Beethoven – Sonata nr. 9 („Kreutzer“) si sonata nr. 1 pentru vioară și pian

Disc Vinil » Beethoven – Sonata nr. 9 („Kreutzer“) si sonata nr. 1 pentru vioară și pian

Beethoven – Sonata nr. 9 („Kreutzer“) si sonata nr. 1 pentru vioară și pian

Componenţă:
Silvia Marcovici (vioară) și Valentin Gheorghiu (pian)
Categorie (gen):
muzică simfonică (clasică)
Casa de discuri:
Electrecord
An:
1977
Cod casa de discuri:
ST-ECE 01159
Ţara:
Romania
Maestru(i) de sunet:
ing. Erwin Şervan
Transpunere pe disc:
Cornelia Cotaibă
Grafica:
fotografia: Ion Petcu
Tiparul:
I.B.N.

150 lei

2 în stoc

Descriere

Interpretare de excepție: Silvia Marcovici (vioară) și Valentin Gheorghiu (pian) !

Din cele zece sonate pentru pian, și vioară, primele nouă (încadrate în opusurile 12, 23, 24, 30 și 47) sint scrise între anii 1797 și 1803, perioadă în care biografia și creația beethoveniană includ importante evenimente. Aflat de cinci ani la Viena — unde se stabilește definitiv cînd Colonia este anexată Franței – Beethoven cucerise publicul și cele mai exigente cercuri muzicale printr-o impresionantă activitate de pianist virtuoz, in același timp, o febră creatoare generează primele opusuri de muzică de cameră și simfonică, în care apare repede supunerea formelor preluate de la predecesori unui conținut determinat de voința lui. Sînt prezente și primele semne întunecate ale existenței, care va deveni treptat o îndîrjită luptă a eroului cu tragicul destin. Se pare că din anul 1796  încep tulburările auzului, degenerînd în suferințele care au dus la ‘desperarea din Testamentul de la Heiligenstadt. Ceea ce ar fi putut înserhna o licărire de lumină în înfricoșătoarea însingurare — dragostea pentru Giulietta Guicciardi — s-a transformat într-o amară deziluzie, într-o încărcare a asprei stări depresive. Pe acest fond sufletesc de o imensă tristețe se grefează Sonata „quasi una fan¬tasia” (,,a lunii”), precedată de magnifica Sonată în La major (op. 26), cu marșul funebru „sulla morte d’un eroe”. In anul următor apare Sonata Kreutzer, capodoperă a creației beethoveniene. Dar, dacă mai multe lucrări pot fi localizate în zone sufletești corespunzătoare, asocierile nu pot constitui un proc.edeu analitic. N-am putea găsi explicația unor lucrări de o mare seninătate ca Simfonia a doua, scrisă in anul 1802, și a altor creații care nu reflectă stări și situații grele ale sumbrei existențe, lipsită de bucuriile simple, omenești. Putem urmări însă creșterea organică din această prima etapă (pînă la Simfonia „Eroica”), în care puternicul dinamism intern tinde repede spre o expresie integrală a emoției, trecută printr-un proces con¬tinuu de sublimare. Cit de scurt ne apare acest proces de la prima sonată, la a șaptea, în do minor sau la a no.ua, care este un monument ai literaturii celor două instrumente.

Sonata nr. 1 în Re major op. 12 nr. 1, ca și celelalte două — La major și Mi bemol major — aparținînd aceluiași opus, este dedicată lui Antonio Salieri, profesorul l.ui Beethoven după Albrechtsberger. Lucrarea este încă tributară modelelor Haydn și Mozart m,ai ales în prima mișcare. Dialogul svelt se desfășoară pe desene scrise de o mînă sigură, care menține o’ permanentă tensiune a vocilor, in partea a doua (Andante con moto), sub forma de temă cu variațiuni, se prevede tendința care se va amplifica la Beethoven necontenit, pînă la marile variații din. lucrările de sfîrșit. Finalul este un „Ronda exuberant, în 6/8. Cu cîteva măsuri înainte de sfîrșit apare o suspensie dialogată în „pianissimo”, ca apoi încheierea să apară reînnoită de un strălucit și autoritar brio.

Sonata nr. 9 în La major op. 47 culminează creația beethoveniană în duo-ul pian-vioară, printr-un evident caracter concertant. De altfel, în manuscrisul original lucrarea este intitulată : „scritto in uno stilo molto con¬certante quasi come d’un concerta, dedicata al suo amico Rodolfo Kreutier”. Concepută cu această intenție, sonata își menține apartenența la stilul cameral prin echilibrarea duoului, prin construirea părților repezi în forma de sonată și mișcării lente în forma de temă cu variațiuni.

