Robert Schumann – Simfonia nr.1 in Si bemol major, op. 38

Disc Vinil » Robert Schumann – Simfonia nr.1 in Si bemol major, op. 38

Schumann Symphony nr. 1

Robert Schumann – Simfonia nr.1 in Si bemol major, op. 38

Artist (grup, formaţie etc.):
Robert Schumann
Categorie (gen):
muzica clasica, muzica simfonica
Orchestra(e):
Orchestra simfonică a Filarmonicii „Banatul" din Timişoara
Dirijor:
Remus Georgescu
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1983
Cod casa de discuri:
ST-ECE 02112
Ţara:
Romania
Regia artistică:
(înregistrare realizată in Sala de concerte a Liceului de muzică din Timişoara în luna aprilie 1982)
Redactor(i) muzical(i):
Ștefan Bonea
Maestru(i) de sunet:
Cornelia Andreescu
Transpunere pe disc:
Adriana Velincov-Dan
Grafica:
Dan Stanciu

140 lei

1 în stoc

Descriere Produs

O consultare succintă a catalogului creaţiei schumanniene relevă în succesiunea celor aproape 150 de numere de opus prezenţa de-a lungul întregii treimi iniţiale — pînă la oratoriul „Paradis şi Peri”, ce marchează opus 50 — a unei singure compoziţii dedicate orchestrei, prima şi cronologic — Simfonia nr. 1 în Si bemol major, opus 38 — înconjurată de producţii în care pianul este distribuit solo, acompaniind vocea sau alături de vreun cvartet de coarde (ca în Cvintetul cu pian opus 44). Debut cu care sint de comparat de exemplu Brahrns, a cărui primă simfonie, opus 68, este precedată intre altele de serenadele pentru orchestră op. 11, op. 16, sau de primul concert de pian op. 15, ori Beethoven, care înainte de haydniana primă simfonie în Do — op 21 —era autorul a mai mult de zece opusuri orchestrale, printre care primele doua concerte de pian, op. 15 şi op. 19. Există voci critice care consideră că simfoniile lui Schumann, aceasta dinţii mai ales, au de suferit pe planul orchestraţiei din partea unui compozitor care gîndeste „pianistic” prin excelenţă, neglijînd elementul punerii în pagină timbrele în preocuparea faţă de cel al structurii melodico-armonice, consideraţii parţial şi discutabil întemeiate, in fapt tendinţa spre o blinda luminozitate, spre crearea unei atmosfere de intimitate caldă, de existenţă eminamente camerală, dramatismul de expresie interiorizată, delicat, sensibil pînă şi în izbucnirile sale de culme, caracterizează profilul temperamental şi implicit dimensiunile artei muzicianului.
Adăpostit la umbra giganţilor Bach şi Beethoven, a căror operă i-a devenit obiect de studiu şi admiraţie (exegeţii găsesc „mult Beethoven” in simfoniile de Schumann) compozitorul pare uneori că le abandonează răspunderea agregării, înfăţişării formale, formulării de ansamblu şi uneori de detaliu a discursului sonor, pentru a putea fi liber să dea glas într-un cadru structural clasic inspiraţiei sale de natură profund romantică, anticipînd — în consens dar consecutiv lui Schubert— împlinirea, împăcarea, esenţializarea pe care avea să o reprezinte în formă şi expresie Brahms.
În septembrie 1840 la vîrsta de 30 de ani, se încheiase fericit pentru muzician un episod de viaţă dificil, lungi ani de confruntări penibile cu tatăl Clarei Wieck, cea care avea să devină marea pianistă Clara Schumann, contribuind esenţial la cunoaşterea popularizarea operei compozitorului prematur dispărut. Stabilit la Leipzig, tinărul cuplu de muzicieni se dedica studiului marilor maeştri: „Clavecinul bine temperat” al unui fost cantor din acelaşi oraş . . ., apoi cvartetele şi simfo¬niile de Mozart şi Beethoven. Acestea, la care trebuie adăogat contextul vieţii muzicale înfloritoare a Leipzigului mijlocului de secol XIX — marcat între altele de activitatea multiplă de dirijor compozitor, animator a lui Felix Mendelssohn-Bartholdv— încurajat, impulsionat de soţie, „compozitorul de lieduri” Schumann s-a dedicat formelor mari, cu convin¬gerea că „cu mărunţişuri e greu să-te impui” .. Deşi deja din 1832 se păstrează un început de schiţă, primele mişcări ale unei proiectate simfonii în sol minor, aşezată sub amprenta stilistică beethoveniană, abia acum, în 1841, Schumann compune— pare-se dintr-o singură trăsătură a inspiraţiei, într-un efort unic — în doar cîteva zile (23—26 ianuarie) Simfonia în Si bemol major, opus 38, „a primăverii” (Frühlingssinfonie), prima din seria celor patru, orchestrată nu mai puţin repede — pînă la 20 februarie — şi a cărei primă audiţie a avut loc sugerează la audiţie succesiunea tradiţională a rondo-ului. Partea a IV-a, un vioi şi festiv Allegro animata e grazioso încheie măreţ ciclul simfonic. Apropierea evidentă a acestei ultime în plin anotimp căruia ii fusese dedicat, la 31 martie, sub bagheta prietenului său Felix Mendelssohn-Barthold/ la pupitrul unui ansamblu instrumental deja renumit pe atunci, orchestra de la Gewandhaus. O simfonie a primăverii deci, iniţiată — dar nu determinată, dominată, aşa ca poemele lui Berlioz sau Liszt — de un substrat programatic, element de inspiraţie, concepţie şi realizare atît de propriu romantis¬mului. De fapt autorul nu indică vreo intenţie propriu zis programatică: subtitlul opusului său apare în scrisorile în care îl comentează, iar titlurile părţilor — „Frühlingsbeginn”— începutul primăverii, „Abend” — Seara, „Frohe Gespielen” — Jocuri vesele, „Voller Frühling”— Miezul primăverii—au fost ulterior înlocuite cu indicaţii agogice curente.
În zvonul strălucitor al trompetelor „venit din înalt” — după dorinţa compozitorului, cadenţa anotimpurilor face loc primăverii, ce pare a se instala treptat în cursul introducerii Andante un paco maestoso, aciuând cu sine lumina blîndă, căldura, mişcarea, retrezirea la viaţă a naturii.
Larghetto al părţii a doua duce cu gîndul aproape involuntar, la creaţia pentru voce şi pian a compozitorului. Tema însăşi, factura esenţialmente armonică, verticală a acompaniamentului, creează în ansamblu impresia unui „lied pentru orchestră”, unde atmosfera primează asupra vocalităţii lineare, descriptive.
De puternică, viguroasă expresie, dar nu mai puţin mar¬cate de sensibilitatea tipic schumanniană sînt sonorităţile de tutti ale Scherzoului Mo/to vivace. Prezenţa continuă a corzilor şi suflătorilor de lemn, punctată mereu de interven¬ţiile alămurilor conferă acestor „jocuri” — în intenţia iniţială a compozitorului — o deosebită consistenţă, densitate sonoră, uneori surprinzătoare masivitate, iar existenţa a două trio-uri
teme principale de profilul celei a părţii iniţiale, înrudirea cu ideile melodice ale celorlalte părţi reliefează unitatea de concepţie şi expresie a simfoniei, marchează o etapă creatoare semnificativă pe drumul care uneşte dualismul, dialectica tematică de origine filosofică hegeliană a lui Beethoven şi principiul ciclic pe care îl afirmă magistral celebra Simfonie in re de Cesar Franck.
Marele succes de public şi critică al primei audiţii avea să-l încurajeze pe compozitor să scrie în relativ scurt timp o altă simfonie, în re minor, a cărei nereuşită la premiera de la sfîrşitul aceluiaşi an a determinat retragerea lucrării. Peste zece ani la Düsseldorf aceasta avea să devină, revăzută şi pre¬lucrată, cea de a IV-a simfonie, opus 120 …
GABRIEL TOMESCU
The Symphony No. 1 in b {lat major, op. 38 by Robert Schumann inaugurates the complete recording of the four Schumann symphonies by the „Banatul” Philharmonic from Timişoara — the capital of Timiş county and in a broader historical sense of the Banat region, in the southwest of România—, one of the great economic, scientific and cultural centres of the country. Continuing certain concerns that had become manifest already at the end of the 18-th century, the cultural-artistic life of the town developed, standing proof of the interest in music of Timişoara’» inhabitants. A „Philharmonic Society”, founded in 1871, determined the performing of symphonic and. chamber music concerts. In 1947, the „Bana¬tul” Philharmonic was set up as state establishment. Subsequently, in 1951, an academic choir was added to the symphony orchestra. At present, the concerts are mainly conducted by Remus Georgescu, since 1968 chief conductor and since 1980 its director as well.
Born in 1932 in Timişoara, Remus Georgescu studied since early childhood violin, piano and composition, continuing his studies at the Bucharest Conservatory under the guidance of MihaiIJora (composition), George Georgescu and Constantin Silvestri (conducting). After his graduation, h e was at first appointed conductor at the Musical Theatre in Constanţa, and then successively at the Symphony Orchestras in Sibiu, Oradea, Tîrgu-Mureş, Timişoara. In the meantime, he also was a constant guest-conductor with most of the Symphony Orchestras in Bucharest and all over România, being at the same time repeatedly invited on artistic tours abroad, in Austria, Belgium, England, – France, West Germany, German Democratic Republic, Den mar k, Greece, Italy, Sweden, the Netherlands, Yugoslavia, the Soviet Union, Poland, Hungary Czechoslovakia, Bulgaria, the U.S.A., Venezuela and Singapore. Both in 1968-and 1969, Remus Georgescu was offered the opportunity to attend conducting master courses in the U.S.A. with Eugene Ormandy in Philadelphia, Leonard Bernstein in New York, George Szell in Cleveland, Zubin Mehta in Los Angeles and Erich Leinsdorf in Boston. Here is an excerpt from the American press on his behalf: „Remus Georgescu solidly demonstrated how an expert on the podium can lift an orchestra to high levels of musicianship (…) It was a splendid performance by a well-rehearsed orchestra under the guidance of a fine guest-conductor. Youngstown Symphony will long remember this evening of a beautiful music by the orchestra and the excedent direction of Georgescu” („Youngs-town Vindicator”).

playlist

Partea l: Andante un poco maestoso — Allegro molto vivace
Partea a II-a: Larghetto
Partea a III-a: Scherzo. Molto vivace — Trio l. Molto piu vivace — Trio
Partea a IV-a: Allegro animato e grazioso

Opinii

Nu există încă recenzii.

Be the first to review “Robert Schumann – Simfonia nr.1 in Si bemol major, op. 38”