Descriere
Confruntînd recitalul de faţa cu ansamblul discografiei lui Valentin Gheorghiu, constatam consecvenţa cu care eminentul nostru pianist cultivă creaţia a doi corifei ai romantismului timpuriu : Schubert şi Mendelssohn-Bartholdy. Dincolo de unele afinităţi temperamentale, insistenţa lui Valentin Gheorghiu in abordarea operei celor doi compozitori se explica şi prin tendinţa generala a pianiştilor contemporani de a atrage atenţia asupra faptului ca atît Schubert, cît şi Mendelssohn-Bartholdy au dedicat instrumentului lor creaţii de referinţa în istoria genului, pe nedrept neglijate în favoarea compoziţiilor lor in alte genuri (lied, muzică simfonică şi concertantă). Tendinţa aceasta se manifestă prin programarea tot mai frecventă a pieselor pentru pian ale celor doi compozitori în recitaluri, în înregistrări radiofonice şi discografice. Discul acesta se înscrie şi el în cadrul acestei orientări, tot mai accentuată în deceniul din urmă.
Compunerea unor sonate pentru pian l-a preocupat pe Schubert de-a lungul întregii sale vieţi, dacă avem în vedere că primele două sonate au fost scrise în 1815 (deci la vîrsta de 18 ani), iar ultimele trei în 1828 (anul morţii compozitorului), Intre aceste două date extreme se situează anii. de compunere a celorlalte sonate. Stilul lui a parcurs in tot acest timp o firească evoluţie, care s-a răsfrînt şi asupra sonatelor. De unde primele sale lucrări de acest fel erau încă tributare tradiţiilor clasicismului, pe măsura trecerii anilor s-au făcut resimţite căutările compozitorului în vederea adaptării noii orientări a curentului romantic la tiparele formale ale sonatei clasice. De aci, tendinţa lui Schubert de a sparge aceste tipare, de a da frîu liber inspiraţiei, aşa cum se poate observa încă de la sonatele sale compuse în 1817. Culminaţia acestei orientări avea să fie ‘atinsă odată cu ultimele sale 8 sonate pentru pian, scrise între anii 1823 şi 1828. Sonata în la minor op. 143, D. 784, înregistrată pe discul de faţă, este prima din acest grupaj final. Compusă în 1823 – la un an după Simfonia nr. 8 („Neterminata”) şi după marea fantezie pentru pian „Călătorul” – sonata aceasta confirmă atingerea de către Schubert a maturităţii creatoare la numai 26 de ani. Păstrînd cantabilitatea tipic schubertiană a temelor, stilul său devine mai degajat, eliberat de oprelişti formale. !n acelaşi timp, tonul general capătă o orientare mai severă, uneori cu aspecte dramatice cvasi-beethoveniene, In ce priveşte partea l – Allegro giusto – muzicologul Paul Ştefan, autorul unei cuprinzătoare monografii a lui Schubert, susţine chiar că „ii anunţa pe Bruckner şi Mahler”, iar pianistul Wilhelm Kempff, titularul unei bogate discografii schubertiene, confirmă la rîndul lui că „se aude glasul lui Bruckner”. Afirmaţiile acestea şi-ar putea găsi susţinerea chiar începînd cu tema iniţială — extrem de simplă, concentrată la cea mai pură esenţă melodică şi constituită din octave în unison, fără nici un argument armonic, De aci mai departe, Schubert păstrează schema formei clasice de sonată – tema a doua (în major), dezvoltare scurtă, repriză —, dar introduce pe parcurs o seamă de episoade contrastante, de neaşteptate izbucniri în fortissimo, urmate de reveniri la ambianţa calmă iniţială, Partea a ll-a – Andante – se deschide din nou cu o temă la octave în unison, cu caracter de coral, întreruptă periodic de o cadenţă (caracterizată de Paul Ştefan drept „nor romantic”), in cursul dezvoltării, tema trece la mina stingă, în timp ce mîna dreaptă execută grupuri de triolete ornamentale. După un şir de „nori romantici”, partea se încheie cu reluarea temei în pianissimo. Finalul – Allegro vivace – este o îmbinare de rondo şi scherzo. Triolete raoide ”se desfăşoară într-o cursă vioaie de urmărire, întreruptă de trei ori de interludii lirice, cu teme «e mare cantabilitate. Este unul din cele mai inspirate Finaluri de sonate ‘de pian ale lui Schubert.
Sonata în la minor este urmată de o scurtă pagină schubertiană Impromptu în La bemol major, ‘op. 142 nr. 2, D. 935. Este unul din cele 8 Impromptu-uri (grupate cîte patru în opusurile 90 şi 142) pe care Schubert le-a scris către sfîrşitul vieţii sale, în 1827, cînd a cultivat cu predilecţie miniatura pianistică, practicată anterior şi de către Beethoven in Bagatele sau de englezul John Field în Nocturne.
