Descriere

În anii din urmă, succesul mondial al piesei Amadeus de Peter Shaffer (1979) și cel al filmului cu același titlu de Milos Forman (1984) au sporit enorm interesul publicului pentru personalitatea lui Antonio Salieri. Considerat „ucigaș” al lui Mozart sau cel puțin un rival meschin și invidios al geniului muzical nepereche, eroul negativ al biografiei lui Mozart pare să fascineze unele pături ale publicului larg aproape în aceeași măsură ca eroul pozitiv însuși. Zadarnic îl absolvă istoriografia muzicală de acuzările ce i le aduce ficțiunea literară, imaginea monstruozului favorit al curții vieneze persistă — concomitent cu igno¬rarea operei sale. In strînsă legătură cu muzicologia, unele medii de informare — printre care. în primul rînd discul — acționează benefic la instaurarea unei imagini noi a lui Salieri, mai apropiată de realitatea istorică. Întîi și întîi, relația dintre cei doi contemporani trebuie dezvăluită în planul creației ! De ce s-a putut bucura acum două secole muzica unui Salieri de mai multă apreciere oficială decît aceea a contemporanului sau incomparabil l — aceasta este întrebarea-cheie, la care însă vom putea răspunde numai după ce ne vom fi aplecat cu interes asupra creației lui Salieri, pe care prea puțini specialiști o cunosc, iar publicul mare, deloc !
Discul de față ne oferă două lucrări reprezentative pentru muzica sa instrumentală,, poate nu mai puțin valoroasă decît opera sa scenică și vocal-simfonică, care 1-au făcut atît de celebru.

 
Subintitulată „Ziua onomastică”, Simfonia în re major (nedatată, din păcate) ni-1 prezintă pe Salieri ca pe un compozitor matur și inventiv. Tema princi¬pală a părții întîi începe ca o luminoasă uvertură de operă, în grupul tematic secundar, o melodie suavă de oboi este urmată de un fulminant crescendo „rossinian”. Momentul în care Salieri se opune fățiș idealurilor vieneze ale timpului este secțiunea centrală a părții care, în loc de a fi o dezvoltare simfonică a temelor, aduce dulci, cantilene la instrumentele de suflat. In partea lentă, orchestra de coarde surdinată cu pizzicatele contrabașilor și sunetele izolate, ornamentate invariabil, ale viorilor, creează o atmosferă feerică ce subliniază, prin elocința contrastului, intervențiile cantabile ale suflătorilor. Menuetul este relativ scurt, dar bogat în caractere diferențiate. Finalul este un rondo ingenios în care un refren lapidar, de simplitatea unei melodii populare, alternează cu o mulțime neobișnuită de cuplete, acestea reapărînd apoi. surprinzător, în codă sub forma unor succinte citate. Originală soluție!

 
Predilecția lui Salieri pentru frumusețea timbrală a instrumentelor de suflat, vădită în Simfonie, se manifestă și mai evident în Concertul pentru flaut, oboi și orchestră în do major, compus în 1774. cînd compozitorul avea douăzeci și patru de ani. Expoziția orchestrală parcă ne transpune, și de data aceasta, mai mult în atmosfera teatrului decît în aceea a sălii de L’nncerte. Instrumentele soliste intră întîi cu cîteva crimpeie de melodie, contrastante cu replicile orchestrei, apoi aduc o melodie de largă respirație, dis pusă. pe fragmente, cînd la unul, cînd la celălalt Ademenea părții întîi din Simfonie, și aici, pe parcursul desfășurării formei de sonată se aud mai multe melodii noi — și mai puțin travaliu tematic. In partea lentă, ne surprinde caracterul expresiv, confesiv al melodiei, eficiența % artistică a .unor turnuri cromatizate și unele accente aproape patetice. Finalul întrunește atributele unui menuet cu cele ale formei de rondo și ale concertului dublu : după un refren de 16 măsuri, în primul cuplet se manifestă flautul solistic, cel de al doilea îi revine oboiului, iar cel de al treilea este un spiritual dialog al celor doi protagoniști. La ultima sa apariție, menuetul-refren se transformă într-o secțiune concluzivă.

 
By way of response to the interest in the personality of Antonio Salieri, created by Peter Shaeffer’s play Amadeus (1978) and the film made after it by Milos Forman (1984) the record company Electrecord pre-sents two representative samples from the creation of the one accused of the murder of Wolfgang Amadeus Mozart.
The Symphony in D major (unfortunately undated), also called Name’s Day, shows’ some features which can be considered to be characteristic of Salieri’s symphonism : the faint theatrical touch of the first theme, an overflowing of melodious, „cantabile”, tunes instead of the expected thematic development of the sonataform in the first movement, the enchanted atmosphere of the slow part, the highly ori¬ginal solution of their repetition in the coda, realised by quoting their characteristic motives.
Salieri’s ‘obvious liking for the timbre of woodwind Instruments seems to have been the motive for the composition of the Concerto for Flute, Oboe and Orchestra (1774), which is also rich in inspired and catchy tunes, with accents of great expressivity in the slow part. The finale ingeniously combines the traits of a minuet with those of the rondo form and of the double concerto.
Having graduated from the Conservatory Ciprian Porumbescu, Bucharest, in 1965, as an instrumentalist. Modest Cichirdan has been the conductor of the Botoșani Philharmonic since 1972, being now, since 1986, the conductor of the Philharmonic of Craiova. „Modest Cichirdan is a complete and harmoniously developed artist, in full command of his conducting means” (Contemporanul), ,,a musician full of vitality and temperament” (Märkische Union, West-Germany). His concerts and recordings enjoy great renown in România and abroad, as well.
Gavril Costea, having graduated from the Conservatory George Dima, Cluj-Napoca, in 196], being since then professor of flute at the same institution. is a personality well known to conoisseurs of music, not least for his great number of recordings edited by Electrecord. He is a founding member of the ensemble for early music Collegium Musicum Academicum and is also playing with the ensemble for contemporary music Ars Nova.
This time Gavril Costea plays together with the oboist Florin Ionoaia (born in 1956), graduate of the Conservatory George Enescu in Iași (1979), being now principal oboist at the Philharmonic Craiova. Awarded Ist prize at the’ National Competition George Dima, Cluj-Napoca, 19B6, the young instrumentalist is al-ready an established personality on the Romanian musical scene.

FRANCISC LÁSZLÓ
English version by Eva László-Herbert