, with his commedy „La Serva Padrona”, unleashes a genuine war between the old and the new in France, and makes the great Rameau confess : „If I were 20 years younger, I would leave for Italy to take Pergolesi as a model, I would somewhat leave off my harmony and devote myself to finding the truth of the musical declamation, that must be the sole guide of all musicians. When you are more than 60, you can no longer change, although prac¬tice shows you clearly enough the real path”.
The new aspirations, embodied in the words of the French com¬poser, in the triumph of the popular spirit in the Beggar’s opera in England, in the commedia dell’arte as well as in the Spanish theatre starting with Lope de Vega and ending with Calderon de la Barca, will bear fruit in the compositions of Piccini and Giovanni Paisiello.

Born in Toronto, in 1740, Paisiello studies at the Sant Onofrio Conservatoire of Capuana having, among others, a remarkable professor, Durante.

At the beginning of the artistic carrer, he composes motets, requiem masses and comic scenes. He also was a subtle man of letters. The 11 operas buffe and seria, based on librettos by Mililotti, Bianchi, Goldoni, Metastasio and Lorenzi meet with great success on the stages of Bologna, Parma, Modena, Venice and Milan. Thus, in 1767, his opera „Idolo Cinese” is crowned with a real success in Naples.

In 1776, he is invited to Russia where, for three years, he will be the chapelmaster of the Petersburg chapel. This is, with no exaggeration, Paisiello’s happiest period. There, the composer finds a responsive and cultivated audenice, somewhat saturated with the operas seria, upon which the curtain begins to fall…
Paisiello decides to deal as much as possible with the comic genre and, in this sense, he modifies and uses the libretto of Pergolesi’s opera „La Serva Padrona”. He conceives it masterly and scores a success ; then, starting with 1782, he composes The Barber of Seville, Nitteti, The Dramatic Cantata, 2 Concerts for cymbal and orchestra, Sonatas and Caprices.

Following his Naples friends’insistence, he leaves for Vienna, where he composes the opera King Teodoro (based on a libretto by Cast!) and 12 concertants symphonies ; then, he settles down in Naples, as master of the composition chapel. He also composes two significant operas : La bella molinara, then Nina — the librettos of both operas are attributed to Dalayrac.

The audience adored him, but not his colleagues, who were often stung by his sarcasm. And that is not all : the history of music never forgave him the cabal he organized on the occasion of the first performance of The Barber.

Yet, we cannot overlook Mozart’s friendship and regard for Pai¬siello, to whom he greatly owes his formation as an opera author.

The success scored by his opera The Barber of Seville was almost unparalleled. This opera buffe, faithful to the Naples style, .was performed for the first time on September the 26th 1782 in Russia, then in Moscow, Naples, Milan, Venice, London, Lisbon, Paris, Madrid, Mannheim, Berlin, Vienna, Stockholm.
We can assert that the music of this work precedes in a brilliant way Rossini’s and Mozart’s operas. The difference lies in the fact that the main character is not Figaro, but Don Bartolo, a pathetic image of a mocking, greedy, annoying old man, a hilarious character that makes you feel for him ; this character contrasts with the events of this luscious com¬medy, slightly naive, endeavouring to and succeeding in cheering up the audience.

The recording has been made on the occasion of the Vlll-th Festival della Valle d’ltria, Martina Franca (Italy), by the State Philharmonic Or¬chestra from Satu Mare (Romania), conducted by Bruno Campanella (Italy).

AUNA MUŞAT POPOVICI
(English version by Roxana Anca)

Set foarte rar de discuri !