Descriere

Acest disc reunește două capodopere !

Nu arareori fantezia interpreților reunește într-un același program de concert sau — de ce nu ? — pe un același disc lucrările cele mai deosebite cu putință -ca epocă, stil, structură componistică, problematică filo¬zofica și expresie emoțională —, grupîndu-se numai și •numai in virtutea sursei comune de inspirație : literatura. Dacă aceasta ar fi, doar, cazul opus-urilor de față, și încă alăturarea ar avea un temei mai solid, izvorul compunerii lor âflîndu-se într-un teren nu intr-atît de imens și, oricum, precis delimitat : dramaturgia. (Cu toate enormele dife¬rențe de valoare, de rezonanță în epocă și de perenitate dintre Romeo ți Julieta, capodopera marelui Will, jucată și. astăzi pe scenele întregii lumi, transpusă nu odată în muzică, în balet sau în film și Arteziana, neînsemnata piesă a la fel de neînsemnatului – ca autor dramatic, cel puțin – Alphonse Daudet, scoasă definitiv de pe afiș după nu mai mult de 15 reprezentații.) Dar, la o privite mai atentă, apropierea celor două creații muzicale vădește o motivație ceva mai amplă, mai complexă și mai pro¬fundă chiar.

Nu numai că Georges Bizet (prenumele său adevărat, Alexandre-Cesar-Leopold, nefolosit nici în familie, a fost aproape uitat de posteritate) și Piotr Ilici Ceaikovski au fost contemporan! (Bizet s-a născut în 1838, Ceaikovski în 1840), dar existențele lor artistice prezintă numeroase puncte similare. Incepînd cu precocitatea manifestării talen¬tului componistic : la 25 de ani, lui Bizet i se juca opera Pescuitorii de perle, iar Ceaikovski deschidea seria nemu¬ritoarelor sale Simfonii. Și sfîrșind cu dispariția prematură, în plină forță creatoare – chiar dacă Bizet a trăit numai 43 de ani iar Ceaikovski încă un deceniu, în care a avut răgazul să împlinească o listă de opus-uri și altminteri monumentală.

În sfîrșit, nu numai că estetica lor (de la principiul fundamental al afirmării elementului național și pînâ la detalii de genul maniere! de a aborda subiectele literare) are numeroși piloni comuni, dar însăși substanța muzicii își află similitudini de expresie și de culoare evidente chiar în lucrările incluse pe acest disc.
Cît despre prețuirea pe care și-o acordau reciproc cei doi creatori, este suficient să cităm cuvintele lui Ceai¬kovski : „Bizet nu e doar un compozitor al vremii noastre, ci ți un artist care simte profund, un maestru.. .*

Dar, dincolo de toate acestea, destinul mai puțin obiș¬nuit ai partiturilor Romeo și Julieta și Suita a II-a „Arteziana” poate îndreptăți chiar el singur asocierea lor. Ambele au fost scrise în pragul deceniului 8 (în 1869, Romeo și Julieta, în 1872, Arieziana, în cîteva sâptămîni Romeo și Julieta – începută după 25 septembrie, terminată in schiță la 7 octombrie și încheiata de orchestrat la 15 noiembrie). Ambele au fost primite inițial cu răceală („Compozitorul.s-a retras voluntar în spatele poetului” -iată tot ce găsea de spus „La Gazette Musicale” despre muzica de scenă a lui Bizet, căreia „Les Debats” binevoia totuși sâ-i remarce, cu destulă Indiferență, „armoniile fine, frazele cu contururi elegante și frumoasele detalii de orchestrație), deși mai tîrziu celebritatea meritată avea să le așeze pe locul privilegiat pe care îl ocupă în opera compozitorului cea dinții lucrare importantă (la Ceaikovski) sau cea dinții – chiar dacă și ea tardiv – impusa (la Bizet). Ambele au cunoscut prefaceri ulterioare prime! lor audiții-: cîntatâ la 4 martie 1870, sub bagheta lui Nikolai Rubinstein, uvertura-fantezie Romeo ți Julieta este remaniată în vara aceluiași an, însă abia în 1879 Ceaikovski va realiza versiunea definitivă a partiturii – versiune care, și ea, se va impune în conștiința melomanilor mult mai tîrziu, cu puțină vreme înaintea morții compozitorului ; tot astfel, prezentată în premieră la Theâtre de Vaudeville, la 1 octombrie 1872, muzica de scenă la Arieziana este transformată curînd într-o suită simfonică (devenită apoi Suita l și interpretată în primă audiție în noiembrie 1872, în concertele Circului de Iarnă – însă abia după dispa¬riția compozitorului, unul dintre discipolii săi, Ernest Gui-raud, va realiza Suita a ll-a și mult mai tîrziu cele două Suite se vor bucura de o asemenea celebritate incit să fie considerate de către unii comentatori ai creației lui Bizet drept superioare valoric opere! Carmen și, totodată, ca ș! Suitele extrase din Carmen, să fie (supremă marcă de popularitate a vremii !) aranjate pentru fanfară și cîntate prin parcuri.

Dar, iarăși, însăși elaborarea celor două partituri poate îndreptăți, ea singură, asocierea lor. Căci, dacă Arieziana a fost compusă urmînd canavaua piesei lui Alphonse Daudet, dar cedînd și insistențelor directorului de teatru, Carvalho, care dorea ca muzica să sublinieze anume momente dramatice și în anume mod, Romeo si Julieta a fost și ea scrisă avînd drept călăuză textul shakespearean, dar nu mai puțin cedînd insistențelor aceluia ce a fost pentru Ceaikovski un admirabil (deși despotic) prieten și mentor : Mili Balakirev (lui ii este, de altfel, dedicată lucrarea).

Balakirev i-a propus lui Ceaikovski subiectul acestei muzici programatice și tot el i-a trasat și proiectul compoziției, reușind să-și impună punctul de vedere in detalii (celebrele și atît „de efect” lovituri de spade sugerate) ca și in lucrurile esențiale. Planul tonal de pildă, necarac-teristic pentru Ceaikovski, reflectă preferințele lui Balakirev ; fa diez minor in Andantele introductiv, a cărui temă amplă ș! solemnă, inspirată dintr-o veche melodie de coral, înfățișează meditația lui Padre Lorenzo asupra destinului tragic al celor doi tineri : si minor pentru Tema l din Allegro giusto in formă de sonată, temă ilustrind rivalitatea dintre Montecchi și Capuletti ; Re bemol major pentru Tema a II-a, tema iubirii, despre care Rimski-Korsdkov spunea : „Cît e de inspirată l Ce frumusețe tulbu¬rătoare, ce pasiune arzătoare i Este una din temele cele mai frumoase din toată muzica rusă”, in fine, Si major pentru epilogul Moderato assai al lucrării.

Pe de altă parte, dacă proiectul lui Balakirev îi prilejuia lui Ceaikovski rezolvarea unei teme de compoziție, Bizet era și el confruntat cu o asemenea problemă : trebuia, cu numai 26 de instrumentiști (cîți avea teatrul) să picteze o frescă vie și intens colorata a unei regiuni cu soare arzător și pasiuni puternice – Provence. A izbutit, apelînd la vechi melodii populare provensale (Farandola ce încheie Suita a II-a de pildă, dezvoltă „la danse des Chivou-Frus”) și făcînd veritabila „risipă” de a distribui între și așa prea puținii instrumentiști un pianist, un percuționist și un saxo¬fonist (utilizarea saxofonului cu un rol atît de consistent reprezenta o noutate remarcabilă în epocă). Iar Suita a ll-a, în care Ernest Guiraud a încorporat Pastorala, Intermezzo, Menuet (acesta, împrumutat din opera Frumoasa fata din Perth j nimic neobișnuit, dacă ne gîndim că Bizet însuși a preluat în Carmen din Arieziana) și Farandola, ilustrează excelent talentul de metodist și orchestrator prin care, din nou, Bizet se înrudește cu Ceaikovski.

LUMINIȚA VARTOLOMEI

Ce disque réunit deux œuvres — l’ouverture-fantaisie Roméo et Juliette de P. I. Tchaikovsky et la suite no. 2 de L’Artésienne de Georges Bizet – écrites à la veijle de la 8-ème décennie du 19-ème siècle (la pre¬mière en 1869, la seconde en 1872) en partant, chacune, d’une œuvre dramatique : Roméo et Juliette du célèbre texte shakespearien, L’Arlésienne de la pièce de théâtre homonyme d’Alphonse Daudet. L’interprétation appartient à l’orchestre de la Philhar¬monie de Cluj-Napoca, — important centre culturel de la Roumanie – sous la direction de son chef permanent Emil Simon.