Descriere

Interpreţii care au contribuit la realizarea acestui disc sint membri ai orchestrei de cameră condusă de dirijorul Cristian Brâncusi. După absolvirea studiilor, la Conservatorul bucureştean cu Constantin Bugeanu (dirijat) şi Ştefan Niculescu (compoziţie), Cristian Brâncusi şi-a desăvîrşit măiestria dirijorală lucrînd cu Igor Markevitch (Weimar 1975), W. Rowicki (Yiena 1976) şi Sergiu Celibidache (1978—1982). in turneele întreprinse (R.F.G., R.D.G., Ungaria, Italia, Polonia, Iugosla¬via, Filipine, U.R.S.S. şi S.U.A.) cît şi în concertele din ţară s-a impus ca « un profund şi cultivat muzician, cu o inspirată precizie interpretativă », dovedind «o adincâ cunoaştere a lucrărilor şi a stilurilor» etc. după aprecierile presei interna¬ţionale. Cristian Brâncusi a realizat mai multe înregistrări la Radio, TV şi Electrecord şi este membru al Uniunii Compo¬zitorilor din R.S.R.
Solistul celor trei concerte prezente pe discul de faţă este flautistul Ioan Caţianis, prim-flautist al Orchestrei Simfonice a RTV. Face parte dinţr-o familie de muzicieni, primele noţiuni instrumentale primihdu-le de la tatăl său iar ia Conservatorul « Ciprian Porumbescu » studiază cu pedagogul şi flautistul de renume Vasile Jia.nu. loan Caţianis are o vie activitate camerală si solistică interpretînd şi înregistrînd un vast repertoriu flautistic: concerte şi piese de Vivaldi, Haydn, Mozart, Bach, Gretry, Debussy, Jolivet, Honegger, Messiaen, Enescu, Bughici, Dan Buciu, V. Herman etc. Presa îl elogiază ca pe un « flautist redutabil », « virtuoz recunoscut al instru¬mentului, cu o puritate a tonului şi un control al culorii timbra/e de-o dreptul captivante, dublate de o agilitate tehnică conside¬rabilă ».
* * *
Antonio Vivaldi (1678—1741) deşi n-a fost propriu-zis creatorul concertului cu solist, rămîne totuşi cel ce i-a dat amploarea, varietatea, fermitatea structurii şi intensitatea expresiei, graţie cărora această formă s-a impus. Concertul nr. 3 in re major pentru flaut, orchestră de coarde si cembalo, subintitulat II Cardelino (Sticletele), face parte din ciclul de şase concerte opus 10. Porteo l Allegro, prin melodica încăr¬cată de triluri ne sugerează într-adevăr cîntul sticletelui ; ingeniozitatea ţesăturii îl anunţă parcă pe Mozart dar maniera dialogului dezvăluie similitudini frapante cu celebrele « Ano¬timpuri ». Porteo a ll-a, Larghetto, ne face să ascultăm o idilică melodie de siciliana, într-o atmosferă pronunţat pastorală ; partea a lll-a Allegro, reaminteşte întrucîtva stilul concertelor grossi, grupul de soli (flaut, vioară, cembalo) opunîndu-se întregii orchestre.
Andre Ernest Modeste Gretry (1741—1813) este recunoscut ca cel mai reprezentativ maestru al operei comice franceze din secolul al XVIII-lea («Richard inimă de leu»), remar¬cabile fiind inspiraţia sa fecundă, calitatea invenţiei melodice, verva descriptivă. Printre puţinele lucrări instrumentale rămase de la Gretry figurează şi Concertul în do major pentru flaut, doi corni si orchestră de coarde: Partea l. Allegro in care prima temă cu aspect maiestuos este completată de o idee melodică mai lirică ; portea a ll-a, Larghetto are un caracter de recitativ, vehtculînd o temă intens expresivă ; portea a lll-a Allegro cu o mişcare vie şi susţinută, orchestra renunţînd la simplul rol de acompaniatoare şi participînd cu rol egal la dialogul cu flautul solist a cărui partitură reclamă o deosebită virtuozitate.
Fronz Joseph Haydn (1732—1809) e cel ce face legătura între baroc şi clasicism. Făuritor al unei opere de mari pro¬porţii ce a contribuit la cristalizarea trăsăturilor fundamentale ale cvartetului de coarde şi simfoniei clasice, Haydn ne-a lăsat sf numeroase concerte instrumentale a căror frumuseţe se păstrează la fel de proaspătă şi azi ca, de pildă, Concertul in re major pentru flaut şi orchestră de coarde, compus, se crede, în 1770 şi descoperit la începutul veacului nostru. Porteo /, A//egro moderato, foloseşte o temă cu alură de marş, pe baza căreia e concepută întreaga dezvoltare, dar şi o altă melodie graţioasă delicată, prin contrast; partea a ll-a. Adagio, modi¬fică tradiţia ; tema principală este cantilena orchestrei, flautul împodobind-o doar cu variaţiile sale pline de fantezie ; portea a lll-a, Allegro molto, are structura unui rondo, alternînd episoadele cantabile cu altele vioaie, cu o scriitură virtuoză la instrumentul solist. Caracteristic pentru acest concert este faptul că exploatarea temelor capătă preeminenţă asupra frumuseţii intrinseci a liniei melodice însăşi.

After having graduated the Bucharest Conservatoire where he has studied conducting with Constantin Bugeanu and composition with Ştefan Niculescu, Cristian Brâncusi worked with Igor Markewitch in Weimar (1975), with W. Rowicki in Vienna (1976) and with Sergiu Celibidache (1978—1982), thus improving his artistic skill. In his tours of the Federal Republic of Germany, the German Democratic Republic, Hungary, Italy. Poland, Yugoslavia. the Philippines. the USSR, and the USA, as weli as in the concerts conducted in România, he has asserted himself as „a profound and cultivated musician, with an inspired performing precision” giving proof of „o deep knowledge of the works and styles” etc., according to inter¬naţional press. Cristian Brâncusi made several recordings at the radio, television and the Electrecord Record House and is a member of the Composers’ Union of the Socialist Republic of România.
The soloist of the 3 concerts recorded on the present LP is loan Coţionis, first flute player of the Symphony Orchestra of the Romanian Radio and TV. loan Caţianis belongs to a family of musicians and was first taught to play the flute by his father. Later on, he followetl the courses of the „Ciprian Porumbescu” Conservatoire where he studied with the well known pedagogue and flute player Vasile Jianu. loan Caţianis carries on a busy chamber and soloistic activity, performing and recording a large flute repertoire: concertos and pieces by Vivaldi, Haydn. Mozart, Bach, Gretry, Debussy, Jolivet, Honegger, Messiaen, Enescu, Bughici, Dan Buciu, V. Her¬man, etc. Mass media praised him as „o remorkob’e flute player”, „an oulstanding virtuoso of this instrument, with an enticing purity of the tone and control of the timbre colour, dou-bled by a considerable technical deftiness”.

DAN SCURTULESCU (English version by DOINA CARAMZULESCU)