Impromptu-ul gravat pe acest disc este unul din cele mai populare, datorita temei sale principale, de o cuceritoare inspiraţie melodică, Ca toate celelalte piese ale celor două cicluri, Impromptu-ul in La bemol major este scris în forma tripartită de lied, cu două secţiuni asemănătoare, în mijlocul cărora se intercalează o secţiune distinctă.
Faţa a doua a discului prezintă o selecţie de 9 Cîntece fără cuvinte de Felix Mendelssohn-Bartholdy (1809—1847) extrase din cele 8 caiete cuprinzînd fiecare cite 6 cîntece (op. 19, 30, 38, 53, 62, 67, 85, 102). Aceste caiete, scrise în diferite perioade ale vieţii compozitorului — cu începere din 1834 şi pînă la moartea sa, ultimele două caiete fiind publicate postum — continuă ideea miniaturilor pianistice, preluată de la Impromptu-urile si Momentele muzicale ale lui Schubert. Forma ideală a acestor piese scurte era aceea a liedului, de unde şi denumirea ciclurilor mendelssohniene, Lieder ohne Worte (Cintece fără cuvinte). „Totul este aci dominat de melodie — spune biograful lui Mendelsshon-Bartholdy, Walter Dahms – autorul o lasă să plutească liberă, o desenează in linii clare, folosind culoarea cu multă economie… abia dacă recurge la susţinerea vocilor cromatice mediane, atît de dragi lui Chopin ţi Schumann… Totul este limpede, Mendelssohn nu apelează la aluzii voalate, el se exprimă univoc şi precis”. Caracterizarea aceasta este valabilă pentru toate cele 48 de cîntece, deşi există fireşti deosebiri între ele. Dacă pentru discul său precedent, în care dedica o faţă Cîntecelor fără cuvinte (ST-ECE 0573), Valentin Gheorghiu a ales 4 piese din op. 19,1din op. 38, 1 din op. 53, 2 din op. 62 şi 1 din op. 67, de această dată el prezintă 2 piese-din op. 19 şiSdin op. 38 (reaiizînd astfel înregistrarea integrală a celor două caiete respective), cărora le adaugă cite o piesă din op. 53 şi 85.
Cele două cîntece care încheie caietul op. 19 (nr. 5 şi 6) oferă ambianţe total diferite. Primul se desfăşoară într-o atmosferă de perpetuă agitaţie, la o înaltă tensiune, calmată abia în Coda, in timp ce al doilea — una din cele trei piese ale întregului ciclu cărora Mendelssohn le-a atribuit titlul Cîntec de gondolier veneţian -evocă frumuseţile nopţilor senine din lagunele Veneţiei, trăite de compozitor în călătoria sa din anul 1830.
Dintre cele 5 cîntece alese din caietul op. 38, nr. 1 este prin esenţa liric, nr. 2 visător, într-o ambianţă autumnală, nr. 3 sărbătoresc, primăvăratec, nr, 4 din nou liric, nr. 5 pasionat, baladesc. Din op. 53, nr. 1 se bazează pe o temă de generoasă inspiraţie melodică, iar din op. 85, nr. 3 aduce o atmosferă festivă, sugerînd bucuria vieţii.
EDGAR ELIAN
Valentin Gheorghiu (ne en 1928) est un brillant représentant de l’école pianistique roumaine contemporaine. Disciple de Constanţa Erbiceanu à Bucarest et de Lazare Lévy à Paris il s’est impose rapidement par les nombreux prix obtenus a des concours internationaux de grand prestige et par une activité très soutenue de concerts et récitals, qui lui a valu les éloges unanimes du public et de la presse de la plupart de pays européens et des Etats Unis d’Amerique, des invitations à des festivals internationaux et à des jurys de différents concours internationaux. Valentin Gheorghiu est en même temps un interprète raffine de musique de chambre, un organiste de grand talent et un compositeur de valeur reconnue, dont les œuvres ont été distinguées du prix ,,Georges Enesco” et du prix de l’Académie Roumaine. Sa riche discographie comprend des récitals de piano solo (avec des œuvres de Mozart, Beethoven, Schubert, Chopin, Mendelssohn-Bartholdy, Schumann, Liszt, Brahms), de musique de chambre (Beethoven, Georges Enesco, Pascal Bentoiu, Valentin Gheorghiu) et des œuvres concertantes (de Mozart, Beethoven, Weber, Mendelssohn-Bartholdy, Liszt, Franck, Paul Constantinesco).
Recenzii
Nu există recenzii până acum.