Un element nou îl constituie introducerea lentă majestuoasă, care se termină în a 18-a măsură pe o suspensie de mare tensiune. Presto în La minor, explodează învolburat, in note martelate, cu o ritmică implacabilă. De mai multe ori revin momente de Adagio, care nu fac altceva decît să provoace noi elanuri acestei febrile mișcări. Mișcarea lentă este un Andante con variazioni, alcătuit dintr-o temă cu patru variațiuni. Tema cantabilă, de o rară elocință, închide cu simplitate o lirică vibrație. Prima variație aparține pianului, vioara răspunzînd prin scurte triolete, in a doua variație, vioara desfășoară o fină virtuozitate în „spiccate” de treizecișidoimi. A treia variație — minore — este o pagină de o rară frumusețe, copleșitoare în culoarea ei sumbră. Ultima variație lumi¬nează totul, dialogul este strîns într-o concentrare de mare inspirație. Finalul, Presto, folosește două teme în „staccato”, înainte de a le opune un nou motiv de o melodioasă grație, dar nu este de fapt decît o trecătoare liniște, mișcarea fiind reluată intr-o alură pasionată. După cîteva măsuri de Adagio, „coda” încheie autoritar lucrarea. Sonata a fost creată la 17 mai 1803, într-un concert de dimineață, de către Beethoven, cu colaborarea violonistului George Polgreen Bridgetower, de origine mulatru, născut în Galiția. Critica s-a manifestat cu multă rezervă. A doua zi după concert, după o ceartă cu Bridgetower, Beethoven îi retrage dedicația promisă, oferind lucrarea violonistului Rodolphe Kreutzer, care nu a cîntat-o niciodată, socotind-o de neînțeles. De altfel, sonatele urmează aceeași soartă ca și Concertul de vioara de Beethoven, care a căzut la prima audiție și nu s-a mai cîntat cincizeci de ani. Joseph Joachim, mare pedagog și interpret, luptînd împotriva mentalității vremii sale cucerită de virtuozism, descoperă m.uzica lui Beethoven In secolul nostru, Sonata Kreutzer ocupă un loc sigur în repertoriile interpreților. Marele nostru George Enescu a fost unul dintre cei mai adînci tălmaci ai lui Beethoven și cu deosebire ai Sonatei Kreutzer. in lungi turnee, a cutreerat țara, întovărășit de Nicolae Caravia, Ion Filionescu, Ionel Gherea, ducînd pretutindeni această capodoperă a gîndirii muzicale. O fascinantă identificare cu geniul beethovenian aducea interpretării sale accente zguduitoare. Astăzi, cînd avem atîtea integrale ale sonatelor de Beethoven, amintirea acelei pledoarii ne apare într-o lumină istorică, in care misiunea interpretului împlinea rosturi de o rară noblețe.

Interpreții acestui disc întrunesc un patos curat și un echilibru care asigură tensiunea permanentă a comunicării artistice, asociată cu o perfectă înțelegere stilistică. Realizarea esle la înălțimea răspunderii pe care o implică tălmăcirea acestei muzici purtătoare de valori eterne.

GEORGE MANOLIU

Les deux œuvres réunies sur ce disque continuent la série intégrale des Sonates pour violon et piano de Beethoven, réalisées par Silvia Marcovici et Valentin Gheorghiu.

La Sonate No. 9 en La majeur op. 47, dédiée par Beethoven au violoniste virtuose Rodolphe Kreutzer, présente un évident caractère concertant, qui découle du soustitre attribué par l’auteur lui-même : „Seritto in une stile molto concertante, quasi come d’un concerto”. La Sonate garde toutefois son caractère caméral par l’équilibre du duo, par la construction des mouvements rapides on forme de sonate et du mouvement lent en forme de thème avec variations. L’œuvre a été créée le 17 Mai 1803 par Beethoven au piano avec la collaboration du violo¬niste George Bridgetower, le dédicataire initial. Apre’ une quere’le avec Bridgetower, Beethoven retira la dédicace de la Sonate, en l’offrant à Kreutzer (qui ne l’a jamais exécutée !). Parmi les interprètes les plus profonds de cette Sonate il convient de citer Georges Enesco, qui s’est identifié avec le génie beethovénien, en attribuant à son exécution des accents impressionnants.

La Sonate No. 1 en Ré majeur, op. 12 No. 1 a été dédiée à Antonio Salieri, professeur de Beethoven. L’œuvre est encore tributaire aux modèles de Haydn et Mozart, surtout dans, le premier mouvement. Pour le second mou¬vement, Beethoven a utilisé la forme du thème avec variations. Le Finale est un Rondo exubérant, 6/8.

Le interprètes de ce disque réunissent un pathos et un équilibre, qui assurent la tension permanente de la communication artistique, associée à une parfaite compréhension du style. La réalisation se situe à la hauteur de la responsabilisé qu’impliqué l’interprétation de cette musique portant des valeurs éternelles.

playlist

LUDWIG VAN BEETHOVEN

SONATA NR. 9 PENTRU VIOARĂ Şl PIAN ÎN LA MAJOR OP. 47 („KREUTZER”)
1. Adagio sostenuto-Presto (11’52”)
2. Andante cu variațiuni (17’04”)
3. Finale-Presto (7’09”)

SONATA NR. 1 PENTRU VIOARĂ Şl PIAN ÎN RE MAJOR, OP. 12 NR. 1
1. Allegro con brio (6’46”)
2. Temă cu variațiuni – Andante con moto (6’50”)
3. Rondo-Allegro (5’24”)

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Beethoven – Sonata nr. 9 („Kreutzer“) si sonata nr. 1 pentru vioară și pian”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *